Connect with us

BOX

Sala de antrenament găzduieşte Cupa “Meseşul”

Szabo Robert lipseşte de la CSM Zalău, el fiind plecat la Centrul Olimpic

Ca de fiecare dată, CSM Zalău se mobilizează exemplar pentru o organizare cât mai bună a acestei competiţii. Ajunsă la cea de-a 38-a ediţie în acest an, Cupa Meseşul la Box va avea loc în sala de antrenament din incinta stadionului Municipal începând de vineri până sâmbătă. În ring vor urca sportivi din Baia Mare, Oradea, Zărneşti, Gheorgheni, Slatina, Sighetul Marmaţiei, Cluj, Iaşi şi bineînţeles pugilişti de la CSM Zalău. Din cadrul clubului zălăuan vor participa aproximativ 24 de sportivi. Chiar dacă competiţia se va desfăşura într-un cadru mai restrâns, maestrul Ioan Dragoş speră ca şi această ediţie să fie una reuşită.

 

“Datorită lucrărilor de modernizare a Salii Sporturilor, suntem nevoiţi să organizăm această competiţie într-un cadru mai restrâns. Cupa va avea loc în sala de antrenament, unde din păcate nu vor lua parte foarte mulţi spectatori. Vrem să ducem această tradiţie mai depare şi de aceea am ţinut să organizăm această întrecere sportivă. Pentru ficare sportiv va vi o şansă să vadă la ce nivel de pregătire se află”, ne-a mărturisit Ioan Dragoş.

 

De la această competiţie va lipsi pugilistul Szabo Robert care a fost convocat la Centrul Olimpic în această perioadă. Nu rămâne decât să le urăm baftă sportivilor noştri şi să menţionăm faptul că această competiţie se organizează de CSM Zalău în parteneriat cu D.J.S.T care se va ocupa de premierea sportivilor.

Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. .....

    16 December 2011 at 13:52

    de parca singura sala de sport din zalau e sala sporturilor ce sa zic. o dar vai la avram iancu e un pic cam scumpa inchirierea sau cum?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in BOX