Connect with us

DIVIZIA A1

Teodor Milotin: “Ploieştiul, Galaţiul şi Zalăul sunt favorite la titlu”


Centrul celor de la CSM Bucureşti a avut cuvinte de laudă la adresa campioanei României, după ce gruparea de la poalele Meseşului a trecut de gruparea din capitală în trei seturi, după un meci foarte disputat


CSM Bucureşti are parte de un sezon foarte bun în Divizia A1 şi este o revelaţie. Având în vedere prestaţiile bun din acest campionat, gruparea din capitală s-a deplasat la Zalău cu moralul ridicat şi plină de încredere că va putea obţine un rezultat pozitiv.

Bucureştenii au început destul de bine jocul şi au dat o replică foarte bună campioanei, însă în cele din urmă, zălăuanii s-au impus în trei seturi.

După această partidă, Teodor Milotin a recunoscut superioritatea gazdelor şi consideră Zalăul una dintre echipele favorite la câştigarea campionatului, alături de Tricolorul Ploieşti şi Arcada Galaţi.

 

“Echipa din Zalău a gestionat mai bine meciul, noi am avut unele faze frumoase iar per ansamblu cred că a fost un joc foarte frumos şi strâns. Cred că sezonul acesta este mult mai echilibrat decât anul trecut. Sunt mai multe echipe care pot emite pretenţii. În opinia mea, favoritele sunt Ploieştiul, Galaţiul şi Zalăul”, a declarat Teodor Milotin.

Sursa foto: csmbucuresti.ro

95 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1