Caută articole
Filtrează articole
14.12.2011 - 11:19
Remat câştigă pe terenul vicecampioanei după un meci decis în cinci seturi
Derbyul Ardealului s-a terminat cu victoria celor de la Remat, care deşi au pierdut un punct, au rămas singura echipă neînvinsă din campionat
Partida disputată în devansul etapei a X-a, avea să fie şi derbyul etapei. În capitala Maramureşului, faţă în faţă s-au aflat vicecampioana României, Ştiinţa Explorări Baia Mare şi campioana Remat Zalău. Au fost nevoie de cinci seturi pentru a se desemna câştigătoarea, care în cele din urmă a fost Remat. Chiar dacă a pierdut un punct în faţa băimărenilor, Nagy Peter şi compania rămân în continuare singura echipă neînvinsă din campionat. Cum a început setul I, gazdele şi-au arătat intenţiile ofensive, acest lucru simţindu-se şi pe tabela de marcaj. La 6 - 2, antrenorul Zalăului a solicitat time-out, observând că lucrurile nu sunt tocmai pe placul oaspeţilor. Tot băimărenii se aflau în avantaj şi după cele două time-out-uri tehnice (8 - 4 şi 16 - 11), iar soarta primului act era în mare parte decisă. În final s-a terminat 25 - 21 pentru gazde, într-un set în care elevii antrenaţi de Marius Botea au condus ostilităţile. Dos Santos şi compania au vrut să demonstreze că nu degeaba sunt campionii României şi au început mult mai bine actul secund, aflându-se la conducere la primul time-out tehnic (8 - 5) şi la al doilea (16 - 11). Scorul curgea în favoarea zălăuanilor, dar gazdele au avut o tresărire de orgoliu şi au câştigat patru mingi consecutive (14-21, 15-22, 19-22), moment în care Mariusz Sordyl a solicitat time-out. S-a mers bară la bară până pe final, iar în prelungirile setului, Remat a fost mai pragmatică şi s-a impus cu 29 - 27. A fost cel mai lung set care a durat 32 de minute. Campioana a trecut în avantaj după actul al treilea, pe care l-a câştigat cu 25 - 19, după ce conducea cu 8 - 5 şi 16 - 9 la cele două time-out-uri tehnice. Practic în acest set, băimărenii au condus doar o singură dată la începutul setului cu 1 - 0. Baia Mare nu s-a lăsat mai prejos şi s-a impus în setul patru cu 25 - 20, fiind nevoie de setul decisiv. În setul cinci Remat a fost cea care a condus ostilităţile, conducând în permanenţă pe tabelă (1-2, 2-4, 3-4, 3-5, 4-6, 5-9), moment în care Marius Botea a solicitat time-out. Tot Remat a fost vioara întâi şi după acest time-out, reuşind să se desprindă la cinci puncte (6 - 11) fapt ce l-a determinat pe tehnicianul baimărean să solicite moment de pauză. Nu s-a mai putut întâmpla nimic pentru echipa sa, deoarece campionii s-au impus în cele din urma cu 15 - 12 şi ramân în continuare singura echipă neînvinsă din campionat. Cu toate acestea, Dos Santos si colegii s-au ales cu doar două puncte, victoria fiind obţinută în setul cinci.
“Pentru noi, orice punct pierdut contează. Nu ne mulţumesc acestea două puncte, ne-am dorit foarte mult toate punctele puse în joc. Am avut 2-1 şi dacă nu intram atât de prost în setul patru, cred că puteam obţine mai mult de la acest meci. Nu am făcut un meci reuşit, însă rămânem în continuare singura echipă neînvinsă. Băimărenii ne-au dat o replică foarte bună”.
Ovidiu Macarie - antrenor secund CS Remat
Ştiinţa Explorări Baia Mare - CS Remat Zalău 2 - 3 (25-21, 27-29, 19-25, 25-20, 12-15)
Ştiinţa Explorări Baia Mare: Patriciu Păştean, Gheorghe Socaciu, Vlad Negrean, Dan Borota, Dragoş Răileanu, Robert Ţuţea, Ciprian Tofan-libero. Au mai evoluat: Peter Kecskemeti, Ciprian Neamţ şi Andrei Veber. Antrenor principal: Marius Bodea Antrenor secund: Sorin Pop
Remat Zalău: Leonardo Dos Santos, Gjoko Josifov, Peter Nagy, Joao Carlos Massinatori, Andrei Stoian, Adrian Feher-libero. Au mai evoluat: Răzvan Mihalcea, Michal Sladecek şi Mihai Mărieş. Antrenor principale: Mariusz Sordyl. Antrenor secund: Ovidiu Macarie
Vizualizari: 670
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








