Caută articole
Filtrează articole
08.12.2011 - 08:52
Oaspeţii au fost mai buni
Era de aşteptat un asemenea deznodământ al acestui meci (după o oră de joc), pentru că oaspeţii se antrenează, la Dej, într-un Centru de Excelenţă al voleiului juvenil românesc, unde baza sportivă şi materială, dar şi cea umană, se află la înălţime. În acest context, trupa antrenorului Dan Sorin Florea a avut o bună prestaţie voleibalistică, în care coordonatorul de joc şi căpitan de echipă, Şerban Silaşi, şi-a pus în valoare coechipierii, cu precădere, pe Andrei Grigoraş, cel care - prin atacurile lui năpraznice din ambele linii - a făcut “diferenţa” în această partidă. Şimleuanii au greşit la preluare, însă, au avut şi momente bune de joc, mai ales, prin serviciile în forţă (din săritură) şi atacurile lui Ivan, dar şi prin blocajele lui Ardelean şi Pop. Pe ansamblu, localnicii n-au putut contracara jocul pragmatic al oaspeţilor. Astfel, sălăjenii au rămas doar cu o victorie (3 - 0, cu echipa “Viitorul” din Cluj-Napoca) în acest campionat.
Gazdele au început bine setul întâi (scor: 2 - 0, 4 - 2, 9 - 6), dar s-au “împotmolit” la 9 - 6, pentru că oaspeţii au făcut opt puncte la rând (14 - 9). Atunci, Sîrbu, Pop şi Ardelean (aflaţi la plasă), dar şi Lazăr, Ivan şi Negrean (în linia a doua), au fost ineficienţi. După 19 - 14 şi 23 - 15, dejenii şi-au adjudecat setul cu scorul de 25 - 18. În actul doi, oaspeţii şi-au asigurat un avantaj de şase - şapte puncte (10 - 4, 15 - 8), pentru ca, apoi, să încheie setul după o “şarjă” de cinci reuşite, de la 20 - 17, la 25 - 17. Am crezut că actul trei ne va menţine în meci, întrucât ai noştri conduceau cu: 2 - 0, 8 - 4, 10 - 7, 11 - 9. N-a fost aşa, fiindcă, încet - încet, dejenii ne-au egalat (11 - 11) şi s-au distanţat la trei - cinci puncte (16 - 13, 20 - 16, 23 - 18), câştigând setul cu scorul de 25 - 19, printr-un atac “bombă” al lui Grigoraş. Duminică, 18 decembrie, şimleuanii “stau”, iar în 22 ianuarie 2012, vor juca, în deplasare, cu echipa CSS VIITORUL din Cluj-Napoca.
CS PHOENIX Şimleu Silvaniei - CSS LAPI Dej 0 - 3 (-18, -17, -19)
CS Phoenix: Cristian Lazăr (Antonio Beili), Sergiu Ivan, Gheorghe Negrean, George Sîrbu (Adrian Preda), Darius Pop şi Dacian Ardelean - cpt. Antrenori: Mircea Abraham - principal şi Marius Oniga - secund
A condus corect, întreaga brigadă de arbitri sălăjeni (!): Gheorghiţă Mitraşca - principal, Daniel Hadade - secund, Marin Ştefan - scorer, Viorel Lucaciu şi Ionuţ Buciu - asistenţi
Vizualizari: 805
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








