Connect with us

ARTE MARTIALE

Călin Marincaş a devenit din nou campion mondial! GALERIE VIDEO


Sportivii de la CS Seiko Zalău au mers “ceas” în cadrul întrecerilor Campionatului Mondial de Karate – DO FUDOKAN și s-au întors pe meleagurile sălăjene cu 7 medalii din care 3 de aur, 3 de argint și una de bronz


Campionatul Mondial de Fudokan de la Cluj-Napoca a reprezentat una din cele mai importante competiţii organizate anul acesta pe plaiurile mioritice. La startul întrecerilor s-au aliniat peste 1.500 de sportivi care s-au întrecut la diferitele probe din cadrul întrecerilor la mai multe categorii de vârstă. Clubul Sportiv Seiko Zalău a aliniat la startul competiţiei o delegaţie alcătuită din 29 de sportivi, majoritatea în cadrul concursului de copii.

Aflat în dublă calitate la “mondialele” de la Cluj-Napoca, aceea de sportiv şi de antrenor, Călin Marincaş a reuşit să fie din nou la înălţime şi a urcat de două ori pe podiumul de premiere în calitate de sportiv. Cel mai longeviv campion naţional al României la Karate Tradiţional şi am putea spune unul dintre cei mai titraţi sportivi de performanţă ai României, cu peste 80 de medalii cucerite la Campionatele Naţionale, Europene şi Mondiale, Călin Marincaş nu a dezamăgit şi a devenit din nou campion mondial după ce a reuşit alături de colegii săi de la lotul naţional să cucerească aurul în proba de kata echipe.

Medalia de aur din întrecerea pe echipe nu a fost singura cucerită e sportivul zălăuan. Talenatul sportiv a urcat pe podium şi concursul individual de kata unde a obţinut medalia de argint.

“A fost un concurs reuşit din punctul meu de vedere, cu toate că întotdeauna există loc de mai bine. A fost un an greu care s-a încheiat cu bine, cu satisfacţii, dar cel mai important…fără accidentări! Mai mult de atât, sunt foarte bucuros de faptul că au reuşit să mă vadă concurând pe viu la o astfel de competiţie familia şi prietenii. Până acum m-au urmărit doar pe internet, dar este cu totul altfel să urmăreşti competiţia de la faţa locului” – a afirmat Călin Marincaş după încheierea “mondialelor”.

Pentru evoluţiile sale din acest an dar nu numai, Călin Marincaş a fost desemnat de Federaţia Mondială sportivul anului, fapt care atestă valoarea pe care sportivul zălăuan a demonstrat-o de-a lungul ultimilor 13 ani.

Viitorul sună bine pentru CS Seiko Zalău

Competiţia de nivel mondial de la Cluj-Napoca a cuprins în program şi îtreceri de copii. nu numai de juniori, tineret şi seniori. La nivelul copiilor, CS Seiko Zalău a fost bine reprezentat, peste 20 de copii intrând pe tatami la o astfel de competiţie cu toate că unii dintre ei practică acest sport de mai puţin de 2 ani. În cadrul concursului rezervat categoriei de vârstă copii 3, George Pup, David Matyas şi Luca Tamaş au avut o evoluţie excelentă în cadrul probei de kata echipe şi au terminat concursul pe prima poziţie obţinând medaliile de aur.

La următoarea categorie, copii 2, Adrian Pop şi Matei Pop s-au descurcat bine în proba de enbu masculin, dar la final au obţinut doar medaliile de bronz. Tot la enbu masculin şi tot la categoria copii 2, Radu Puie şi Marc Vereş au fost foarte aproape de o medalie însă au fost nevoiţi să se mulţumească cu locul 4. Aflat într-o formă excelentă, Adrian Pop a reuşit să cucerească două medalii.

După bronzul pe echipe, elevul lui Călin Marincaş a reuşit să urce din nou pe podium, alături de alţi doi conaţionali, în întrecerea de kumite echipe unde a cucerit medalia de argint. Spre satisfacţia antrenorului de la CS Seiko, competiţia de kumite echipe a categoriei copii 1 a fost dominată de sportivii săi. Zălăuanii au reuşit să urce la această probă pe primele două trepte ale podiumului. Echipa formată din Solyom Szilard, Antonio Grosu şi Vlad Popescu a câştigat medaliile de aur, iar echipa alcătuită din George Gavriluţ, Darius Luca şi Vlăduţ Cojocaru a cucerit medaliile de argint.

Tot la categoria copii 1, dar la kata echipe, Solyom Szilard, George Gavriluţ şi Nemeti Zoltan au fost la un pas de medaliile de bronz, dar în final au terminat concursul pe locul 4, în imediata vecinătate a podiumului.

“Felicit copiii şi părinţii pentru tot sprijinul acordat. Nu a fost uşor pentru nimeni, dar noi, cei de la CS Seiko suntem uniţi şi ne sprijinim în permanenţă unul pe altul. De asemenea, doresc să mulţumesc şi sponsorilor: Boglar Champ, Group Metal Trading (GMT) şi Mariodan Arlux, sponsori fără ajutorul cărora nu am fi reuşit aceste performanţe sportive”, a mai afirmat Călin Marincaş.

286 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE