Connect with us

HANDBAL

CSS Zalău a fost gazda unui turneu internaţional


Catedra de handbal a clubului Sportiv Școlar Zalău a organizat un turneu internațional depregătire, rezervat copiilor, în urbea de la poalele Meseșului


Clubul Sportiv Şcolar Zalău a organizat la finalul săptămânii trecute un turneu internaţional de pregătire la nivelul grupelor de juniori 4 şi 5. Locaţiile de desfăşurare au fost Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici” şi sala de sport a Liceului Sportiv “Avram Iancu”, iar la startul turneului au fost prezente trei cluburi: Angyalfőldi Sportiskola és DSE (cu echipe de fete şi băieţi), ACS HC Ardealul Cluj (cu echipe de fete şi băieţi), şi bineînţeles HC Zalău cu două echipe de fete.

Jocurile au fost aprig disputate, toate grupele de copii dorind să îşi etaleze pe teren valoarea pregătirii dobândite în urma antrenamentelor. La fiecărui meci, indiferent de rezultatul înregistrat pe tabelă, au avut de câştigat toţi copiii, deoarece scopul turneului a fost dobândirea experienţei şi trecerea peste emoţiile care apar inevitabil atât înaintea jocurilor oficiale cât şi a celor amicale.

Imediat după finalizarea acţiunii, profesoara Gabriela Muntean ne-a dat detalii despre tot ceea ce s-a petrecut la turneu, dar şi cum s-a ajuns la colaborarea cu gruparea maghiară.

“Ideea unei colaborări la nivelul grupelor de copii junior 4 şi 5, sau minihandbal, cu o echipă din străinătate, în special din Ungaria unde infrastructura la acest nivel este una ridicată, cât şi faptul că sunt vecini cu noi a exista de ceva timp în preocupările noastre, ale catedrei de handbal de la CSS Zalău. În contextul în care la nivelul acestor grupe finanţare este minimă iar deplasarea noastră imposibilă, fără susţinerea costisitoare din partea părinţilor, am demarat această colaborare prin a fi noi gazde pentru început. Domnul profesor Tadici a fost cel care ne-a pus în legătură cu profesorul Aron Galfalvi şi după mai multe discuţii a acceptat invitaţia noastră. Având în vedere faptul că clubul din Ungaria are şi grupe de băieţi de pregătirea cărora se ocupă sora dânsului, profesoara Galfalvi Zsuzsanna, am invitat la turneul de pregătire şi clubul ACSHC Ardealul Cluj care are grupe de băieţi şi fete la acest nivel, grupe pregătite de prof. Cristian Coroian. În urma acestui turneu de pregătire putem să ne declarăm mulţumiţi de evoluţia fetelor noastre şi sperăm ca astfel de acţiuni să atragă la  sală un număr cât mai mare de fetiţe spre acest sport. La capătul acestei acţiuni nu s-a făcut un clasament, dar fiecare copil al echipelor oaspete a primit din partea clubului organizator un fanion şi o diplomă de participare”, ne-a dezvăluit prof. Gabriela Muntean.

Acţiunea fost organizată de catedra de handbal şi susţinută de Clubul Sportiv Şcolar Zalău, profesorul Gheorghe Tadici şi Primăria Municipiului Zalău prin punerea la dispoziţie a locaţiilor de desfăşurare: sala de sport a Liceului Sportiv “Avram Iancu” şi Sala Sporturilor Gheorghe Tadici. La competiţia de la Zalău, CSS Zalău a aliniat sportivele a trei grupe: (2005) – prof. Gabriela Muntean, (2006) – prof. Dan Pavel şi (2007-2008) – prof. Livia Sabou.

 

418 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL