Anul 2011 este, pentru  Nadia Comăneci, unul jubiliar, pentru că – sâmbătă, 12 noiembrie – a împlinit 50 de ani de viaţă! Cum trece timpul... Parcă ieri se-ntâmpla minunea de la Jocurile Olimpice din 1976, când  “Zeiţa de la Montreal” a uimit lumea prin excepţionala ei execuţie la paralele, primind nota 10 (zece). Era ziua de 18 iulie 1976, în Sala “Forum” din Montreal, când cei peste 20.000 de spectatori, milioane de telespectatori, sportivii, printre care şi valoroasele ei adversare, rusoaicele Neli Kim, Ludmila Turisceva şi Olga Korbut, au fost, mai întâi, fascinaţi de evoluţia Nadiei, rămânând, apoi, perplecşi, în timp ce sub 073 (numărul ei de concurs) a apărut nota surpriză: 1,00 (!). Era prima gimnastă din lume căreia i s-a acordat nota zece într-un concurs oficial, fapt pentru care a intrat în istoria gimnasticii mondiale.

Nadia Comăneci a făcut istorie la Montreal

Pentru strălucitoarele ei performanţe - şapte note de 10, un “record absolut”: 20 de puncte la paralele, trei titluri de campioană olimpică (individual compus, paralele şi bârnă), o medalie de bronz (sol), un loc IV (sărituri) şi titlul de vicecampioană olimpică (cu echipa României), Jocurile Olimpice de la Montreal au intrat în istoria sportului drept “Olimpiada Nadiei Comăneci”. Da, pentru că cei peste 8.000 de comentatori de sport prezenţi la Montreal au convenit că Nadia Comăneci a fost “flacăra vie” a acelei Olimpiade, cea mai iubită sportivă olimpică a celei de-a XXI-a ediţii a Jocurilor Olimpice Moderne. Aşa se explică faptul că, după această Olimpiadă, Nadia a primit peste 50.000 de scrisori de la admiratorii ei de pe toate continentele, în care erau exprimate sentimentele sincere de stimă şi recunoaştere a performanţelor sale sportive. Pentru aceste performanţe remarcabile, Nadia a primit (în România acelor vremuri) distincţia “Erou al Muncii Socialiste”. Atunci şi acolo, la Montreal, gimnastica a fost minunată, ba mai mult, cu Nadia noastră, aceasta a devenit, pur şi simplu, o artă! O artă care a surprins şi computerul, prin eroarea programatorului său, aceea de a nu fi în stare să afişeze nota 10. A apărut acel “1,00”, evidenţiind – parcă – faptul că Nadia Comăneci era chiar numărul 1 în lumea gimnasticii feminine ! O artă în care Nadia şi-a etalat măiestria în acest sport, pe care a început să-l practice de la vârsta de cinci ani în Grădiniţa din Oneşti, la început cu mai mulţi profesori şi, apoi, cu antrenorii emeriţi Bela şi Martha Karoly. La 10 ani câştiga toate cele cinci medalii de aur ale Cupei României - categoria copii, iar la 11 ani, chiar de ziua ei, a cucerit primul său titlu de campioană naţională absolută. Un an mai târziu (1973), câştiga cinci medalii de aur la Campionatele Internaţionale de Gimnastică ale României. În cadrul Concursului “Prietenia” (1974, Gera – Germania Democrată) a câştigat locul I la individual compus, iar la Campionatele Europene din 1975 (Skien, Norvegia) a cucerit patru medalii de aur (individual compus, sărituri, paralele şi bârnă), precum şi medalia de bronz la sol. Agenţia bulgară de ştiri “BTA” a declarat-o “cea mai bună sportivă a României şi din Balcani”. Tot atunci, în 1975, a câştigat “Trofeul Campioanelor” de la Londra, iar vestita Agenţie de Ştiri “Associated Press” a numit-o pe Nadia “Atleta Anului în România”, pentru ca un an mai târziu (1976), Agenţia de Ştiri americană “UPI” s-o declare “cea mai bună sportivă din lume”.

Medalii peste medalii

Şi după ce a fost o “stea” la Olimpiada Canadiană, Nadia a continuat să fie încântătoare în plan sportiv. Astfel, la ediţia din 1977 a “europenelor” de la Praga (Cehoslovacia de-atunci) a obţinut doar două locuri I (individual compus şi paralele) şi un loc II (sărituri), pentru că gimnastele noastre au părăsit competiţia, la jumătatea finalelor pe aparate, din cauza incorectitudinilor de arbitraj! La Campionatele Mondiale din Franţa (Strasbourg, 1978) a cucerit prima medalie la bârnă, obţinută la “mondiale”, pentru gimnastica românească şi două medalii de argint (sărituri şi cu echipa), iar un an mai târziu, la Campionatele Mondiale din Statele Unite ale Americii (Forth Worth, 1979), a avut un aport important la câştigarea de către lotul feminin de gimnastică al României a primului titlu de campioană pe echipe! La Campionatele Europene din Danemarca (Copenhaga, 1979), a câştigat trei titluri de campioană europeană (individual compus, sărituri şi sol), o medalie de bronz (bârnă) şi un loc IV (paralele). Şi pentru că a cucerit de trei ori consecutiv titlul de campioană europeană, Nadia a intrat definitiv în posesia “Cupei Europei” (!), fiind prima gimnastă a bătrânului continent care a reuşit această performanţă. Tot în anul 1979, a câştigat “Cupa Mondială” desfăşurată în Japonia, la Tokyo.

Defavorizată de arbitraj la Moscova

La a doua sa participare la Jocurile Olimpice (Moscova, 1980), Nadia a fost, din nou, încântătoare, cucerind două titluri de campioană olimpicã (sol şi bârnă) şi două medalii de argint (individual compus şi pe echipe ), dar, a rămas, ca toţi românii şi nu numai, dezamăgită de ...verdictul brigăzii de arbitraj, care, după ce a deliberat 28 de minute (!), a furat-o la bârnă: avea nevoie de nota 9,95 pentru medalia de aur şi a primit 9,85. C-aşa este şi-n sport ! Păcat...Ultimul mare concurs al excepţionalei sale cariere sportive a fost “Universiada” (Bucureşti, 1981), care a încununat-o drept campioană la individual compus şi cu echipa României, după ce a cucerit cinci medalii de aur.

Despărţirea de sportul de performanţă

Nadia Comăneci s-a retras din activitatea competiţionalã în anul 1984, după un lung drum al pregătirii migăloase şi al marilor performanţe, perioadă în care a urcat de 25 de ori pe cea mai înaltă treaptă a podumiului de premiere, cu faţa spre tricolorul românesc şi în intonarea Imnului de Stat al României! Atunci, în 1984, Comitetul Olimpic Internaţional i-a acordat  “Ordinul Olimpic de Argint”, pentru meritele deosebite în domeniul sportului şi servicii remarcabile aduse cauzei olimpice. Ca profesoară de educaţie fizică şi sport (absolventă a IEFS Bucureşti) şi antrenor federal, maestra emerită a sportului a pregătit loturile naţionale de gimnastică în perioada 1984-1989. În noiembrie 1989, Nadia a emigrat în  SUA, s-a căsătorit (aprilie 1996, la Bucureşti) cu un celebru gimnast american şi dublu campion olimpic, Bart Conner, având un băiat de cinci ani, Paul Dylan. Locuieşte în oraşul Norman (Statul Oklahoma, SUA), fiind împreună cu soţul său, proprietara Academiei de Gimnastică “Bart Conner” şi editor al “Magazinului de Gimnastică Internaţională”. În anul 1996 a fost aleasă preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Gimnastică, iar în anul 2002 preşedinte de onoare al C.O.R (actualul Comitet Olimpic şi Sportiv Român). În 1999, Nadia a devenit primul sportiv din lume invitat să vorbească la Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru a lansa anul 2000, drept “Anul Internaţional al Voluntariatului” şi a fost declarată (la Viena) “sportiva secolului XX”. Este membră a Fundaţiei “Federaţia Internaţională de gimnastică” (F.I.G.) şi arbitru intarnaţional de gimnastică, iar în codul de punctaj al F.I.G., la paralele, sunt incluse două elemente care-i poartă numele: “salt Comăneci” şi “coborâre Comăneci”. Deţine Fundaţia “Nadia Comăneci”, apolitică, nonguvernamentală şi non profit, menită să încurajeze, să sprijine şi să promoveze performanţa în sport şi nu numai, militând pentru o viaţă de...nota 10 (!) pentru toate vârstele şi în toate domeniile de activitate. De asemenea, în Bucureşti, a înfiinţat o clinică pentru a ajuta copiii orfani din România şi este implicată în multe proiecte caritabile internaţionale, cu precădere, în ajutorarea copiilor săraci. În anul 2003 i s-a publicat prima carte “Scrisori către o tânără gimnastă”, iar două unităţi de învăţământ românesc şi un complex sportiv îi poartă numele: Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci” (la Oneşti), Şcoala de Gimnastică “Nadia Comăneci” (la Deva) şi Sala Polivalentă “Nadia Comăneci” (la Oneşti).

O carieră demnă de Cartea Recordurilor

Iată, aşadar, în câteva cuvinte “medalionul sportiv” al Nadiei Comăneci, una dintre cele mai mari personalităţi ale ţării noastre, o adevărată ambasadoare a sportului românesc, cea căreia în anul 2000 i s-a conferit Ordinul Naţional “Steaua României”, în grad de comandor. Este primul sportiv român inclus în memorialul “International Gymnastics Hall of Fame” (Oklahoma, SUA) - originală galerie a celebrităţilor din rândul “aşilor” acestei discipline sportive, demne şi de Cartea Recordurilor - pentru cele 25 de medalii de aur cucerite la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene, fără a mai vorbi de titlurile de campioană naţională şi numeroasele medalii de aur câştigate în diverse competiţii şi turnee internaţionale. Prin remarcabilul ei palmares sportiv, a fost considerată o gimnastă perfectă, un adevãrat fenomen, impunându-se prin graţie, armonie, precizie, simţ artistic, amplitudine, îndrăzneală şi temperament, calităţi care i-au adus o notă aparte, una originală,  în abordarea unor elemente de mare dificultate. De aceea, ea a fost, este şi va rămâne una dintre cele mai mari sportive şi gimnaste din România şi din lume, un model pentru elevi şi tineri, mai cu seamă, pentru cei atraşi de gimnastică, arta incontestabilă a sportului, sub Deviza Olimpică: CITIUS, ALTIUS, FORTIUS! Deci : Mai repede, mai sus, mai puternic!

La mulţi ani, cu sănătate, Nadia Comăneci!

 Prof. Marin ŞTEFAN - corespondent

Preşedinte al Comisiei de Educaţie şi Cultură Olimpică a Academiei Olimpice Române, filiala Sălaj

Nume:

ionica - 24.11.2011 - 12:19

Felicitari d-le profesor pentru articol ! Ar trebuii sa dati lectii si la cei mai tineri .