Connect with us

TENIS

Tenismena Alesia Sferlea are un parcurs perfect la TOP 12 şi îşi asigură locul 1 în România! GALERIE FOTO şi VIDEO


Reprezentanta Clubului Sportiv Municipal Zalău la importanta competiţie de la Constanţa a fost într-o formă de zile mari  şi a contabilizat nu mai puţin de 11 victorii din tot atâtea posibile! Ba mai mult, eleva lui Victor Puie a cedat doar patru seturi pe parcursul competiţiei


Sărbătoare mare în rândul iubitorilor tenisului de masă din ţară. Astfel, la Constanţa s-a desfăşurat o importantă competiţie destinată juniorilor IV, este vorba despre TOP 12, acolo unde – după cum îi spune şi titlul – se întâlnesc cei mai buni 12 practicanţi ai tenisului de masă, atât la masculin, cât şi la feminin. La prestigioasa competiţie, CSM Zalău a avut un reprezentant de seamă.

Astfel, având evoluţii bune, spre foarte bune, Alesia Sferlea s-a prezentat la TOP 12 cu un singur gând, cucerirea primului loc, mai ales după înfrângerea dramatică din finala Campionatului Naţional, când eleva lui Victor Puie a pierdut cu 3 – 2, deşi la un moment dat avea 2 – 0 la seturi.

Astfel, plină de ambiţie şi de dorinţă de afirmare, dar şi de revanşă, Alesia s-a prezentat la competiţie într-o formă de zile mari. Să specificăm faptul că această competiţie s-a desfăşurat pe sistemul fiecare cu fiecare.

Prin urmare, Alesia Sferlea a început cu mult curaj meciul cu Alexia Paraschiv, iar sportiva de la CSM Zalău s-a impus într-o manieră categorică, scor 3 – 0, victorie ce i-a “dat aripi” pentru următoarele partide. După un nou 3 – 0 cu Iris Pălăngean, Alesia a obţinut cea mai categorică victorie, tot în trei seturi, însă de această dată, în duelul cu Ana Maria Stancu, eleva lui Victor Puie pierzând doar 10 game-uri pe parcurul celor trei acturi.

Forma de senzaţie în care s-a aflat Sferlea a continuat şi în următoarele trei jocuri, câştigate toate cu acelaşi scor, 3 – 0! Astfel, după aceste partide, putem spune că tânăra care reprezintă CSM Zalău a confirmat faptul că este într-o misiune la TOP 12 şi nu avea de gând să se oprească, până nu punea mâna pe marele trofeu.

Primul set pierdut de Alesia Sferlea la TOP 12 a fost înregistrat abia în meciul al şaptelea, responsabilă fiind Dora Moldovan. Totuşi, până la final, sportiva pregătită de Victor Puie la CSM Zalău nu a avut nicio emoţie şi a terminat TOP 12 cu 11 victorii din tot atâtea posibile şi cu doar patru seturi pierdute pe durata întregii competiţii.

“A fost un concurs reuşit, foarte bine jucat şi efectiv m-a surprins şi pe mine, mai ales ambiţia de care a dat dovadă pentru a câştiga această competiţie. A jucat foarte bine şi a pierdut doar trei seturi în tot concursul şi a avut o evoluţie remarcabilă. Alesia este o fire foarte ambiţioasă şi motivată, mai ales la acest concurs, după ce a pierdut finala Campionatului Naţional, deşi a condus cu 2 – 0, a fost dornică de revanşă. Au fost cele mai bune 12 sportive din ţară şi practic aici se vede valoarea adevărată a unui sportiv, inclusiv prin felul de a se concentra şi a-şi menţine concentrarea maximă pe toată durata competiţiei”, ne-a spus Victor Puie.

Să spunem că Alesia Sferlea nu se află la prima “ispravă” de acest gen, iar tenismena de la CSM Zalău a obţinut clasări pe podium la toate competiţiile oficiale organizate de Federaţia Română de Tenis de masă. Aici amintim: locul 1 la Paleta de argint, cel mai vechi şi mai important turneu din România, campioana naţională la dublu împreună cu Mara Moca de la Romgaz Mediaş, vicecampioană naţională la simplu, locul 2 la Cupa României juniori III (categorie superioară de vârstă) şi acum, locul 1 la Top 12. Mai mult de atât, eleva lui Victor Puie ocupă locul 1 şi în clasamentul naţional al FRTM al junioarlor 4.

La toate aceste realizări, trebuie adăugat şi faptul că Sferlea a cucerit în anul 2017 alte opt turnee care nu fac parte din calendarul Federaţiei Române de Tenis de Masă. Să amintim faptul că deşi este din Oradea, de aproximativ doi ani, Alesia Sferlea reprezintă CSM Zalău, după ce a fost descoperită de Victor Puie.

“De aproximativ doi ani participă la competiţii oficiale reprezentând CSM Zalău. Eu urmăream la competiţii copiii din zonă şi aşa am vazut-o şi pe Alesia, ea era nelegitimată şi după ce a fost de acord să reprezinte clubul nostru, eu mergeam la Oradea în fiecare sfârşit de săptămână. Ea joacă foarte mult tenis cu tatăl său şi atunci eu când merg la Oradea, pun la punct doar ceea ce trebuie şi are nevoie Alesia”, ne mai spune antrenorul Alesiei.

Alesia Sferlea, la lotul naţional

Prestaţiile foarte bune ale sportivei de la CSM Zalău nu au trecut cu vederea, iar tânăra speranţă a tenisului de masă va participa la finalul acestei săptămâni la un stagiu de pregătire centralizat, cu echipa naţională. Stagiul se va desfăşura pe parcursul a şapte zile, în perioada 4 – 11 noiembrie, la Constanţa.

Alesia Sferlea este junioară 4, însă ea va face parte din echipa naţională de minicadeţi a României. Alături de Naţională, eleva lui Victor Puie a participat la Eurominichamps, la Strasbourg.

Programul stagiului de pregătire încă nu este stabilit, însă ceea ce este sigur, este că Alesia Sferlea are deja asigurat locul în echipa Naţională, fiind şi cea mai tânără componentă a lotului.

Sursa foto şi video: facebook Mario Mario Mario

 


Alesia SFERLEA la TOP 12:

vs PARASCHIV Alexia 3 – 0 (7,  4, 9)

vs PALANGEAN Iris 3 – 0 (6, 7, 6)

vs STANCU Ana Maria 3 – 0 (6, 2, 2)

vs MURARU Ioana 3 – 0 (9, 9, 11)

vs LEANCA Delia 3 – 0 (7, 8, 7)

vs VASILE Alexandra  3 – 0 (9, 5, 6)

vs MOLDOVAN Dora 3 – 1 (5, 5, – 5, 6)

vs SINGEORZAN Cristina 3 – 1 (7, 3,  – 11, 8)

vs GAMAN Carmina 3 – 1 (8, – 13, 6, 6)

vs MOCA Mara 3 – 0 (3, 5, 12)

vs MEIROSU Bianca 3 – 1 (8, – 9, 3, 10)


Mai jos puteţi urmări partida dintre Alesia SFERLEA (nr. 1 naţional) vs Bianca MEIROŞU (nr. 2 naţional): 

253 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS