Una din marile probleme ale sistemului de învăţământ românesc este lipsa orelor de educaţie fizică, inclusiv în învăţământul primar. De cele mai multe ori învăţătoarea preferă să facă o oră de matematică, limba română etc. decât să facă “mişcare” cu elevii, la fel se întâmplă şi în şcolile generale şi în licee unde jumătate dintre elevi nu frecventează orele de educaţie fizică preferând să stea prin baruri, cafenele, să fumeze în spatele sălii ori au scutiri medicale şi puţini mai sunt cei care cer profesorului să facă o oră de educaţie fizică normală.

Problema e că ne mai şi mirăm de ce România se află printre fruntaşele Europei la copii obezi. Şi acum sa fim sinceri, în România trebuie să te îngraşi mai întâi ca sa-ţi dai seama apoi cât de bine ţi-ar fi făcut puţină mişcare. Dacă tot încercăm să satisfacem cerinţele U.E. în alte domenii de ce nu luăm şi exemplul unor ţări europene unde condiţia fizică a copiilor şi tinerilor contează.

Eu sincer nu mai înţeleg nimic, de ce s-a investit (din fericire ) în construcţia sălilor de sport (şi înca se mai construiesc), să se uite copiii la ele în drumul spre şcoală, să fie “de decor” în curtea scolii? Dacă ai noştrii conducători nu vor educaţia fizică în şcoală decât 1-2 ore pe săptămână. Ce se întâmplă, ne contrazicem singuri? Vrem, dar de fapt nu vrem ori nu că nu vrem nu se poate. Uite că se poate numai că nu ştim să privim în jur să “furăm” şi noi ce e bun de la alţii. Măcar de am încerca să adoptăm modelul american de educaţie prin sport poate generaţiile care vor venii vor fi măcar atletici, cu o condiţie fizică superioară, cât despre condiţia intelectuală a noi generaţii, no coment. Nu există destule proiecte şcolare (şi aici instituţia de învăţământ e vinovată) care să atragă elevul către sport. Nu există competiţii interlicee, nu există concursuri, nu există nici măcar evenimente oficiale la nivel de comunitate. Orele de sport pot fi băgate şi lipite de programă, dar elevii trebuie şi atraşi cu ceva către aceste ore pentru că fără participarea elevului degeaba ai 5 ore pe săptămână. Opţiuni sunt, în sensul că ar trebui să se introducă ore de gimnastică, de volei, de handbal, de tenis de câmp, de tenis de masă, externalizarea orelor. Practic fiecare să poată face un contract cu orice sală de sport, teren, club, etc, în orice sport vrea, şi ulterior Ministerul să plăteasca o sumă maximă pentru copil, pentru că ai noştri copii să aibă de unde alege nu să te pună profesorul să faci 5 ture de sală iar apoi sa-ţi dea o minge să te joci de capul tău un fotbal, fotbal care în România e unul din cele mai joase sporturi calitativ. E promovat doar pentru că e cel mai uşor să nu le pese de copii, cum am spus şi mai sus, o minge şi ei se bat pentru ea în curtea şcolii. Cam asta înseamnă educaţia fizică în România, bineînţeles nu trebuie să generalizăm, dar din păcate acesta este locul în care ne situăm şi la acest capitol, adică unul codaş.

Părere mea personală este că cel puţin o oră de educaţie fizică în fiecare zi îi poate face pe copii să-şi formeze o conduită vizavi de sport şi să conştientizeze necesitatea acestuia. Asta nu înseamnă că se va întâmpla cu toţi la fel, dar ar trebui încercat.

 Gavril Tudorel Radu