Connect with us

Ştiri din Sălaj

Un adolescent a trăit clipe de coşmar la spitalul din Zalău după ce a fost operat greşit: medicul i-a introdus în corp două “cuie” .GALERIE FOTO


Adolescentul Andrei Câmpean era la un pas de o tragedie, după ce a fost operat de medicul Jidveianu. După o operaţie pentru o fractură la claviculă, care nici nu trebuia să fie executată – tânărul de doar 17 ani s-a trezit că are în corp două broşe sub forma unor cuie cu vârful ascuţit. Una din broşe a fost scoasă la Zalău după o operaţie ce a durat patru ore, iar a doua – care era la un centimetru de a-i străpunge plămânii –   a fost scoasă la Clinica de Pediatrie din Cluj-Napoca


 

Andrei Câmpean, un tânăr muzicant talentat a fost la doar un pas de a trece printr-o tragedie, din cauza unei operaţii înspăimântătoare pe care i-a realizat-o doctorul Horea Jidveianu, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Tânărul, cât şi familia acestuia trag un semnal de alarmă la toţi sălăjenii să nu se lase pe mâna acestui doctor pentru că pot trăi clipe de coşmar pe masa de operaţie. Din fericire pentru Andrei, medicii din Cluj-Napoca au reuşit să-i salveze ca prin minune viaţa.

Povestea lui Andrei a început în luna iunie, când, prin satul Bănişor, de unde este de loc, a căzut cu bicicleta. Acuzând dureri puternice a fost dus de către tatăl său, Augustin Câmpean, care este preot în sat, la urgenţă. Diagnosticul medicilor la prima vedere a fost fractură.

Tânărul trebuia să fie apoi operat. Deşi tatăl adolescentului a insistat ca băiatul său să fie operat de doctorul Neaga, acesta din urmă a refuzat, susţinând că băiatul este minor. Neaga i-a trimis în schimb la medicul chirurg pediatric – Horea Jidveianu.

Tânărul a fost rapid operat în zona claviculei, iar medicul i-a introdus în corp două broşe, după cum ne povesteşte tatăl copilului. Operaţia a decurs corespunzător, iar medicul i-a spus să revină la începutul lunii august pentru a-i scoate “broşele din corp”.

Aşa s-a şi întâmplat. În prima zi a lunii august, tânărul, împreună cu tatăl său s-au prezentat la doctorul Jidveianu, care a început să-l opereze pe tânăr. Ceea ce trebuia să fie o simplă operaţie de doar 10 minute, după cum povesteşte tatăl băiatului, s-a transformat într-un calvar. O oră a stat tânărul pe masa de operaţie până când medicul a identificat prima broşă şi i-a scos-o din corp. A doua broşă nu a mai găsit-o însă, de aceea i-a recomandat tânărului să revină a doua zi.

 

Operaţia a durat patru ore şi nu a avut niciun succes!

În următoarea zi, pe masa de operaţie, adolescentul a stat patru ore! Medicul Jidveianu nu a reuşit să depisteze corpul străin din trupul tânărului şi a solicitat apoi ajutorul altor medici, după cum povesteşte tatăl băiatului. Nici după patru ore însă de operaţie nu a reuşit să identifice a doua broşă, astfel încât doctorul l-a trimis acasă pe băiat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

 “Nu ne-a deranjat că a eşuat operaţia. Orice om greşeşte. Dar atiudinea medicului a fost una plină de dezinteres. Ne-a trimis acasă şi ne-a spus că poate să rămână aşa, cu acel corp străin în trup. Şi dacă a greşit atunci medicul Jidveianu, l-am fi înţeles, însă ne-a deranjat că ne-a tratat ca pe o hârtie, pe care scrii ceva greşit şi apoi o arunci la gunoi ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic”, ne spune Augustin Câmpean.

Doctorii din Cluj i-au salvat viaţa!

Neliniştit de faptul că băiatul său are un corp străin în trup, tatăl a decis să-l ducă pe adolescent la un control amănunţit la Spitalul de Recuperări. Aşa a ajuns tânărul la Cluj-Napoca. La acest spital medicii au făcut o analiză totală a corpului tânărului. Cei de la Spitalul de Recuperări au fost şi doctorii care au identificat broşa. Era situată într-un mănunchi de vase de sânge, norocul tânărului fiind că broşa a intrat chiar între vasele de sânge, la câţiva milimetri de venă!

Doctorii i-au spus tatălui că este prea complicată operaţia ca să intervină dar l-au trimis la Clinica de Chirurgie 1 din Cluj-Napoca. Medicii de la acest spital nu au intervenit nici ei, spunând că tânărul are sub 18 ani şi nu a dori să se complice şi să se nască o altă problemă, aşa că l-au trimis pe tânăr la Clinica de Pediatrie numărul 1 Cluj-Napoca, la un doctor din Cluj. 

Broşa era un cui ascuţit care îi putea străpunge plămânii!

Medicul clujean a fost şi cel care i-a salvat viaţa tânărului.  Andrei a fost operat în doar 40 de minute ieri la Cluj-Napoca, iar când i-au scos broşa, doctorii clujeni au avut un şoc! Defapt broşa era un cui, de aproximativ opt centimetri, cu vârful ascuţit. Mai grav este că, acel cui a alunecat prin corpul tânărului din locul unde a fost adăugat, până aproape de plămâni. Cuiul era la doar un centimetru de plămâni, iar dacă nu reuşea să fie scos, putea să străpungă plămânul!

“Operaţa parcă a fost făcută cu drujba”

Tatăl tânărului ne-a dezvăluit astăzi că, medicii clujeni au susţinut faptul că în primul rând operaţia nici nu trebuia făcută, pentru că, fractura tânărului nu a fost atât de gravă pe cât au crezut medicii din Zalău!

“Copilul nici nu trebuia operat la Zalău au spus medicii din Cluj-Napoca. Nu mai spun că tăietura era ca una făcută cu drujba într-un copac!”, ne spune Augustin Câmpean.

Apelul tânărului către toţi sălăjenii – “nu vă lăsaţi pe mâna doctorului Jidveianu”

Andrei Câmpean trage şi el un semnal de alarmă şi a publicat pe contul său de facebook o postare prin care îi îndeamnă pe toţi părinţii din Sălaj să nu se lase pe mâna doctorului Jidveianu.

“În luna Iunie am fost operat la claviculă la Spitalul Judeţean Zalău, de catre dr. Horea Jidveianu.Atunci mi-a montat două broşe(un fel de cuie,se vede în poză).Când a trebuit să mi le extragă nu mi-a putut extrage numai una, timp de 4 ore pe masa de operaţie nu a putut face nimic, recomandându-mi să o las acolo unde e “că nu are nici o treabă”(zice el). Azi 12 octombrie după o gramada de drumuri la spitale, cu ajutorul lui Dumnezeu şi multumita dr. Ordeanu Călin broşa a fost extrasă, ajungând deja la un centimetru de a-mi intra în plămân. P.S: Dragi prieteni!!! Dacă vreodată(nu vă doresc) veţi avea vreo problema de ordin ortopedic nu vă recomand să vă lăsaţi pe mâna doctorului Jidveianu! Vă spun din propria experienţă”, spune tânărul. 

657 Vizualizari
5 Comments

5 Comments

  1. Augustin Campean

    13 October 2017 at 14:35

    Nu m-am gandit nicio clipa ca vom ajunge in atentia atator oameni. Totul a pornit de la o postare a fiului meu pe contul sau de Facebook prin care isi exprima fericirea si multumirea ca a scapat de un adevarat calvar. Trebuie insa sa clarific cateva lucruri legate de stirea de mai sus. Dr Jidveianu a fost foarte binevoitor cu noi pana in clipa in care brosa nu a putut fi extrasa, atunci recomandarea sa era ca aceasta sa ramana in corp pana se va vedea in timp ce se va intampla. N-am primit nicio recomandare ci totul s-a incheiat brusc, ceva de genul: Descurcati-va!
    Cei de la Spitalul de Recuperare dupa ce au vazut filmele au fost de parere ca operatia nici nu trebuia facuta! Noi ce sa zicem…
    In limbaj medical cele doua atele care sunt ca si doua cuie se numesc ”brose” si se impun in actul medical in cazul unor fracturi, deci sa nu se exagereze cu termenul de ”cui” , cert este faptul ca a reprezentat un real pericol fiind foarte aproape de a intra in plaman.
    Cicatricea ramasa de pe urma operatiei este enorma, eu am fost poate prea dur sau neinspirat cand am folosit termenul ”drujba”
    Augustin Campean

  2. Nane

    13 October 2017 at 18:31

    Adevaru e ca prea bagati in ele nu am auzit inveci doctori sa opereze cu drujba sa faca o taiatura ca in copac de unde le scoateti astea daca era un Oare care scriati voi asa hai sa nu exageram

  3. Crina

    13 October 2017 at 18:55

    Doctorul (ciobanul)Jidveianu e un gunoi si o spun din proprie experienta.desi i se inmaneaza mita ceruta nu te baga in seama

  4. Mihai

    15 October 2017 at 21:45

    Buna seara! Ati facut sesizari in scris la spital, Colegiul Medicilor Salaj si la DSP Sala?

  5. Mihai

    16 October 2017 at 8:59

    Din cunostinta proprie va spun ca postarile pe facebook nu sunt luate in seama de nicio institutie. Faceti sesizari pentru ca altfel nu va baga nimeni in seama. Si noi am facut o sesizare impotriva aceluiasi medic si toti vor sa-l scoata basma curata. Poate , daca o sa fie facute mult mai multe sesizari IN SCRIS impotriva acestui medic la conducerea Spitalului Judetean Zalau, Colegiul Medicilor Salaj si chiar DSP Salaj atunci cand e vorba de malpraxis, aceste institutii n-o sa aiba de ales si il vor sanctiona cumva. Eu nu accept fraza : “cine nu e multumit de Jidveianu sa nu-l mai caute si sa mearga in Cluj sau in alta parte.” Noua asa n-i s-a spus. De ce trebuie sa sufere o comunitate de oameni (parinti si copii) din cauza unei persoane? De ce credeti ca a venit de la Sibiu in 2010? De buna purtare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj