Connect with us

Fără categorie

Costică Buceschi: ”Experienţa mai mare a lotului a contat în meciul cu HC Zalău”


Tehnicianul Coronei Braşov şi-a felicitat întreaga echipă pentru atitudinea în partida câştigată pe terenul Zalăului


După mai bine de un an, HC Zalău a pierdut pe teren propriu, fiind învinsă la o diferenţă de patru goluri de Corona Braşov, într-un meci ce a contat pentru etapa a IV-a din Liga Naţională de handbal feminin. Gruparea de sub Meseş a întâlnit o echipă cu un lot mai valoros, cu un joc mai precis, iar aceste aspecte au făcut diferenţa, de aceeaşi părere fiind şi antrenorul Costică Buceschi.

”Fetele au avut atitudine, astfel de meciuri se câştigă cu acest gen de atitudine. Sumt mulţumit de rezultat, de cum s-au mişcat fetele, am avut o apărare exactă, ermetică, iar portarul Ana Maria Mîrcă ne-a ajutat foarte mult. Experienţa mai mare a lotului şi banca mai lungă, fetele care au intrat pe parcurs şi au reuşit să menţină acelaşi nivel, au contat de asemenea mult. Am câştigat un meci fizic, poate nu foarte spectaculos, aproape toate reuşitele au venit din contacte, greu de realizat”, a declarat Costică Buceschi, pentru Prosport.

Corona s-a impus cu 20 – 16 la Zalău şi are patru victorii din patru meciuri, la fel ca şi CSM Bucureşti şi SCM Craiova. În schimb, HC Zalău a căzut pe locul 6, având două victorii din patru meciuri.

Pentru gruparea de sub Meseş urmează marţi, de la ora 11.00, partida din etapa a V-a, din deplasare cu SCM Craiova, meciul urmând să se dispute în devans, având în vedere că gruparea de sub Meseş se pregăteşte de “dubla” manşă cu Ankara din turul II al Cupei EHF.

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Fără categorie