Connect with us

Ştiri din Sălaj

ÎNTÂLNIRE AMOROASĂ CU PĂŢĂNII. O femeie i-a promis o partidă de sex unui şimleuan, dar l-a sedat cu patru somnifere şi l-a lăsat “în fundul gol”

Maria Belei excortată

Maria Belei a fost condamnată la 12 ani de închisoare, după ce un bărbat din Şimleu Silvaniei a reclamat faptul că băbuţa în vârstă de 69 de ani i-a promis o partidă de sex într-o pensiune din Suceava dar acesta a rămas fără bani, fără verighetă şi fără haine. Moldoveanca nu se afla însă la prima “scenă romantică”, acum câţiva ani ea reuşind să omoare sub aceleaşi metode un bucureştean, administrându-i 7 pastile de diazepam! 


Judecătoria Sectorului 2 București a condamnat-o recent, la 12 ani de închisoare, pe Maria Belei, de 69 de ani, din Păltinoasa, judeţul Suceava pentru tâlhărie. Femeia a fost trimisă în judecată în urmă cu patru ani, însă abiaîn această vară a fost condamnată. Dosarul ei a fost trims pe masa judecătorilor după ce a atras mai mulți bărbați din București, Suceava, Sălaj și Iași, în diverse pensiuni, unde le punea diazepam în băutură și le fura tot ce aveau de valoare la ei. Aceasta i-a administrat unui bucureștean șapte pastile de diazepam, victima decedând ca urmare a supradozei.

În această vară, polițiștii suceveni au pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Sectorului 2 București pe numele Mariei Belei prin care aceasta a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Deşi femia încerca să se ascundă de oamenii legii, aceasta a fost găsită în Gara Burdujeni, fiind preluată de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Suceava, escortată și introdusă la Penitenciarul Botoșani. Femeia figura ca urmărită național!

Povestea unui bărbat din Şimleu care a căzut “în plasa” băbuţei

Liviu O., în vârstă de de 53 de ani, din orașul Simleu Silvaniei, a reclamat prin apel la numărul unic de urgenţă  – 112  – faptul că în timp ce era cazat la pensiunea Lary Hostel din municipiul Suceava, i-au fost furate mai multe bunuri.

Povestea şimleuanului a început la data de 3 aprilie 2013, la ora 4.00, când a ajuns cu trenul într-o gară din Suceava. În stația de autobuz din fața gării a fost abordat de băbuţă, care i-a spus că este din municipiul București. Cei doi au intrat în vorbă, Liviu spunându-i acesteia că se află în Suceava în interes de serviciu și că urmează să plece în Germania. De cealaltă parte, femeia i-a povestit că este în municipiul Suceava pentru că trebuie să vândă o locuință prin notariat și urmează să încaseze banii. După ce au făcut schimb de numere de telefon, cei doi au stabilit să se reîntâlnească următoarea zi, după ce își vor rezolva problemele.

Cei doi s-au întâlnit apoi în jurul orei 10.00 în autogara din Suceava, de unde, cu intenția de a închiria o cameră, au mers pe la mai multe hoteluri, interesându-se de prețuri. Ulterior, la propunerea femeii, în jurul orei 12.30, cei doi s-au cazat la pensiunea Lary Hostel din localitate.

La un moment dat, şimleuanul a adormit, iar în jurul orei 23.00, când s-a trezit, a observat că “partenera de afaceri” nu se mai află în cameră, iar ușa era încuiată şi cheia nu era în yală.

În urma verificărilor făcute prin cameră a constatat că îi lipsesc 50 de euro și 280 de lei, o verighetă de aur de circa două grame pe care o avea pe degetul inelar, un telefon mobil și geaca sa din material textil.

Băbuţa a fentat administratorul pensiunii, susţinând că bărbatul ar fi fiul ei

Şimleuanul a ieșit din cameră cu ajutorul administratorei pensiunii, cea care a forțat ușa şi l-a deschis pe sălăjean.  După mai multe discuţii cu patroana a aflat că femeia cu care venise la pensiune a părăsit locația în jurul orei 17.40. Înainte de a pleca, ea i-a cerut administratorei să o ducă până la autogară, cu precizarea că pe timpul drumului, „bucureșteanca” a rugat-o insistent să nu îl trezească pe bărbatul cu care s-a cazat, des­pre care a afirmat că ar fi fiul ei, întrucât este foarte obosit. Reclamantul a estimat prejudiciul creat la suma de 800 de lei.

A omorât un bucureştean după ce i-a pus în băutură şapte pastile de diazepam

Maria Belei nu este la prima faptă de acest gen. Femeia a mai avut alte șase dosare penale pentru astfel de tâlhării, ea acționând pe raza municipiilor București, Iași și Suceava. Aceasta își aborda victimele, pe care le ducea la pensiuni sau hoteluri, unde le punea în băutură diazepam pentru a adormi, după care le fura tot ce putea.

În cazul bărbatului din Şimleu Silvaniei, individa a folosit patru pastile de diazepam care l-au făcut pe Liviu să doarmă aproape 11 ore. Sălăjeanul a scăpat “ieftin”, deoarece un bărbat din București, căruia Maria Belei i-a administrat șapte pastile de diazepam, și-a pierdut viața. În trecut, femeia a mai făcut închisoare, ea fiind condamnată tot la 12 ani de închisoare pentru înșelăciune. Maria Belei a fost eliberată în anul 2010, cu un rest de închisoare de 2.000 de zile.

Sursa: Obiectiv de Suceava

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj