Caută articole
Filtrează articole
27.10.2011 - 18:29
Medalii de aur şi argint pentru CS Omega Şimleu Silvaniei
Gruparea de sub Măgură continuă să rămână fruntaşă la nivel naţional în ceea ce priveşte rezultatele obţinute. Şi nu putem fi decât mândri de performanţele sportivilor noştri, mai ales că numărul celor care practică artele maţiale în Sălaj nu este atât de ridicat ca şi în alte judeţe. Dar, aşa puţini cum sunt ei, au calitate. Recent, Sala Polivalentă din Focşani a fost gazda Campionatului Naţional de karate pentru copii şi tineret. Nu mai puţin de 250 de karateka din toată ţara au fost prezenţi la acest eveniment de amploare, care s-au întrecut în probe de kata şi kumite, individual, dar şi la echipe. Nivelul competiţie a fost unul destul de ridicat, mai ales că mulţi dintre participanţi îşi doreau să facă pasul spre lotul naţional care va reprezenta România la Campionatul European din Turcia.
Sălajul a avut două reprezentante, este vorba despre Aida Pop şi Carla Ciobanu, ambele legitimate la CS Omega Şimleu Silvaniei. Nu numai că evoluţiile lor au fost remarcabile, dar au fost răsplătite chiar cu medalii. Carla Ciobanu a devenit campioană naţională la kumite copii III +45 de kilograme, iar Aida Pop a devenit vicecampioană tot la kumite, dar la -45 de kilograme. Antrenorul lor, Gheorghe Pop, a fost extrem de mulţumit de medaliile de aur şi bronz obţinute de elevele sale, ţinând să le felicite pe această cale, urându-le, în acelaşi timp, mult succes în activitatea sportivă şi şcolară.
Vizualizari: 1067
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








