Connect with us

DIVERSE

Naţionala de handbal feminin s-a impus la scor şi în al doilea meci din preliminariile Campionatului European


După o victorie clară cu Austria, “tricolorele” s-au distrat şi în Portugalia, unde s-au impus la o diferenţă de 16 goluri


Naţionala de handbal feminin are parte de un început excelent în preliminariile Campionatului European din 2018 şi în primele două meciuri a reuşit două victorii la scor. După ce în partida de la Râmnicu Vâlcea, “tricolorele” s-au impus cu 36 – 25 în faţa Austriei, selecţionata antrenată de Martin Ambros a reuşit o victorie şi mai clară în meciul din Portugalia.

În faţa unei naţionale de un nivel scăzut, România a dominat tot jocul şi a reuşit să îşi asigure victoria încă din prima repriză, iar la pauză, scorul era 16 – 5.

Şi în partea secundă, România a controlat jocul, iar Ambrus Martin şi-a permis să ruleze tot lotul, mai puţin pe Cristina Zamfir care a fost menajată. “Tricolorele” au marcat pe bandă şi în final s-au impus la o diferenţă de 16 goluri.

Surpriza în preliminarii a fost reuşită de Austria, care la câteva zile distanţă după ce a pierdut în România a reuşit o victorie mare pe teren propriu cu Rusia, scor 27 – 25.  Acest rezultat îi conferă României prima şansă la câştigarea grupei preliminare, un aspect extrem de important în vederea tragerii la sorţi pentru turneul final şi în perspectiva calificării la Jocurile Olimpice.

Să mai spunem că şi în meciul cu Portugalia a evoluat şi handbalista de la HC Zalău – Ana Maria Dragut, care a reuşit să marcheze un gol.

Portugalia – România 16 – 32 (5 – 16)

Portugalia: Gois, Ferreira – portari; Lipes Ferreira 4, Soares 4, Correia Tavares 3, Amado 2, Correia 1, Da Silva Pereira 1, Oliveira, Da Silva Lima, Emidio Rodrigues, Fernandes, Gante, Rodrigues Sabino, Soares Morgado, Vieira Lopes

România: Dedu, Dumanska – portari; Udriştioiu 7, Ardean 4, Geiger 4, A. Ilie 4, Pintea 4, Perianu 3, Zamfirescu 2, Dragut 1, Neagu 1, Iuganu-Popa 1, Tomescu 1, Băcăoanu, Zamfir-Florianu, Laslo

 

 

487 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE