Connect with us

ARTE MARTIALE

Karateka sălăjeni pe locul 1 de opt ori

Duminică, s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediţie a Cupei “Zalăului” la karate modern, organizată de C.S. Omega în colaborare cu D.J.S.T. Sălaj şi cu sprijinul C.S. Dani-San, în sala de sport a Şcolii “I. Maniu” din Zalău. Au participat peste 70 de sportivi de la cluburi din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bihor şi Sălaj, care s-au întrecut în probe de kumite individual. În deschidere sportivii clubului Dani-San din Zalău au susţinut un scurt moment demonstrativ, care a încântat publicul spectator, dar şi pe sportivii musafiri. Competiţia s-a desfăşurat într-o atmosferă de fair-play până la final, moment în care organizatorii au oferit câştigătorilor trofee, medalii şi diplome în cadrul festivităţii de premiere.

Judeţul nostru a fost reprezentat de o delegaţie destul de numeroasă, formată din 32 de sportivi de la Cercul de karate al Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, C.S. Dani-San Zalău (preşedinte Dan Lucian Chiş) şi C.S. Omega Şimleu, Jibou şi Sărmaşag (preşedinte Gheporghe Pop), sportivi care au avut o evoluţie bună obţinând 8 locuri I, 8 locuri II şi 21 de locuri III. O evoluţie deosebită au avut-o următorii sportivi: Giulia Gurzău, Maria Fodorean, Daria Crişan, Paula Radu, Laura Remeş, Maria Grădinaru, Anamaria Mândru, Carla Ciobanu – la fete; Rucăreanu Diego, Ionuţ Pap, Ianis, Cosmin Peter, Mark Vicsi, Darius Sichet, Raul Remes şi Alexandru Ghiruţan – la băieţi.

 

Felicitări tuturor sportivilor şi mulţumiri celor care ne-au sprijinit în această acţiune, iar sportivilor care se deplasează la Focşani în 22 – 23 octombrie, la Campionatul de Karate pentru Copii si Tineret le urăm mult succes!

 Prof. Gheorghe Pop

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ARTE MARTIALE