Connect with us

Ştiri din Sălaj

ACUZE fără margini într-un liceu din Sălaj la adresa inspectorilor sanitari: “Îmi e frică să vorbesc, ne-au jignit şi umilit”


S-a iscat mare scandal la Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” din Hida după un control al reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică. Conducerea şcolii acuză comportamentul “inuman” al inspectorilor sanitari folosind cuvinte dintre cele mai dure precum “ne-au jignit”; “ne-au umilit”, “îmi e frică să vorbesc”. 


Tiberiu Milonean, secretarul Liceului Tehnoogic “Liviu Rebreanu” Hida face un denunţ pe contul său de facebook prin care îşi arată revolta şi nemulţumirea faţă de inspectorii DSP Sălaj, care au venit puşi pe scandal la Hida. Martor la evenimente, conform textului redat de secretar, a fost şi primarul comunei, Petruş Dumitru.

“La 27 de ani după așa-zisa „Revoluție anticomunistă”, mă conving pe zi ce trece că, de fapt, comunismul n-a murit.
Și din această cauză… MI-E FRICĂ SĂ SCRIU!
Mi-e frică de urmările scrisului, de ceea ce s-ar putea întâmpla din cauza unui text scris și publicat.

 

Vineri, 22 septembrie 2017, mă trezesc că intră în biroul directorului Liceului Tehnologic „Liviu Rebreanu” Hida, fără măcar să salute, un echipaj medical (sanitar?!) de la DSP Sălaj. Cică într-o activitate de control „inopinant” (exprimarea nu-mi aparține).

 

Prima întrebare a doamnei:
– Unde este directorul?
Întrebare la care primește un răspuns pe un ton sfios:
– Este plecat în satele aparținătoare pentru a preda religia la clasele primare.
– Nu mă interesează! De ce nu este în unitate?
– Pentru că, pe lângă funcția de director, mai trebuie să îndeplinească și obligații la catedră.
– Și eu cu cine mă deplasez la școlile din comună, pentru că trebuie să fac un control („inopinant”!!!) pe care nu sunt obligată să-l anunț.
– Nu vă poate ajuta doamna director adjunct?

 

N-am înțeles ce a mai bolborosit doamna cu pricina, pentru că a început o criză de isterie, cu amenințări, cu ceva de la minister (nu am înțeles care), cu ceva amenzi (directorii de școală au niște salarii deosebit de mari față de asistentele DSP-ului).
A fost invitată, în cele din urmă, în biroul directorului, să-l aștepte până când va sosi din Racîș, Trestia, Sînpetru-Almașului…

 

În sfârșit, odată sosit directorul, doamna se aruncă asupra dumisale, adresându-i cuvinte destul de jignitoare, umilitoare, nu le pot reda aici, dar poate confirma chiar primarul comunei Hida, domnul Petruș Dumitru, care a fost solicitat între timp (chiar de doamna asistentă/doctoriță/brancardieră… nu știu ce funcție sau calificare are?) și care a asistat la jumătatea finală a invectivelor și interjecțiilor doamnei în cauză.

 

La afirmația/constatarea doamnei:
– Dumneavoastră sunteți și POPĂ!,
directorul i-a atras atenția, calm, că acest lucru nu are nicio legătură cu instituția de învățământ controlată.
Felicit pe directorul școlii, Preot profesor Mateiu Călin-Andrei, care, cu foarte mult calm, a rugat-o pe respectiva ființă să nu se mai enerveze, să se calmeze și să-și efectueze până la capăt activitatea pentru care era prezentă.

Și mă-ntreb: cine îmi apără instituția de învățământ, săracă și umilă cum este, îngenuncheată de toți guvernanții în epoca democratică, pe care cu mândrie o traversăm (pe roșu)? Cui să mă plâng că sunt batjocorit, eu, colegii mei, dascălii care nu mai creează suflete, ci se chinuie să facă față unui sistem educațional rămas în afara istoriei contemporane, fără mijloace didactice, fără manuale, fără salarii, dar călcați în picioare de o NUMITĂ a DSP-ului, temându-se să nu li se întâmple ceva dacă protestează?

 

Nu aștept măsuri! Nici din partea celor care au trimis-o în școala unde muncesc de 27 de ani, nici din partea Prefectului Județului Sălaj, nici din partea Președintelui Consiliului Județean Sălaj, nici din partea Inspectoratului Școlar Județean Sălaj… nici din partea lui Dumnezeu!”

Aşa sună mesajul postat de secretarul Liceului din Hida, care descrie cu lux de amănunte modul în care directorii DSP au decis să se comporte cu persoanel implicate în procesul educaţional.

 

100 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj