Connect with us

LIGA a III-a

SAL HDC, surclasata de “generali”

La inceputul sezonului, conducatorii echipei Atletico anuntau ca principalul obiectiv este promovarea in cel de-al doilea esalon. Insa startul turului a fost oscilant, astfel ca in scurt timp, gruparea condusa de Dan Marcus a iesit din calcule. Insa si-a revenit pe parcurs si tragea nadejdea ca va mai prinde una din pozitiile ce asigura promovarea. Atletico putea lua chiar locul celor de la SIBO, insa Inter Peceiu nu s-a dat la o parte, ba, mai mult, conducea la pauza cu 3 – 0! In fata unei surprizii de proportii, Vasile Campan si compania au reactionat in partea secunda, cand au apasat pedala de acceleratie. Cu toate acestea, Dorin Alb si coechipierii sai au reusit sa obtina un punct mare, in fata unei formatii cu pretentii. Un rol important in obtinerea acesui rezultat i-a revenit lui Cristian Jula, care a inscris de patru ori. Liderul Sportul Var a avut viata grea cu KMO Motors, deoarece la pauza scorul era egal. Dar la reluare, Ovidiu Moldovan si colegii si-au revenit si s-au distantat, obtinand trei puncte care mentin gruparea din Var in fruntea campionatului. Perla face tot posibilul sa se indeparteze de zona retrogradabila si orice punct este important in realizarea acestui obiectiv. “Lanterna rosie”, este vorba de Bad Boys, nu se multumeste cu acest statut si forteaza. La pauza, scorul era 3 – 3, dar in actul secund “baietii rai” nu au mai putut tine pasul cu oponentii lor. Forma buna a “electricienilor a continuat si in aceasta runda, cand au castigat disputa cu Aventura, o alta formatie ce se lupta pentru ramanerea in Liga a III-a. Level X si SIBO au furnizat derby-ul etapei. Diferenta s-a facut in repriza a doua, cand formatia condusa de Ordas Levente s-a desprins decisiv. SAL HDC a reusit gratie unui joc colectiv sa ajunga in partea superioara a clasamentului, dar cand trebuia sa confirme, si anume in fata “generalilor”, a dat chix. GMT Sfanta Vineri navigheaza in continuare in apele linistite ale clasamentului, aceasta si dupa victoria obtinuta in fata echipei Mobil Team II. Echipa secunda a celor de la Trans Osanu nu renunta la gandul de a castiga campionatul si se tine scai de Sportul Var. Cu toate ca a intalnit o formatie ce se afla sub linie, jucatorii lui Ioan Antal s-au intrebuintat serios. Cavalerii s-au zbatut mult, dar nu suficient, singura realizare fiind golul de onoare, semnat de Robert Goie.                    Ciprian PETRAN

 

 

KMO Motors – Sportul Var 4 – 7 (3 – 3)

 

Au marcat: Pavel Holhos (3) si Ionut Martin, respectiv Ovidiu Moldovan (4), Marius Muresan, Claudiu Chereji si Raul Cheta

KMO Motors: Dan Dachim – Pavel Holhos, Sorin Tuns, Ionut Martin, Nicolae Bodea si Daniel Cocarca. Delegat: Pavel Holhos

Sportul Var: Marcel Petcu – Raul Cheta, Marius Muresan, Marius Haiduc, Claudiu Chereji, Ovidiu Moldovan si Ciprian Teglas. Delegat: Claudiu Chereji

 

Perla – Bad Boys 8 – 6 (3 – 3)

 

Au marcat: Adrian Cerghezan (3), Adrian Alba (2), Paul Pasconi (2) si Marius Negreanu, respectiv Calin Popitan (2), Andrei Grad (2) si Claudiu Lapos (2)

Perla: Robert Vaida – Paul Pasconi, Marius Negreanu, Mihai Almasanu, Adrian Cerghezan si Adrian Alba. Delegat: Paul Pasconi

Bad Boys: Ionut Marian – Ionut Lazar, Claudiu Lapos, Calin Popitan, Andrei Grad si Mircea Bode. Delegat: Ionut Lazar

 

Electric Casa – Aventura 5 – 3 (2 – 1)

 

Au marcat: Bogdan Pintea (3) si Mihai Miron (2), respectiv Andrei Doddi, Daniel Demeter si Florin Marincas

Electric Casa: Ionut Chis – Mihai Miron, Bogdan Pintea, Mihai Vasile Pop, Daniel Porumb, Ionut Serban, Nicusor Tamasan si Ciprian Cheta. Delegat: Mihai Miron

Aventura: Razvan Andreica – Florin Chirila, Daniel Demeter, Razvan Dobrea, Vasile Egri, Claudiu Goste, Adrian Husau, Florin Marincas, Toth Zsolt, Andrei Doddi si Vlad Rat. Delegat: Daniel Demeter

 

Inter Peceiu – Atletico II 5 – 5 (3 – 0)

 

Au marcat: Cristian Jula (4) si Ioan Sztan, respectiv Dan Marcus (2), Vasile Campan (2) si Ioan Magdas

Inter Peceiu: Dorel Stoica – Cristian Jula, Nicolae Onica, Marius Alb, Andrei Iepure, Ioan Sztan si Dorin Alb. Delegat: Dorin Alb

Atletico II: Marcel Baidoc – Olimpiu Filip, Ioan Magdas, Dan Marcus, Constantin Tele, Lucian Blaga si Vasile Campan. Delegat: Dan Marcus

 

Level X – SIBO 7 – 4 (3 – 3)

 

Au marcat: Fodor Csaba (3), Antal Attila, Antal Andrei, Ordas Levente si Florin Cheregi, respectiv Cristian Teglas (3) si Doru Rus

Level X: Gheorghe Tarlea – Antal Attila, Antal Andrei, Ordas Levente, Florin Cheregi, Gabriel Breda, Fodor Csaba si Kupas Jacint. Delegat: Ordas Levente

SIBO: Alexandru Pop – Apai Tiberiu, Paul Ienciu, Ciprian Pasca, Doru Rus, Cristian Teglas, Gabriel Stejerean si Tudorel Teglas. Delegat: Gabriel Stejerean

 

SAL HDC – Generalii 0 – 6 (0 – 3)

 

Au marcat: Andrei Dalnoki (2), Marius Muscan, Paul Domocos, Muranyi Zsolt si Adrian Szekely

SAL HDC: Kovacs Nandor – Breda Istvan, Alin Ardelean, Magyari Laszlo, Nagy Tamas, Victor Tihauan, Tolgyi Sandor, Vincze Sandor si Elekes Norbert. Delegat: Breda Istvan

Generalii: Sergiu Dalnoki – Andrei Dalnoki, Marius Muscan, Adrian Donciu, Paul Domocos, Muranyi Zsolt, Adrian Szekely, Bogdan Dejeu si Ciprian Barjac. Delegat: Ovidiu Turcas

 

Mobil Team II – GMT Sfanta Vineri 4 – 7 (1 – 1)

 

Au marcat: Vlad Pintea (2) si Dan Prodan (2), respectiv Ovidiu Prune (3), Ciprian Ianchis (2), Nicu Nagy si Daniel Bonte

Mobil Team II: Titus Copceac – Dan Prodan, Calin Prodan, Ciprian Nedisan, Vlad Pintea, Ciprian Stanciu, Vasile Muresan si Catalin Balan . Delegat: Dan Prodan

GMT Sfanta Vineri: Florin Prodan – Sergiu Pop, Bogdan Pop, Nicu Nagy, Ciprian Ianchis, Ovidiu Prune si Daniel Bonte. Delegat: Nicu Nagy

 

Cavalerii II – Trans Osanu II

1 – 4 (0 – 2)

 

Au marcat: Robert Goie, respectiv Nagy Attila (2), Catalin Sabau si Andrei Nertan

Cavalerii II: Lucian Muresan – Ionut Pernes, Dan Remes, Alexandru Cadar, Robert Goie, Ciprian Muresan, Bogdan Puscas si Catalin Remes. Delegat: Robert Goie

Trans Osanu II: Elekes Andrei – Marcel Gros, Mihai Mihoc, Nagy Attila, Andrei Nertan, Catalin Sabau si Gheorghe Iancu. Delegat: Ioan Antal

 

Victoria – Tornado Transimont 0 – 3

 

 

 

 

 1. Sportul Var                 24   16   5   3   125 –   63     53 

 2. Trans Osanu II            24   17   1   6    145 –   80    52

 3. Level X                       24   16   4   4   126 –   76     52

 4. SIBO                         24   15   1   8    147 – 115     46

 5. Generalii Cosmo C.     24   15   3   6    131 –   64    48

 6. Atletico II                    24   13   5   6    147 –   99    44

 7. SAL HDC                   24   12   5   7    121 – 103     41

 8. KMO Motors               23   10   4   9      95 –   87    34

 9. GMT Sfanta Vineri       24   11   1  12     103 – 113   34

10. Inter Peceiu                24     9   2   13     88 – 121   29

11. Victoria                      23     8   2   13     92 – 108    26

12. Mobil Team II              24     7   4   13   108 – 118    25

13. Electric Casa              24     7   5   12   114 – 129    26

14. Perla                          24     8   2   14   131 – 168    26

15. Aventura                     24     7   2   15     99 – 140    23

17. Tornado Transimont     24     7   2   15     78 – 120    23

16. Cavalerii II                   24     7   1   16     92 – 129    22

18. Bad Boys                    24     5   1   18     84 – 202    16

 

Etapa a XXV-a se va desfasura dupa programul: azi, ora 18.00: KMO Motors – Victoria (rest.); joi, ora 22.00: Atletico II – KMO Motors; vineri, ora 23.00: Generalii – Tornado; sambata, ora 12.00: Bad Boys – Level X; ora 14.00: Electric Casa – Cavalerii II; ora 16.00: Sportul Var – SAL HDC; duminica, ora 10.00: GMT Sfanta Vineri – Perla; ora 11.00: SIBO – Inter Peceiu; ora 14.00: Aventura – Victoria. Aseara s-a jucat partida Trans Osanu II – Mobil Team II

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in LIGA a III-a