Connect with us

FOTBAL

O nouă înfăţişare pentru Stadionul “Rapid” din Jibou. GALERIE FOTO


După ce anul trecut s-au finalizat lucrările la acoperirea vestiarelor, în această vară, autorităţile locale au dat o altă faţă şi vechii tribune, care a fost consolidată, acoperită şi s-au montat 270 de scaune


An de an, Rapid Jibou se luptă pentru titlul judeţean în Liga a IV-a Sălaj şi îşi propune promovarea în eşalonul superior, acolo unde nu a mai fost de ani buni.

Dacă deocamdată, gruparea antrenată de Ciprian Roja evoluează tot în eşalonul al patrulea, la capitolul infrastructură, Rapid Jibou se poate lăuda că are o bază sportivă care liniştit corespunde cerinţelor din Liga a III-a.

De când Dan Ghiurco este primarul oraşului, Stadionul “Rapid” a început să capete un alt aspect. Anul trecut s-au făcut lucrări de acoperie a clădirii unde sunt vestiarelor şi s-a construit şi o mică tribună acoperită.

În această vară, autortăţile locale au alocat bani din bugetul local pentru ca şi vechea tribună să fie pusă la punct. Aceasta a fost renovată din temelii, a fost acoperită şi s-au montat 270 de scaune, astfel că spectatorii care vin la meciuri să aibă cele mai bune condiţii.

“După ce s-a finalizat această tribună, întreg stadionul are o o altă faţă. Prin hotărâre de Consiliu Local, am alocat bani de la bugetul local, iar proiectul a fost de reabilitare a tribunei vechi. Au fost prevăzute lucrări de îmbrăcare a tribunei într-un strat de beton cu armătură, de consolidare, de acoperire şi de montare a scaunelor”, ne-a informat Dan Ghiurco, primarul oraşului Jibou.

Lucrările la Stadionul “Rapid” nu se vor opri aici, iar în perioada următoare urmează să fie refăcute băncile de rezerve, să fie împrejmuită şi cealaltă parte a terenului, iar la suprafaţa de joc va fi făcută o instalaţie de irigare.

“Consider că încă nu avem infrastructura de Liga a III-a, dar suntem aproape. Mai lipsesc mici lucruri şi urmează să se lucreze la băncile de rezerve, la împrejmuire, dar şi la instalaţia de irigare a terenului. Sunt lucruri mai mărunte, fiindcă ce a fost mai greu şi mai costisitor a fost făcut”, a mai spus primarul.

În condiţiile în care, Rapid Jibou va avea o infrastructură bine pusă la punct, primarul Dan Ghiurco îşi doreşte ca echipa de fotbal să aibă şi rezultate, iar în acest sezon nu concepe ratarea titlului. ”Le-am spus băieţilor că primul loc este singurul lucru la care mă gândesc, iar celelalte poziţii nu intră în calcul. Însă, nu depinde doar de voinţă ci şi de putinţă”, a precizat Dan Ghiurco.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL