Connect with us

HANDBAL

Ştefan Constantin: ”CSM Roman a avut un meci greu cu HC Zalău, echipă ce se prezintă foarte bine şi în acest campionat”


Tehnicianul formaţiei din Moldova s-a declarat mulţumit de victoria împotriva Zalăului, însă a recunoscut faptul că echipa sa a avut un meci foarte greu


Noul campionat din Liga Naţională a început duminică dimineaţă, odată cu partida dintre CSM Roman şi HC Zalău, încheiată cu victoria moldovencelor, scor 26 – 23.

A fost însă un meci disputat, în care formaţia antrenată de Gheorghe Tadici şi-a vândut scump pielea. Scorul a fost strâns până pe final, când moldovencele au reuşit să se desprindă decisiv, după câteva greşeli în jocul adversarelor.

Formaţia antrenată de Constantin Ştefan s-a impus la o diferenţă de trei goluri, dar la final, tehnicianul moldovencelor a recunoscut faptul că echipa sa a avut un meci greu în faţa unui adversar omogen.

” A fost un meci greu. Zalăul se prezintă foarte bine și în această nouă ediție de campionat, să nu uităm că este câștigătoarea medaliei de bronz din sezonul trecut, o echipă care nu și-a pierdut din jucătoare și care are omogenitate. Fetele s-au prezentat destul de bine în primul joc acasă, în fața propriilor suporteri, după foarte mult timp. Emoțiile și-au spus cuvântul, cel puțin în debutul partidei, dar, ușor ușor, ne-am intrat în joc și cred că am făcut o apărare compactă și agresivă, iar în atac am arătat că avem soluții tactice pentru orice fel de defensivă”, a declarat Constantin Ştefan, pentru Ziarul de Roman.

Tot duminică a mai fost programat jocul dintre Rapid Bucureşti şi CSM Slatina, încheiat cu scorul 28 – 25 pentru bucureştence.

Prima rundă continuă marţi cu jocul dintre Corona Braşov – HCM Rm. Vâlcea (ora 19.30 – Digi, Dolce), iar celelalte meciuri ale etapei sunt programate miercuri, după programul: Danubius Galaţi – Dunărea Brăila, Măgura Cisnădie – “U” Cluj, SCM Craiova – CSM Bistriţa (ora 18.00, TVR 1) şi Unirea Slobozia – CSM Bucureşti (ora 19.30, Digi, Dolce).

În cadrul etapei a II-a, HC Zalău va juca sâmbătă, pe teren propriu cu Măgura Cisnădie.

 

Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Dinu

    4 September 2017 at 14:31

    Cei mai buni de la Roman,au fost nesimtiti de arbitri! Rusine!!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL