Connect with us

HANDBAL

HC Zalău a început campionatul cu o înfrângere


În partida de la Roman, gruparea de sub Meseș a fost învinsă la o diferență de trei goluri, la capătul unui joc disputat, în care echipa lui Tadici s-a ținut strâns de adversar


După ce a rămas cu nucleul de jucătoare din sezonul trecut, HC Zalău are speranțe că poate face un campionat bun în Liga Națională. Sălăjencele au arătat potențial încă din primul joc, cel de duminică, de la Roman, unde au luptat până la final, dar au pierdut la o diferență de trei goluri.

În această partidă, HC Zalău a avut cinci eliminări de câte două minte, în timp ce moldovencele niciuna, dar cu toate acestea, jocul a fost disputat până în ultimele minute.

Gazdele s-au desprins la două goluri după trei minute, dar în minutul 5, Valentina Panici a restabilit egalitatea, 2 – 2. S-a mers ”bară la bară” și CSM Roman a condus doar la limită, oaspetele reușind să egaleze de fiecare dată. Din minutul 13, rolurile s-au inversat, iar HC Zalău a preluat pentru prima dată conducerea, 4 – 5, iar jocul a început să funcționeze mult mai bine. S-a văzut acest lucu și pe tabela de marcaj, unde zălăuancele au fost în avantaj minim, (5 – 6 min. 16, 6 – 7 min. 21 și 7 – 8 min. 23).  La acest scor, Tadici a solicitat time-out, însă echipa sa a comis mai multe greșeli, în special în atac. În aceste condiții de la 7 – 8 în minutul 23, scorul a devenit 10 – 8 în minutul 28, Zalăul irosind și o aruncare de la 7 m, ratată de Roxana Rob.

Finalul primei reprize a aparținut gazdelor, care pentru prima dată s-au desprins la trei goluri, 12 – 9 în minutul 29, dar la cabine s-a intrat cu 12 – 10, după reușita Larisei Tămaș.

La reluare, HC Zalău a început mai bine și în doar un minut a marcat de două ori prin Roxana Rob și Dana Abed-Kader, astfel că a restabilit egalitatea. Și minutul 34, cele două formații erau la egalitate, 13 – 13, iar meciul a fost echilibrat, lucru ce s-a putut vedea și pe tabela de marcaj. A fost 16 – 16 în minutul 41 și 17 – 17 în minutul 43, dar CSM Roman a profitat de spațiile lăsate în apărarea adversă și s-a desprins la două goluri, 19 – 17 în minutul 45. În acel moment, Tadici a solicitat time-out, iar echipa sa a rămas în joc, scorul fiind în continuare strâns.

Viktoriya Tymoshenkova a fost ”omul” finalului de meci, portarul de la CSM Roman având cinci intervenții foarte bune, dintre care și din situații de ”unu la unu”. În aceste condiții, echipa antrenată de Constantin Ștefan și-a ținut adversara la două, chiar trei goluri diferență, scorul devenind 23 – 20 în minutul 54.

Gazdele s-au desprins la patru goluri cu cinci minute înainte de final, iar soarta învingătoarei era deja decisă. Chiar dacă HC Zalău a mai recuperat din handicap, iar scorul a devenit 24 – 22 în minutul 58, CSM Roman nu a mai scăpat victoria și s-a impus cu 26 – 23.

Cu toate că s-a întors din Moldova fără puncte, echipa antrenată de Gheorghe Tadici a arătat un joc bun, care îi dă încredere pentru partidele care urmează. Următorul joc în care Zalăul poate obține prima victorie va fi cel de sâmbătă, când va evolua pe teren propriu cu Măgura Cisnădie.

 

CSM Roman – HC Zalău 26 – 23 (12 – 10)

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL