DIVERSE
22.09.2011 - 09:39
Stadionul din Crasna a fost inaugurat. Galerie Foto

Ministrul Culturii - Hunor Kelemen a fost prezent la Crasna cu ocazia zilelor comunei, dar şi pentru a inaugura baza sportivă.
Supusă şi ea unui proces de modernizare, baza sportivă din Crasna a fost inaugurată cu ocazia celei de XIII-a ediţii a Zilelor comunei Crasna. Acest eveniment festiv a durat de vineri până duminică, iar printre numeroasele manifestări culturale şi de divertisment şi-au făcut loc şi câteva activităţi sportive, cum ar fi fotbalul şi badmintonul. Au existat şi câteva activităţi ce pot fi incluse pe lista sporturilor, cum ar fi trasul cu arcul, zborul cu deltaplanul sau un concurs de atelaje.
Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost acela când stadionul din Crasna a fost inaugurat. Acest lucru s-a produs duminica trecută, la ora 10.00, iar de faţă au fost mai mulţi oficiali, printre care Hunor Kelemen, preşedintele UDMR şi ministrul Culturii, senatorul Sereş Denes, deputatul Fekete Andras, Csoka Tiberiu - vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi Vegh Alexandru - prefectul judeţului Sălaj. Simbolica tăiere a panglicii a fost oficiată de către primarul comunei Crasna - Pop Emeric, împreună cu ministrul Hunor Kelemen, Sereş Deneş şi prefectul Vegh Alexandru. Imediat, terenul a fost invadat de un adevărat alai, din care au făcut parte chiar primari ai unor comune sălăjene, cum ar fi Crişeni, Camăr, Hereclean, Pericei sau Sălăţig. Nu a lipsit nici primarul oraşului Cehu Silvaniei - Varga Andrei. Aceştia, împreună cu cei prezenţi la acest eveniment, au vizitat vestiarele şi tribunele, care au fost modernizate din temelii. Ba chiar s-a montat şi o instalaţie de nocturnă, fapt ce transformă baza sportivă din comuna Crasna într-una dintre cele mai frumoase şi utilate din judeţul nostru.
Din păcate, de acest stabiliment nu se poate bucura nicio echipă de fotbal din comuna Crasna. Dar, acest lucru s-ar putea schimba din sezonul viitor. “Am vorbit deja cu conducerea CS Viitorul Zalău pentru a face o echipă care să joace fie în Liga a V-a, fie în Liga a IV-a şi care să se bazeze în special pe jucători de pe Valea Crasnei. Ne-am dori acest lucru încă din acest an, dar dacă nu va fi posibil, va fi bine şi de la anul. Mă bucur că toţi oaspeţii au fost mulţumiţi de ceea ce au găsit la Crasna şi îi mai aşteptăm cu drag”, ne-a mărturisit primarul comunei, Pop Emeric. Apoi, pe terenul de fotbal a avut loc un concurs de atelaje de “lux”, proprietarii lor fiind echipaţi în porturi tradiţionale. Costul unui asemenea atelaj se ridică şi la suma de 5.000 de euro. Călin ONICAŞ şi Ciprian PETRAN
Vizualizari: 1434
GALERIE FOTO
Nume:
udemereu - 22.09.2011 - 14:20
bravo lor, primarii romani nu se satura sa adune pt ei, comunitatea da-o .....masii