Connect with us

HANDBAL

Victorie în ultimul amical al verii pentru HC Zalău


Gruparea de la poalele Meseşului a disputat un amical împotriva grupării CSM Bistriţa, la Zalău, disputând astfel ultimul meci de pregătire înaintea startului noului sezon din Liga Naţională


Startul Ligii Naţionale „bate la uşă”, iar echipele îşi fac ultimele ajustări pentru un parcurs cât mai bun. După ce în weekend-ul trecut a participat la un turneu în Ungaria, HC Zalău şi-a mai programat un meci amical, miercuri, 30 august, împotriva echipei CSM Bistriţa.

Partida dintre cele două echipe din Liga Naţională s-a desfăşurat în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău şi s-a încheiat cu victoria celor de la HC Zalău, scor 36 – 31.

În cadrul partidei, cei doi antrenori au rulat tot lotul, iar meciul s-a desfăşurat fără o brigadă de arbitri, scorul nefiind un aspect foarte important. Să spunem că această partidă a fost ultima de verificare pentru HC Zalău înainte de debutul în noul sezon al Ligii Naţionale.

Cu toate că prima etapă din campionat este programată pentru 6 septembrie, gruparea de la poalele Meseşului va debuta mai repede, duminică, pe terenul celor de la CSM Roman, de la ora 11.00, după ce gruparea moldavă a solicitat acest lucru, având în vedere că la finele săptămânii viitoare are de disputat meciuri în Cupa EHF. Meciul se anunţă a fi unul destul de cârncen, mai ales că partidele din sezonul trecut s-au terminat la egalitate.

De cealaltă parte, CSM Bistriţa va debuta tot în deplasare, la SCM Craiova, miercuri, de la ora 18.00.

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL