Connect with us

Ştiri din Sălaj

REPORTAJ. Sub noua administraţie, comuna Bobota capătă un aspect european. GALERIE FOTO


Primarul Mugurel Moraviţ a început asfaltarea drumurilor din comună încă din a treia zi de mandat. Comuna va beneficia din partea Guvernului de o sumă de 9 milioane de lei, bani pe care primarul îi va folosi pentru a asfalta toate drumurile din comună. Tot sub noua administraţie s-au început alte proiecte moderne, printre care construirea unei capele, înlocuirea a 700 corpuri de iluminat, dar şi modernizarea căminelor culturale. Şi Voinţa Derşida, echipa de fotbal a comunei, va fi finanţată anul acesta de autorităţile locale


“Mulţumim lui Dumnezeu că ne dă sănătate şi putere de muncă. Împreună vrem să aratăm că – în cei patru ani de mandat – se poate face în comună ce nu s-a făcut de la Revoluţie şi până acum. La sfârşit de mandat vreau să ne putem mândri cu realizările pe care le-am avut. Am o relaţie de colaborare exemplară cu viceprimarul Florin Moale, cât şi cu consilierii locali. Tot timpul am vrut să muncim înspre binele cetăţenilor. Am încercat mereu să găsim o cale de mijloc spre a rezolva problemele din comună. Discutăm împreună la fiecare proiect şi suntem dedicaţi activităţii în interesul cetăţeanului, nu avem alte interese”.

Comuna Bobota are în componenţă trei sate: Bobota, Zalnoc şi Derşida. Bobota este caracterizată de istorici ca fiind una dintre cele mai vechi aşezări cu populaţie majoritar românească din judeţ. Comuna are o suprafaţă de 63,48 de kilometri pătraţi şi o populaţie de 3.766 de locuitori.

Atestările documentare arată că oamenii au locuit acolo încă din cele mai vechi timpuri, astfel, satul Bobota este atestat documentar în anul 1213 sub denumirea de villa Babud, Derşida în anul 1349 şi Zalnoc, sat cu o importanţă istorică deosebită între secolele XIII-XVI, amintit pentru prima oară în anul 1205 sub denumirea de Zunuchy.

Aproape de localitate era Cetatea Zanok, aparţinând grofilor Zanuchi, de unde provine şi numele satului. În Cetate era oficiul salinar care aproviziona întreaga Ungarie cu sare. Cea mai mare parte a cetăţenilor sunt de părere că Zalnoc era capitala comitatului Solnoc, aici păstrându-se urme arheologice.

Prima atestare documentară a localităţii Bobota datează din anul 1213, fiind menţionată sub denumirea de villa Babud. În decursul anilor, apare în diverse documente şi sub diferite denumiri: 1214 – Villa Babud, 1262 – Babuti,  1427 – Bibotheleke, 1479 – Babodtheleke, 1510 – Bobatelek, 1750 – Nagy Dersida, apărând pentru prima dată cu denumirea actuală în anul 1839. Există numeroase obiective turistice la Bobota printre care Biserica de lemn din Derşida ce datează din secolul XVIII, Biserica de lemn din Zalnoc construită în 1700, Casa Memorială Corneliu Coposu, Cimitirul Eroilor, Centrul Cultural “Şincai-Coposu”, Izvoarele sulfuroase de la Zalnoc şi Bobota şi Fântâna lui Şincai din Bobota. La Zalnoc se găsesc şi ruinele Băilor 9 Mai.

Comuna se mândreşte şi cu numeroase personalităţi, începând cu marele înaintaş Corneliu Coposu, dar şi cu profesori, deputaţi şi chiar cu sportivul Alexandru Bologa, care a obţinut medalie de bronz la Jocurile Paraolimpice de la Rio de Janiero (2016), iar recent a devenit campion european la judo!

La graniţa judeţului Sălaj cu Satu-Mare, la 34 de kilometri de Zalău, Bobota – comuna în care a văzut lumina zilei marele nostru înaintaş Corneliu Coposu, începe să accelereze ritmul de dezvoltare sub noua administraţie condusă de primarul PNL, Mugurel Moraviţ.

Într-un an de când a fost instalat, noul primar, comuna a devenit un model de dezvoltare rurală. Încă din a treia zi de mandat, acesta a început asfaltarea drumurilor din sat.

„Am trecut la treabă încă din primele zile de mandat. În a treia zi am început să asfaltez drumul prin Derşida. Am considerat întodeauna că trebuie să muncim la dezvoltarea comunei şi să primeze cetăţenii”, spune primarul Mugurel Moraviţ.

Prima ediţie a Zilei Comunei l-a adus la Bobota pe Alex de la Orăştie!

Am ajuns şi noi săptămâna trecută pe meleagurile comunei Bobota. Am întâlnit locuri încărcate de istorie, peisaje de basm şi oameni gospodari. Încă de cum am păşit în primărie am dat de primarul Mugurel Moraviţ, care era preocupat de problemele cetăţenilor. Era forfotă mare în Primăria Bobota pentru că duminică, 20 august, pe terenul de fotbal din sat se organizează prima ediţie a Zilelor Comunei. Prin acest eveniment, administraţia locală doreşte să-i strângă la un loc pe toţi bobotanii, inclusiv pe cei plecaţi în ţară sau peste hotare.

„Luna august este momentul în care bobotanii se întorc pe meleagurile natale. În special tinerii revin la casele părinteşti. Am ales să organizăm sărbătoarea pe data de 20 august ca toţi fiii satului să fie aici, la ei acasă. Sperăm ca toţi bobotanii să se bucure de acest eveniment care se află la prima ediţie”, ne spune primarul Moraviţ.

Zilele Comunei Bobota vor debuta la ora 16.30, când elevii de la Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău vor susţine un spectacol artistic de jumătate de oră. Va urca apoi pe scenă artistul de renume naţional – Alex de la Orăştie – care va susţine un recital între orele 17-18.00. De la ora 18.00 pe scenă va urca Ansamblul Artistic „Muguri şi Mlădiţe de tezaur” din Beiuş, judeţul Bihor.  O oră mai târziu vor concerta Florin Mariş şi Florina Mariş Hinşu. Vor răsuna apoi suite de orchestră iar spectatorii vor putea admira dansurile populare ale artiştilor de la Ansamblul Artistic Profesionist „Porolissum” Zalău. Vor urca pe scenă rând, pe rând, Vasile Coca, Ileana Domuţa-Mastan, Aurora Moga-Popovici şi Rodica Pop-Seling. Cerul comunei va fi apoi luminat de focul de artificii care va fi unul cum nu s-a mai văzut în comună, iar toată noaptea tinerii vor petrece pe muzica unui DJ.

Unic în satul sălajean! Proiecţie de film în aer liber

Primăria are însă gânduri măreţe de viitor. La Bobota se va realiza un festival de proiecţie de film în aer liber. Dacă prima ediţie, care cel mai probabil va avea loc în această toamnă, va prinde la public, atunci, primarul promite că în fiecare week-end bobotanii se vor bucura de câte un film gratis, care se va vedea pe un ecran imens amplasat pe terenul comunal. Dacă se va realiza, evenimentul va fi unic în istoria satului sălăjean.

 „Toată lumea are un calculator şi se uită la film acasă, dar ce plăcut e să fi între oameni, să ai unde să ieşi în week-end cu prietenii. Vom începe să organizăm proiecţii de film în aer liber pentru a reuşi să-i ţinem pe tineri cât mai aproape de locurile natale”, spune primarul.

Primăria se gândeşte şi la alte proiecte pentru tineri. „Îi înţeleg pe tineri că nu au ce să facă la sat, de aceea încerc să le ofer o alternativă pentru a nu mai pleca din comună şi pentru a vedea că şi aici vor putea fi alternative de petrecere a timpului liber”, mai spune primarul de Bobota.

Proiecte măreţe finalizate din fonduri proprii, în doar un an de mandat

Administraţia PNL-UNPR de la Bobota, condusă de Mugurel Moraviţ şi viceprimarul Florin Moale, a pus la punct şapte proiecte care au făcut din Bobota o comună cu un aspect civilizat, care poate fi oricând un model de dezvoltare rurală. Printre proiectele care au căpătat contur se numără asfaltarea de drumuri, reabilitarea căminului cultural din centrul comunal, deschiderea unui dispensar la Zalnoc, realizarea de foraje pentru apă potabilă care să alimenteze satele comunei, dar şi ridicarea de la zero a unei capele pentru înmormântări sau a unui cămin cultural nou.

Primăria a schimbat anul trecut 300 de corpuri de iluminat, iar anul acesta se vor mai schimba 400 de becuri din reţeaua de iluminat public. Neoanele sunt înlocuite cu LED-uri economice. Investiţia se ridică la peste 200.000 de lei şi va fi amortizată cel mult până în anul 2019. Până acum s-a ajuns la o economisire la energia electrică de 2.400 de lei pe lună, ceea ce înseamnă 28.000 de lei pe an! După ce vor fi înlocuite şi celelalte neoane, pe an se vor economisi aproape 100.000 de lei. De precizat că investiţia a fost realizată din fonduri proprii.

Tot din bugetul local de dezvoltare au fost cheltuiţi alţi 100.000 de lei pentru renovarea căminului cultural din Bobota. Locaţia a căpătat un aspect modern, are o capacitate de 400 de locuri, iar deja sunt numeroase cereri pentru a se organiza în cămin nunţi, botezuri şi – în special – majorate. Investiţia a fost finalizată săptămâna trecută, după doar câteva luni de muncă.

Pe 27 august, comunitatea locală din Zalnoc va îmbrăca straie de sărbătoare pentru că primarul va oficia ceremonia de inaugurare a dispensarului din sat. De peste 27 de ani nu a mai existat un punct medical la Zalnoc! Dispensarul este o mană cerească pentru bătrânii din sat, care nu se vor mai chinui să parcurgă cu căruţa sau chiar pe jos cei 9 kilometri până în reşedinţa comunei pentru a ajunge la medic. Dispensarul are dotări moderne, iar spaţiul a fost pus la punct după toate standardele moderne.

Pe 12 iunie au început lucrările de construcţie şi la capela din spatele bisericii din Bobota. Clădirea este realizată cu sprijinul bisericii ortodoxe din sat şi va fi folosită pentru ceremoniile funerare. Administraţia se mai laudă şi cu faptul că a reuşit să decolmateze 23 de kilometri de şanţ şi vale în comună.

Exemplu de bună administrare! Nu va mai fi niciun drum fără asfalt

Locuitorii comunei Bobota se vor putea mândri de anul viitor cu proiectul măreţ pe care noua adminstraţie l-a realizat. Toate drumurile din comună vor fi asfaltate. La ora actuală, sunt asfaltate 60 la sută din drumurile comunei, iar anul viitor nu va mai fi drum fără asfalt! Anul trecut s-au asfaltat 6 kilometri de drum în localităţile Bobota şi Derşida prin proiectul de dezvoltare al Guvernului, numit PNDL 1.

Primăria Bobota a primit 20,4 miliarde de lei vechi pentru asfaltarea drumurilor. S-au mai primit anul acesta alte 5 miliarde de lei vechi, tot prin PNDL 1 pentru modernizarea a două poduri din Derşida şi pentru amenajarea unor şanţuri în Bobota. Anul acesta au început să se asfalteze alţi trei kilometri de drum.

Prin proiectul guvernamental PNDL 2, adminstraţia PNL – UNPR va primi 9.148.530 de lei, adică peste 91 de miliarde de lei vechi pentru a asfalta cei 12 kilometri de drum rămaşi fără asfalt! Primarul ne-a spus că deja a depus toate documentele la Bucureşti pentru a primi aceşti bani, iar cu siguranţă de anul viitor vor începe lucrările de asfaltare.

„Pentru cele 91 de miliarde de lei vechi am depus deja toate documentele la Bucureşti şi am primit număr de înregistrare. Cu siguranţă, ne vom apuca şi vom asfalta toate străzile din comună începând de anul viitor”, spune Mugurel Moraviţ.

Economia prinde contur, iar asta se simte! Bugetul a crescut cu 9 miliarde de lei vechi în doar un an

Puţine sunt primăriile din Sălaj, unde bugetul a crescut simţitor. Bobota este una dintre ele. Dacă – anul trecut – vechea adminsitraţie a aprobat un buget pentru comună de 26 de miliarde de lei vechi, sub noua conducere a Primăriei, bugetul a crescut cu 9 miliarde, iar anul acesta a ajuns să fie de 35 de miliarde de lei! Primarul ne-a spus că două din motivele pentru care bugetul a crescut sunt faptul că oamenii îşi plătesc la timp impozitul şi pentru că a putut aduce la o anumită valoare normală impozitele.

Primăria a realizat însă şi facilităţi fiscale pentru investitorii care vor să îşi deschidă o afacere la Bobota. Astfel, s-a adoptat o hotărâre în Consiliul Local prin care, societăţile comerciale care vor să îşi desfăşoare activitatea pe raza comunei, vor primi prin concesionare teren gratuit la Bobota pentru 25 sau 49 de ani.

La ora actuală, administraţia caută un investitor care să îşi deschidă o afacere în Zalnoc.

„Avem şcoala din Zalnoc unde nu mai sunt copii. Şcoala este modernă, reabilitată, are apă, canal şi alte utilităţi. Sperăm să atragem un investitor care să deschidă aici o întreprindere. Cred că cel mai bine s-ar plia o croitorie în acea clădire”, spune primarul.

Investiţii de viitor: sală de sport, cămin cultural şi muzeu modern

Primarul are planuri mari de viitor şi îşi doreşte să atragă cât mai multe investiţii în comună. A început deja discuţiile cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) pentru a construi o sală de sport modernă în centrul comunal. Amplasamentul pentru sala de sport, spune primarul, nu este o problemă, pentru că a discutat deja cu parohia din sat pentru a face un schimb de terenuri.

„Ne gândim să construim sala de sport lângă terenul de fotbal din sat. Acolo deţine teren biserica, însă am avut unele discuţii deja pentru a face un schimb de terenuri între Primărie şi biserică”, ne-a spus primarul.

Un alt plan al administraţiei, care va avea finalitate anii viitori, este construirea unui cămin cultural modern în localitatea Derşida. Până atunci însă, au început lucrările de renovare a celui existent.

Primăria comunei se pregăteşte şi pentru a sărbători centenarul Marii Uniri. Anul viitor se împlinesc 100 de ani de la unirea Ardealului cu România, iar din Bobota îşi are rădăcinile Corneliu Coposu, cel care a fost un apropiat al lui Iuliu Maniu – unul dintre protagoniştii evenimentului de uniune naţională. La Bobota există Centrul Muzeal Şincai – Coposu, iar administraţia vrea să înceapă lucrările de reabilitare şi renovare, ca anul viitor, centrul muzeal să capete o nouă înfăţişare şi să fie un punct de referinţă în turismul cultural din judeţ. „Centrul cultural se va schimba la faţă”, spune primarul.

Un alt proiect al primarului este şi realizarea unui sediu nou de Primărie.

„Suntem comuna din judeţul Sălaj cea mai mare ca populaţie de naţionalitate română. Doar comunele cu populaţie preponderent maghiară sunt peste noi. E normal să avem o primărie nouă, pentru că cea actuală este mică, iar la cei 4.000 de locuitori pe care îi are comuna, este nevoie de un spaţiu mai mare”, spune Mugurel Moraviţ.

Primăria susţine activitatea sportivă din comună

Comuna Bobota este printre puţinele comune din judeţ care au terenuri de fotbal practicabile în fiecare sat. Există un teren de fotbal omologat la Bobota, dar şi la Zalnoc există un teren unde în urmă cu 10-15 ani evolua echipa locală Băile 9 Mai Zalnoc. La Derşida, viaţa fotbalistică este intensă.

Pe terenul din localitate evoluează Voinţa Derşida, echipă care în sezonul 2016 – 2017 s-a luptat pentru promovarea în Liga a IV-a, însă a pierdut dramatic primul loc în Seria VEST, chiar în ultimul meci al sezonului.

Anul acesta, echipa are planuri măreţe şi speră să promoveze. În sprijinul formaţiei din Derşida vine şi Primăria Bobota, care pentru noul sezon le-a alocat 10.000 de lei, cu care se pot achita baremele de arbitraj, dar şi achiziţionarea unui set de echipament de joc. Primăria vrea să investească şi în baza sportivă de la Derşida, să o aducă la standarde de Liga a IV-a şi să construiască inclusiv vestiare moderne. La Bobota, chiar lângă Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu”, există  şi un teren de fotbal cu suprafaţă sintetică.

Bobota, una dintre cele mai vechi aşezări româneşti din Sălaj este aşadar comuna unde noua administraţie s-a apucat serios de treabă şi vrea să demonstreze că în patru ani de mandat se poate face ce nu s-a realizat în 27 de ani. Stau mărturie proiectele realizate în doar un an şi jumătate de mandat. În final, primarul Mugurel Moraviţ a ţinut să ne spună că tot ce s-a realizat s-a făcut cu sprijinul lui Dumnezeu şi a echipei din Primărie.

“Mulţumim lui Dumnezeu că ne dă sănătate şi putere de muncă. Împreună vrem să aratăm că – în cei patru ani de mandat – se poate face în comună ce nu s-a făcut de la Revoluţie şi până acum. La sfârşit de mandat vreau să ne putem mândri cu realizările pe care le-am avut. Am o relaţie de colaborare exemplară cu viceprimarul Florin Moale, cât şi cu consilierii locali. Tot timpul am vrut să muncim înspre binele cetăţenilor. Am încercat mereu să găsim o cale de mijloc spre a rezolva problemele din comună. Discutăm împreună la fiecare proiect şi suntem dedicaţi activităţii în interesul cetăţeanului, nu avem alte interese”, a conchis primarul din Bobota.

677 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj