Connect with us

ARTE MARTIALE

Stagiu în Grecia pentru karateka de la CS Omega


Stagiul a avut loc timp de o săptămână  în staţiunea Paralia Katerini, unde au participat 31 de antrenori, instructori şi sportivi din Maramureş, Sălaj şi Covasna


În perioada 31.07.-08.08.2017, Asociaţia Nord Amical Karate a desfăşurat un stagiu în staţiunea Paralia Katerini din Grecia, eveniment pe care îl organizăm de mai bine de 10 ani. Am participat cu un lot de 31 de antrenori şi instructori, alături de sportivi şi părinţi însoţitori din Maramureş, Sălaj şi Covasna care au muncit cot la cot la antrenamentele de dimineaţa de pe plaja Mării Egee, dar şi la antrenamentele de seară din baza sportivă din complexul hotelier.

Pe lângă antrenamente, am desfăşurat o croazieră superbă pe insula Skiathos, o zi minunată la parcul acvatic Waterland, o excursie deosebită la Edessa-Pozar, o cascadă impresionantă de peste 70 de metri alături de cazanele cu ape termale.  O parte din grup a vizitat şi mânăstirile de la Meteora – un loc unic în lume care nu trebuie ratat dacă vizitezi Grecia şi Muntele Olimp cu Mânăstirile Sf. Dionisos şi Sf. Efrem Sirul.

Am petrecut un sejur minunat cu vreme superbă, într-o companie deosebită, unde tot grupul a mărturisit ca ar repeta cu mare drag această vacanţă, unde s-a îmbinat armonios plăcutul cu utilul, antrenamentele de dimineaţă fiind adevarată terapie cu aerosoli.

Au coordonat grupul: sensei Duţă Viorel, sensei Bibo Ferenc, subsemnatul şi instructorii Coste Călin şi Herţeg Ioana, primul fiind şi responsabilul cu partea de antrenamente.

Pentru antrenorii şi instructorii A.N.A.K. urmează un seminar in staţiunea Balvanyos din judetul Covasna, începând cu data de 28 august 2017, iar apoi ne întoarcem în cluburi să începem pregătirea pentru noul an competiţional în care primul eveniment al Asociaţiei va fi Cupa Zalăului ediţia a XV-a.

                                                                  Vicepreşedinte A.N.A.K., Prof. Gheorghe POP

 

30 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE