


Sâmbătă la amiază, chiar în faţa Sălii Sporturilor, un echipaj de jandarmi a depistat în flagrant un bărbat din Sălaj şi unul din Timiş ce sustrăgeau componente auto
Astăzi, 19 august, în jurul orei 10.30, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza municipiului Zalău, un echipaj de jandarmi a depistat în flagrant două persoane de sex masculin în timp ce sustrăgeau componente auto dintr-un autoturism Dacia parcat în zona Sălii Sporturilor.
În urma verificărilor au fost identificaţi: M.M. de 31 ani din com. Peciu Nou, jud. Timiş şi S.F. de 26 ani din Zalău. Aceştia au sustras un acumulator auto pe care l-au depozitat într-o cutie de carton.
Totodată, în momentul depistării, făptuitorii încercau să sustragă şi radiatorul autoturismului. Componentele sustrase urmau să fie transportate cu ajutorul unui cărucior metalic şi predate la „fier vechi”.
Valoarea prejudiciului urmează a fi evaluată după ce se va stabili contravaloarea reparaţiilor auto.
Pe numele făptuitorilor s-au întocmit acte de constatare privind săvârşirea infracţiunii de furt, conform art. 228 Cod Penal, acte care urmează a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău în vederea continuării cercetărilor.

2 Comments