Connect with us

FOTBAL

Belodedici, Ganea, Trică sau Florentin Petre revin la Cupa ”Viitorul”


Ediţia a XIII-a va debuta luni cu un meci de deschidere în care vor evolua mai mulţi foşti internaţionali, dar şi foşti jucători emblematici pentru Sălaj, Vasile Jula şi Grigore Păşcuţă


Tradiţia merge mai departe la CS Viitorul Zalău, care şi-a făcut un nume în ţară, dar şi în afara graniţelor, nu doar prin faptul că a lansat jucători spre fotbalul mare ci şi prin competiţia pe care o organizează an de an: turneul de vară “Cupa Viitorul”.

În acest an, în perioada 22 – 24 august se va desfăşura ediţia a XIII-a, iar pentru a da mai multe informaţii publicităţii, CS Viitorul a organizat vineri o conferinţă de presă la moderna bază sportivă din Hereclean, la care au luat parte preşedintele AJF Sălaj şi membrul fondator al clubului – Daniel Sabou, deputatul Lucian Bode, dar şi noul antrenor din cadrul clubului  – Alexandru Pop.

”În calitate de preşedinte al AJF Sălaj şi membru fondator al CS Viitorul, îmi revin sarcinile să fac o prezentare înaintea acestei competiţii. CS Viitorul va organiza ediţia a XIII-a a cupei de vară, la şase categorii de vârstă. Vor fi în jur de 50 de echipe din judeţele limitrofe, dar şi din Suceava, Sibiu sau Târgu Mureş. Anul acesta am reuşit să aducem şi două echipe din ţări străine, este vorba de Zimbrul Chişinău şi FC Kisvardai. Vreau să mulţumesc partenerilor, AJF Sălaj, Federaţia Română de Fotbal, Primăria Municipiului Zalău, Primăria Hereclean şi tuturor celor care contribuie la acest eveniment”, a declarat Daniel Sabou.

În ultimii ani, organizatorii au venit cu multe surprize la Cupa Viitorul, iar pe gazonul de la Hereclean au păşit nume grele din fotbalul românesc, care au evoluat într-un meci de deschidere alături de oameni de afaceri din Sălaj sau parlamentari. Acest meci de deschidere a fost posibil datorită implicării deputatului Lucian Bode, cel care şi în această vară a invitat la turneu nume grele din fotbalul românesc.

Astfel, luni, de la ora 20.00, la Baza Sportivă din Hereclean vor putea fi revăzuţi foştii internaţionali Miodrag Belodedici, Mihail Majearu, Ionel Ganea, Florentin Petre, Eugen Trică, dar şi nume importante care au avut rezultate în fotbalul sălăjean, este vorba de Vasile Jula, Grigore Păşcuţă şi fostul tehnician al Armăturii Zalău – Leo Grozavu.

”Sunt partener al clubului CS Viitorul în organizarea acestui turneu care a avut o evoluţie frumoasă şi a devenit internaţional. Competiţia a crescut în valoare, în dimensiune şi vizibilitate şi am încercat şi eu împreună cu o mână de oameni, majoritatea sălăjeni, iubitori ai sportului şi în general al fotbalului să ridic ştacheta acestui meci de deschidere, la nivelul turneului. Tinerii reprezintă viiorul sportului, iar pentru participanţii la ediţia din 2017 şi pentru sălăjenii care iubesc fotbalul vom încerca să oferim spectacol fotbalistic de clasă, cel puţin prin prisma actorilor implicaţi la meciul de deschidere. Vom alinea două echipe, una a sălăjenilor, formată din oameni de afaceri din judeţ, care sprijină acest turneu şi apropiaţi ai sportului, o ec
hipă coordonată de Adrian Sturz, iar în cealaltă vor evolua foste glorii ale fotbalului românesc, este vorba de Miodrag Belodedici, Mihail Majearu, Florentin Petre, Eugen Trică, Ionel Ganea, Marian Savu, Alexandru Clement şi Vali Savadoşi. În acest an am decis să invităm şi foşti mari fotbalişti sau antrenori ai Sălajului, pe care unii îi uită. Este vorba de oameni care au făcut ceva pentru fotbalul sălăjean, iar aici mă refer la Vasile Jula, Leo Grozavu şi Grigore Păşcuţă.”, a spus Lucian Bode.

Dacă meciul de deschidere are loc luni seară, competiţia propriu zisă va începe de marţi dimineaţă, la ediţia a XIII-a urmând să fie angrenaţi în jur de 800 de copii, peste 30 de cluburi, dar şi aproximativ 50 de echipe, care vor participa la cele şase categorii de vârstă.

Turneul este şi în acest an unul internaţional, urmând să fie prezente FC Kisvardai din Ungaria şi Zimbrul Chişinău din Republica Moldova. Din Sălaj, pe lângă CS Viitorul vor mai participa CS Barcău Nuşfalău, Sportul Şimleu şi Rapid Jibou.

 

 

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Teo

    29 August 2017 at 13:16

    De ce nu-ti platesti datoriile sef de carton la ajf,ai datorii in tot orasul,rusine cu asa oameni,ma mnir ca te mai rabda pamantu impostorule !!!!!!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL