Connect with us

HANDBAL

Trei din trei pentru HC Zalău

Georgiana Ciuciulete şi compania au învins, şi de această dată, vicecampioana “U” Jolidon Cluj-Napoca, câştigând implicit turneul de la Zalău

Liga Naţională se va relua la finalul acestei săptămâni, astfel că turneul găzduit la Zalău, la finalul săptămânii trecute, a însemnat ultima repetiţie pentru HC Zalău. Pe lângă tânăra noastră echipă au mai participat vicecampioana “U” Jolidon Cluj-Napoca, HCM Roman şi CSM Cetatea Devatrans. Turneul a fost deschis de HC Zalău, care a întâlnit CSM Cetate Devatrans. "n afara terenului de joc, cele două grupări sunt prietene, însă, pe semicerc, acest aspect trece în plan secund. Şi nu numai în meciurile oficiale, ci şi în cele amicale. Echipa noastră a stat destul de bine în teren, având un plus evident la toate capitolele. Dar, nu prea a putut să se distanţeze pe tabelă la mai mult de două goluri, şi asta din pricina unor erori grave în defensivă. Prima repriză s-a încheiat cu avantaj minim pentru HC Zalău. La reluare, însă, fetele noastre au turat motoarele şi s-au distanţat. CSM Cetate Devatrans nu prea a contat nici atunci când pentru gruparea zălăuană au evoluat rezervele, în frunte cu cele două handbaliste aduse în această vară, este vorba despre Roxana Varga şi Carmina Bădiţă.

Cel de-al doilea meci din cadrul turneului pentru HC Zalău avea să fie şi marele derby. Partida cu “U” Jolidon Cluj-Napoca a fost reeditarea duelului din semifinala Supercupei României din această vară. Poate tocmai de aceea iubitorii handbalului au fost atât de interesaţi de meci. Disputa a fost una extrem de alertă şi spectaculoasă. Bineînţeles, au existat şi momente tensionate, în care pulsul antrenorilor celor două formaţii a atins cote înalte. Turneul a avut un caracter amical, dar, când HC Zalău întâlneşte “U” Joldion Cluj-Napoca, meciul se transformă într-un veritabil derby. Aşa s-a întâmplat şi de această dată, dar handbalistele noastre au fost într-o formă de invidiat. Clujencele au fost la un pas de a termina prima repriză în avantaj, dar HC Zalău a preluat conducerea după două goluri consecutive în ultimele secvenţe. "n cea de-a doua parte a întâlnirii, zălăuancele au tras cu dinţii de fiecare minge, iar eforturile lor le-au fost răsplătite de o nouă victorie.

In  ultima confruntare, HCM Roman a ţinut piept lui HC Zalău numai în primul act. Apoi, partida a semănat cu cea de la Roman, atunci când zălăuancele nu prea au forţat, dând posibilitatea gazdelor de a câştiga turneul pe care l-au organizat. "n aceste condiţii, gruparea de la poalele Meseşului a câştigat categoric prima ediţie a Cupei Sălajului, contabilizând trei victorii din tot atâtea posibile.   

Rezultatele Cupei Sălajului:
HC Zalău – CSM Cetate Devatrans 28 – 24; “U” Jolidon Cluj-Napoca – HCM Roman 28 – 27; CSM Cetate Devatrans – HCM Roman 33 – 39; “U” Jolidon Cluj – HC Zalău 25 – 27; HC Zalău – HCM Roman 32 – 25; “U” Jolidon Cluj-Napoca – CSM Cetate Devatrans 10 – 0

Clasament: 1. HC Zalău, 2. “U” Jolidon Cluj, 3. HCM Roman, 4. CSM Cetate Devatrans

Ultimul meci al turneului, întrerupt la pauză

Prima ediţie a Cupei Sălajului a avut şi un moment mai delicat. Ultimul meci al turneului, cel dintre “U” Jolidon Cluj-Napoca şi CSM Cetate Devatrans, nu s-a mai încheiat. La pauză, vicecampioana conducea cu scorul de 21 – 14, iar zarurile fuseseră aruncate. Dar, pe pardoseala Sălii Sporturilor din Zalău şi-au făcut apariţia volebaliştii campioanei României, Remat Zalău. Aceştia s-au aşezat în zona de la mijlocul terenului şi au început mişcările de stretching, în timp ce handbalistele celor două echipe au privit nedumerite. Voleibaliştii au refuzat să părăsească terenul, motivând faptul că primiseră acordul pentru a intra pe teren. Până la urmă, cineva tot trebuia să cedeze. Handbalistele de la Jolidon şi Devatrans au plecat spre vestiare cu un gust amar. Ce-i drept, turneul s-a prelungit, şi asta din pricina căldurii insuportabile din Sala Sporturilor. Practic, la fiecare plonjon, podeaua trebuia ştearsă pentru a se evita accidentările.


Nu s-au acordat premii individuale

Cum ultimul meci nu s-a mai încheiat, iar incidentul iscat a dat planurile organizatorilor peste cap, nu a mai avut loc nici festivitatea de premiere. Sigur, trofeul a rămas la Zalău, dar acum facem referire la distincţiile individuale, specifice turneelor amicale. Vă reamintim că în această vară, în special la turneul Supercupei României de la Cluj Napoca, HC Zalău a impresionat la acest capitol. Dana Băbeanu a fost golgetera turneului, Adina Mureşan a fost desemnată cea mai bună “portăriţă”, iar Andrada Pop cea mai tânără participantă. Şi la capătul turneului de la Roman, HC Zalău s-a putut lăuda cu o distincţie individuală, Mariana Cristoaica fiind desemnată cea mai tehnică jucătoare.

Ana Maria Şomoi a fost menajată

Cu toate că a efectuast încălzirea alături de colegele ei, Ana Maria Şomoi a luat loc doar pe bancă sau s-a pregătit separat. Şi asta din pricina unei accidentări la genunchiul drept. Din câte se pare, este vorba despre o problemă la ligamentele încrucişate. Dar, handbalista noastră ar putea reveni în două săptămâni, la primul meci de pe teren propriu din noul sezon, cel cu CSM Cetate Devatrans, echipă pe care am învins-o fără probleme la finalul săptămânii trecute.    

199 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL