Connect with us

Ştiri din Sălaj

DRAMATIC! Turişti cehi şi polonezi sinistraţi în Sălaj din cauza unui tren care a luat foc


Locomotiva trenului Braşov – Budapesta a fost cuprinsă de flăcări ieri în localitatea Stana, comuna Almaşu în timp ce se deplasa spre Oradea. Mai mulţi turişti din Ungaria, Cehia şi Polonia au fost sinistraţi fără apă, mâncare şi grupuri sanitare ore întegi în Sălaj


Locomotiva trenului internaţional Braşov – Budapesta a fost cuprinsă de flăcări, ieri, 12 august, în localitatea Stana din comuna Almaşu. Trenul venea dinspre Cluj-Napoca şi se îndrepta spre Oradea, cu destinaţia finală Budapesta. Mai mulţi turişti, majoritatea străini, au aşteptat ore întregi în câmp până când locomotiva a fost înlocuită, conform ziarului bihorean Crişana.

Trenul trebuia să ajungă la Oradea la ora 17.30, însă din cauza incidentului, abia la ora 22.00 trenul a ajuns în capitala judeţului vecin.

Din feiricire nimeni nu fost rănit. Cei care au stins flăcările au fost câțiva localnici, alertați de mecanicul trenului. În momentul în care a văzut focul, acesta a oprit trenul şi a fugit să ceară ajutor, zona în care s-a petrecut incidentul fiind una în care semnalul la telefon este foarte slab.

Potrivit unui martor, care se deplasa cu trenul la Oradea, în timpul „operațiunilor” de stingere a incendiului, circulatia feroviară în zonă a fost întreruptă preț de câteva ore. Călătorii, majoritatea turişti – unguri, cehi şi polonezi – au fost nevoiți să stea mai bine de patru ore fără apă, mâncare şi climatizare, în condiții minime de igienă, nefiind funcțional nici un grup sanitar, pe tot parcursul traseului.

Turiştii erau disperaţi!

„La Cluj, unde am urcat eu, vagoanele au fost ataşate unei locomotive vechi, lucru care ne-a surprins pe toți, în special pe turiştii străini. Având în vedere că vorbim de un tren internațional, condițiile în vagoane erau mai mult decât precare, fără climatizare sau grup sanitar funcțional, inclusiv la clasa I. În ce priveşte situația din trenul internațional Braşov-Budapesta, țin să precizez că oamenii, printre care se aflau şi mulți copii, erau pur şi simplu disperați, iar tot al doilea cuvânt pe care îl auzeam în tren era «catastrofa!»  Majoritatea erau turişti străini, care circulau pentru prima oară cu acest tren, şi care trebuia să ajungă la Budapesta. Mulți erau însoțiți de copii. Nu le venea să creadă că acest lucru se poate întâmpla într-o țară aşa-zis europeană”, a declarat pentru ziarul Crişana, orădeanul G.I., martor ocular al evenimentului.

După ce focul a fost stins, locomotiva a fost îndepărtată de pe șine, fiind înlocuită cu o alta, adusă special de la Oradea. La câteva ore după acest incident, circulația feroviară pe ruta Brașov-Oradea-Budapesta a reintrat în normal. La Oradea, trenul a ajuns după ora 22.00, cu cinci ore întârziere.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj