Legendarul stadion englez l-a impresionat pe fostul arbitru sătmărean, care, în prezent, locuieşte în judeţul Sălaj

Dorinţa fiecărui arbitru este aidoma cu cea a unui jucător de fotbal. Să ajungă la un nivel cât mai înalt, să oficieze meciuri de calitate în care să fie implicaţi jucători de talie mondială, iar aceste meciuri să se desfăşoare pe stadioane de top de lume. Puţini, însă, ajung să trăiască aceste satisfacţii ale carierei. Pentru aceasta trebuie să ai valori şi calităţi incontestabile, iar Otto Anderco se numără printre puţinii arbitri români, care în cariera lor au ajuns prin locuri pe care alţii le-au văzut doar la televizor. "ntr-adevăr, pe acele timpuri, fotbalul era în perioada sa romantică, când jocul era mult mai liber, nu atât de tacticizat ca şi în prezent. Un lucru e cert. Pe atunci, stadioanele din România erau pline ochi, meci de meci, în timp ce în prezent doar marile derby-uri adună circa 15.000 de spectatori. E drept, mass-media nu era atât de dezvoltată în acea perioadă, dar fotbalul rămâne fotbal, doar e supranumit “sportul rege”. Să ajungi să arbitrezi un meci pe legendarul Stadion Wembley nu a stat la îndemâna oricui, dar Otto Anderco se poate mândri cu o partidă oficiată în templul fotbalului englezesc. Este unul dintre punctele de referinţă ale unei cariere în care a adunat o sumedenie de meciuri pe prima scenă a fotbalului românesc, dar şi în cupele europene, atrăgând aprecieri din partea şefilor arbitrajului.

Otto Anderco provine dintr-o familie de cavaleri ai fluierului. Tatăl său a fost arbitru în districtul zonei Satu Mare, iar unchiul său, Gheorghe Anderco, a fost divizionar B. Aşadar, a avut sprijinul şi modelele necesare pentru a îmbrăţişa meseria de arbitru, una nu prea bănoasă la acea dată, însă una respectabilă, sătmăreanul construindu-şi un renume chiar pe plan internaţional. De-a lungul carierei sale, Otto Anderco a oficiat nu mai puţin de 170 de meciuri în Divizia A la centru şi peste 50 de meciuri internaţionale, atât ca şi central, cât şi asistent, tuşier cum se spunea pe acea vreme. A fost delegat ca şi asistent şi la 7 meciuri inter-ţări, achitându-se bine de sarcinile primite, lucruri dovedite şi de câteva rapoarte de observare analizate înaintea realizării acestui reportaj. Poate analiza arbitrajului din anii î70 - 80 nu era atât de strictă ca şi în prezent, dar să ajungi să fi apreciat pe plan internaţional nu poate fi decât datorită seriozităţii şi exactităţii deciziilor luate pe durata meciurilor. În rândurile de mai jos, veţi fi martorii unei cariere impresionante în arbitraj a unui cavaler al fluierului care a decis să locuiască la Zalău, deşi s-a născut la Satu Mare, oraş situat la 100 şi ceva de kilometri depărtare de reşedinţa de judeţ a Sălajului.


Prăbuşire din Divizia A în Divizia D


Pentru a înţelege cât mai bine secretele fotbalului, trebuie să treci prin absolut toate fazele lui, jucător, antrenor şi apoi arbitru. Otto Anderco, născut pe data de 18 ianuarie 1935, a dobândit cunoştinţele necesare judecării cu precizie a fazelor discutabile care apar pe parcursul unei partide. La vârsta de 11 ani, Anderco a început fotbalul la echipa CFR Satu Mare, iar junioratul l-a terminat la Târgu Mureş. Acesta a avut continuitate la nivelul Diviziei A, evoluând pentru Locomotiva Târgu Mureş. Deşi nu a strălucit ca şi jucător, sătmăreanul a fost un jucător bun, constant, care în anul 1954 a avut ocazia de a juca chiar împotriva echipei naţionale a României. Surprinzător, un an mai târziu, a ajuns tocmai în Divizia D, la Sighetu Marmaţiei, unde a petrecut doi ani.


A pus ghetele în cui din cauza hepatitei

În 1957, Otto Anderco a ajuns, într-un final, acasă, la echipa Progresul Satu Mare. Din păcate, nu a zăbovit prea mult timp aici, deoarece după chiar primul antrenament a acuzat ceva probleme de sănătate. A urmat un consult, iar medicii, în urma analizelor, au constatat că suferă de hepatită epidemică. "n astfel de cazuri, se recomandă un repaus total, iar pe atunci jucătorul Anderco a fost forţat să stea 3 luni departe de gazon, fără a face vreun efort. "ntr-un final, a trecut peste această afecţiune, dar nu a mai rămas la Progresul, ci a trecut la Stăruinţa Satu Mare. Boala de care a suferit şi-a pus amprenta, însă, iar Otto Anderco nu mai avea acea vigoare, forţă, viteză şi rezistenţă cu care a impresionat încă din perioada junioratului. Nedorind să forţeze şi să-şi pună sănătatea în pericol, Otto Anderco a socotit că este momentul să pună ghetele în cui. Momentele de acest gen sunt printre cele mai emoţionante din viaţa unui fotbalist, mai ales a celor care s-au dedicat şi s-au sacrificat pentru zeul fotbal.

A îmbrăcat haina antrenoratului

Chiar şi atunci când un fotbalist pune ghetele în cui, nu poate sta prea mult timp departe de fotbal. Acel “microb” te împinge să te alături sportului rege, dacă nu ca jucător, măcar sub o altă formă. Ca atare, Otto Anderco a devenit antrenor, iar prima echipă de care s-a ocupat a fost Victoria Păuleşti. Nu mai puţin de 4 ani a fost la timona Victoriei. O altă provocare a fost echipa Sparta, fosta Samobil. Mâna sa s-a văzut, iar într-un an a promovat această grupare în Campionatul Regional şi în Cupa României. Ba chiar a ajuns în Divizia B. Dar, parcă antrenoratul nu era vocaţia lui, nu era ceea ce aştepta el de la fotbal. Nu era acel imbold care să-l împingă spre consacrare şi spre performanţă. Aşa că, s-a gândit să lase antrenoratul pentru arbitraj. Până la urmă, s-a dovedit a fi una dintre cele mai înţelepte decizii ale sale.



A debutat în arbitraj, la un derby zonal

Chiar şi în prezent, Satu Mare şi Baia Mare sunt rivale în lumea fotbalului. De fapt, indiferent de eşaloanele în care au jucat grupările sătmărene sau maramureşene, de fiecare dată, confruntările directe au generat orgolii şi pasiuni ascunse. De un astfel de meci a avut parte Otto Anderco la debutul său oficial în arbitraj. Sigur, până la acel moment, sătmăreanul mai condusese câteva partide, dar fără o prea mare importanţă. Aceasta avea să fie “proba de foc”. Dând dovadă de stăpânire de sine şi de judecarea fazelor în spiritul jocului, Anderco a dus la bun sfârşit partida. Până la urmă, faptul că a condus aproape ireproşabil i-a dat curaj, astfel că s-a implicat din ce în ce mai mult în “arta” arbitrajului”. "n acea perioadă, cavalerii fluierului erau mult mai respectaţi, nu ca şi în prezent. Poate doar cei din rugby mai au parte, în prezent, de un tratament special. De fapt, şi cavalerii fluierului li se adresează jucătorilor pe un ton extrem de politicos, respect pe care ar trebui să-l vedem în orice sport. Se spune că arbitrul trebuie să fie suveran, termen care, pe atunci, funcţiona de minune. A fost una din calităţile lui Otto Anderco în lumea arbitrajului, calitate care l-a ajutat să îşi facă un nume în perioada romantică a fotbalului, nume şi renume care au dăinuit peste ani. Ca şi oricare alt arbitru, a început de jos, în anul 1967, când a intrat în lotul divizionar C. Peste doar un an, a făcut saltul în Divizia B, iar în 1969 a ajuns printre cei mai buni arbitri români. Visul oricărui cavaler al fluierului. Prestanţa de care a dat dovadă în toate partidele pe care le-a condus, fie la centru, fie la linie, l-au transformat pe Otto Anderco într-unul dintre cei mai respectaţi şi valoroşi arbitri a fotbalului românesc. Ca atare, în anul 1971, a devenit arbitru FIFA.


Derby arădean la debutul în prima ligă

Aşa cum calitatea fotbalului, a jucătorilor şi a condiţiilor diferă de la o ligă la alta, aşa este şi arbitrajul. Pentru a ajunge în lotul divizionar A, Otto Anderco a dat dovadă de răbdare, de o dorinţă fantastică de a progresa. Aceasta este natura învingătorilor: dorinţa de a ajunge cât mai sus, de a depăşi obstacole pe care oamenii obişnuiţi nu le pot depăşi. Primul meci arbitrat de Otto Anderco pe prima scenă a fotbalului românesc a fost cel dintre UTA Arad şi Vagonul Arad. Rivalitatea locală a animat acel joc, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe actualul sălăjean să-şi facă treaba. Conducătorii arbitrajului din acea perioadă nu au rămas reci şi au urmărit cu atenţie ascensiunea acestui arbitru de perspectivă. Pentru a-i da şi mai mult curaj şi pentru a vedea cum reacţionează în faţa situaţiilor dificile l-au desemnat să conducă mai multe partide de o importanţă capitală. Una dintre ele a fost cea dintre FC Argeş şi Rapid Bucureşti. Cele două formaţii aveau nevoie de victorie din motive diferite. Dacă argeşenii părăseau terenul în postură de pierzători, retrogradau, iar în cazul în care bucureştenii ar fi intrat în posesia celor trei puncte puse în joc, ar fi devenit campioni. Rezultatul final a fost favorabil lui FC Argeş, care au scăpat, astfel, de emoţiile retrogradării.



Aventura în străinătate a început în 1971

Ascensiunea şi constanţa de care Otto Anderco a dat dovadă pe prima scenă a fotbalului românesc l-au recomandat, în scurt timp, şi pentru a oficia meciuri importante pe plan european. După ce a fost numit arbitru FIFA, în anul 1971, a început periplul său pe marile stadioane ale Europei, intrând în contact cu culturi fotbalistice total diferite faţă de ceea ce era la noi. Să nu uităm că în acea perioadă puţine persoane puteau părăsi ţara, fiind necesare aprobări speciale. Ei bine, sportul a fost mai privilegiat din acest punct de vedere. Primul meci arbitrat de Anderco în străinătate a fost în Turcia, întâlnirea dintre Galatasaray Istanbul şi ŢSKA Moscova, din cadrul Campionatului Intercluburi. "nsă, meciul său de referinţă a avut loc pe legendarul stadion englez Wembley, tot în acel an. Pe data de 10 noiembrie, Otto Anderco a plecat la Londra, unde a avut parte de o primire extrem de fastuoasă, dacă e să ţinem cont de faptul că la aeroport îl aştepta un Rolls Royce. Trebuia să arbitreze partida dintre Anglia şi Elveţia, la linie. "n faţa unui public numeros, nu mai puţin de 70.000 de spectatori ţinând să fie prezenţi la acest eveniment, selecţionata albionului nu a putut dispune de gruparea helvetă, partida încheindu-se la egalitate, scor 1 - 1. Otto Anderco a fost protagonistul unei faze fierbinţi, asistentul nostru anulând un gol pe motiv de ofsaid. Fanii englezi au protestat în stilul lor caracteristic, dar decizia a fost una indiscutabilă. Tocmai pentru acest lucru, Otto Anderco a fost felicitat la finalul partidei de către preşedintele FIFA de pe atunci, “Sir” Stanley Ford Rous.


Arbitrii români erau apreciaţi peste graniţe

La întoarcerea în ţară, într-un interviu acordat unei publicaţii sportive, Anderco a vorbit în cei mai elogiatori termeni despre atmosfera pe care a întâlnit-o pe Wembley. “Nu ştiu cum s-ar simţi alţii acolo, dar, după mine, pentru slujitorii pe altarul fotbalului, jucători, antrenori, arbitri sau simplu iubitor, unul dintre visurile sale rămâne acela de a intra măcar o dată în templul fotbalului, stadionul londonez Wembley. "n ceea ce ne priveşte pe noi, arbitrii, lăsând la o parte modestia, trebuie să recunoaştem că toată lumea a fost mulţumită de noi, atât reprezentanţii celor două ţări, cât şi cei ai UEFA şi FIFA. Ne-au felicitat şi ne-au spus că am condus fără greşeală”, declara Otto Anderco. Acesta a vorbit şi despre caracterizările făcute la adresa cavalerilor fluierului din România de către mai marii fotbalului european. “S-au făcut chiar aprecieri generale favorabile la adresa arbitrilor români, care conduc meciuri de peste hotare. S-a subliniat faptul că tot mai mulţi dintre aceştia sunt solicitaţi să conducă meciuri internaţionale cu miză”, a adăugat Anderco. Din păcate, nu de aceleaşi aprecieri se bucură în prezent arbitrajul românesc, unul atât de contestat şi implicat în tot felul de scandaluri. Ca şi o paranteză, trebuie spus că, mai nou, în loc ca fotbalul să fie analizat prin prisma reuşitelor şi nereuşitelor tehnico-tactice, cel ce ţine capul de afiş şi devine ţapul ispăşitor de cele mai multe ori este arbitrajul.


Otto Anderco a savurat întotdeauna fotbalul de calitate

Dintre multe alte partide oficiate de către arbitrul de origine sătmăreană amintim Ferencvaros - Floriana de Valleta, Turcia - URSS şi Polonia - Bulgaria. Un alt meci cu grad sporit de dificultate a fost cel dintre Cehoslovacia şi Republica Democrată Germania (RDG). Atunci, nemţii erau campioni mondiali. Viteza în care s-a jucat a fost una deosebită, iar calitatea fotbalului una de-a dreptul captivantă, arbitrul Otto Anderco uitând să se mai uite la ceas pentru a pune punct final întâlnirii. Norocul său a fost un ceas amplasat în spatele unei dintre porţi, care, spre fericirea sa, mergea la fix. Văzându-l, a fluierat finalul jocului.

în cadrul Campionatului Inter Cluburi a mai condus partida Austria Viena - Warengen, din Belgia. A arbitrat şi Internazionale Milano, echipă pregătită la acea dată de legendarul Herera în deplasarea de la Admira Wacker. La gazde evolua pe atunci chiar tatăl lui Ionuţ Lupescu, actualul director general al Federaţiei Române de Fotbal.


A participat la cursuri de instruire în afara ţării


La fel ca şi în prezent, şi în acele vremuri se organizau cursuri de perfecţionare în lumea arbitrajului. Bineînţeles, cele care se derulau peste hotare erau destinate celor mai buni cavaleri ai fluierului de pe bătrânul continent. La unul dintre acestea a participat pe data de 2 septembrie 1976, la Duisburg, şi Otto Anderco. Imediat după încheierea acestuia, fostul mare arbitru a fost desemnat să conducă două meciuri, Iraklis Salonic - Apoel Nicosia şi Israel - RFG. După acestea, au mai urmat alte confruntări între echipe de club sau echipe naţionale, care l-au avut delegat ca arbitru pe Anderco, cum ar fi Apoel Nicosia - AC Torino, Hajduc Split - VTK Diosgyor, Albania Vlaznia - FC Austria, Magdenburg - Ferencvaros, RFG - Irlanda de Nord, RDG - Iugoslavia, Israel - Belgia şi Elveţia - Polonia. Oaspeţii au câştigat cu scorul de 2 - 0, iar la final şi chiar la câteva zile distanţă de acea partidă elveţienii au fost extrem de nemulţumiţi de prestaţia lui Otto Anderco, criticându-l destul de virulent. "n ciuda acestor comentarii răutăcioase, nota acordată de către observatorul acelei partide lui Anderco a fost maximă.



Otto Anderco, prezent şi la “europeanul” din 1980!


Calitatea arbitrajelor avute chiar şi în Europa l-au plasat pe Otto Anderco în rândul cavalerilor fluierului, care aveau să fie delegaţi pentru partidele din cadrul Campionatului European din anul 1980, care a avut loc în Italia. Primul meci oficiat din cadrul acestui turneu de importanţă majoră pentru bătrânul continent a fost cel dintre Italia şi Anglia, două echipe extrem de puternice, care se bazau atunci pe jucători care, în prezent, au devenit legende ale fotbalului. Arbitrul nostru nu a fost intimidat de acest aspect şi şi-a făcut datoria cu maximum de profesionalism. Prestaţiile sale excelente l-au propulsat în pole-position pentru a conduce chiar finala Campionatului European. La fel ca pentru oricare alt arbitru, oficiarea la centru sau la linie a unei finale este rodul şi aprecierea unei munci asidue depuse de-a lungul anilor. Astfel, Belgia şi RFG s-au duelat sub vigilentul ochi al lui Otto Anderco. "n semn de apreciere pentru felul în care s-a descurcat, sătmăreanul a fost recompensat cu mingea finalei, semnată de către nemţi, deoarece aceştia deveniseră stăpânii Europei. Printre aceştia s-au numărat Karls Heinz Rummenige, Jacobs Matthaeus, Dieter Muller, Hans Muller, Harald Schumacher, Urick Stielike, Herbert Zimerman sau Bernd Schuster, care în urmă cu puţină vreme s-a ocupat, ca şi antrenor, de destinele marelui Real Madrid.


Echipament făcut la comandă

Firmele de echipament sportiv nu aveau o piaţă de desfacere atât de vastă ca şi în prezent, astfel că pentru procurarea unui echipament pentru jucători, dar şi pentru arbitri, devenea o misiune destul de dificilă. Otto Anderco a simţit pe propria lui piele cum e să umbli în stânga şi în dreapta pentru a intra în posesia unui alt echipament decât cele obişnuite. S-a întâmplat în 1981, înaintea unui meci între Israel şi Scoţia. Se ştie că “insularii” au jucat de fiecare dată în echipament închis la culoare, aşa că au intrat în “conflict” cu echipamentul arbitrului, care, pe atunci, era doar negru. "n România, pe atunci, nu exista o reprezentanţă a firmei Adidas, cea care oferea echipamentele arbitrilor. Aşa că, Otto Anderco s-a văzut nevoit să-şi achiziţioneze unul din străinătate, de culoare galbenă. Ultimul său meci internaţional a fost în Austria. Fostul mare arbitru român a arbitrat de-a lungul carierei în nu mai puţin de 20 de ţări, în unele fiind prezent chiar şi de câte 4 ori. De multe ori se vorbeşte despre baremurile de arbitraj, care, într-adevăr, în prezent, sunt sume de bani demne de luat în seamă.Pe atunci, însă, erau sume nu prea exorbitante, în jur de 100 de lei pentru un meci de Divizia A şi 375 de franci pentru unul internaţional.


A renunţat la arbitraj după 14 ani

Orice lucru are un început şi un sfârşit, iar cariera în arbitraj a lui Otto Anderco s-a sfârşit în anul 1981. A încercat să revină la activitatea pe care o avea înainte de a se apuca de arbitraj, şi anume cea de antrenor. A stat pe lângă Olimpia Satu Mare, echipa fanion a judeţului în care s-a născut, iar după ce Olimpia a fuzionat cu Unio, Anderco a fost transferat la Minerul Turţ, unde a ocupat funcţia de consilier tehnic. Dar realizările sale au fot departe de cele obţinute graţie arbitrajului. Practic, de la Minerul Turţ a ieşit la pensie, ajungând peste ani să ocupe funcţii la AJF Satu Mare şi AJF Sălaj, judeţ în care este stabilit în prezent. Otto Anderco a fost un idealist, dorindu-şi ca fotbalul să fie unul cât mai curat, fără obstrucţii în aşa fel încât să nu fie forţat să arate cartonaşele galbene sau pe cele roşii. Ba chiar mărturisea în apogeul carierei sale că vrea ca prin prestaţiile sale să contribuie la progresul fotbalului din ţara noastră. “Doresc să conduc la un nivel superior partidele ce-mi vor fi acordate pentru a-mi aduce contribuţia la creşterea valorică a fotbalului românesc”, mărturisea Otto Anderco. Anii au trecut, iar Otto Anderco s-a confruntat şi cu câteva probleme grave de sănătate. Din fericire, a depăşit punctul critic, însă nu mai are acea vivacitate care l-a făcut renumit nu numai pe dreptunghiul verde, ci şi în afara lui. "n orice caz, trebuie să ne amintim de realizările sale în fotbalul românesc, realizări care trebuie să însemne o bornă importantă şi motivatoare pentru cariera oricărui arbitru, nu numai din judeţul nostru, ci din întreaga României.            Ciprian PETRAN