Connect with us

ALTE SPORTURI

Cupa „Meseş-Cento Group”, gata de start!


Ediţia a V-a a competiţiei de automobilism se va desfăşura sâmbătă, 12 august, iar traseul va fi cel de anul trecut, între Treznea şi vârful Meseş


Automobilismul revine în prim plan în judeţul Sălaj în această săptămână. Iubitorii acestui sport vor avea ocazia să vadă „la lucru” piloţi consacraţi, însă au şi posibilitatea să participe la Cupa „Meseş-Cento Group”. Competiţia a devenit una tradiţională, având în vedere că în acest an, concursul de automobilism a ajuns la cea de-a cincea ediţie.

Să spunem că ediţia precedentă a fost un real succes şi au participat nu mai puţin de 34 de piloţi din mai multe judeţe, inclusiv doi piloţi sălăjeni. OPEN-ul a fost câştigat de băimăreanul Ovidiu Paşca, urmat pe podium de clujeanul Mihai Trifu. Pe treapta a treia a urcat sălăjeanul Szabo Robert.

De asemenea, ediţia din acest an, precum cea anterioară, va fi organizată de Clubul Sportiv „Rider’s” Satu Mare, împreună cu ACR Sucursala Sălaj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sălaj şi a Primăriei Treznea. În concurs se pot înscrie atât piloţi debutanţi, cât şi avansanţi, având în posesie maşini de curse.

Concursul va debuta sâmbătă, 12 august de la ora 13.30, însă piloţii vor ajunge mai repede pentru a efectua antrenamente. De precizat este faptul că circulaţia va fi închisă între orele 7.00 – 18.00, pe DJ 108R de la km 4+200 până la intersecţia cu DN 1F. Pe o porţiune de aproximativ 3 km, din sec’iunea de drum pe care va fi oprită circulaţia, a fost stabilit şi traseul concursului automobilistic Cupa „Meseş-Cento Group”.


Program, sâmbătă 12 august:

7.00: Închiderea circulaţiei

10.30: Recunoaşteri

12.00: Antrenamente cronometrate

13.30: Manşa I de concurs

17.00: Rezultate finale

18.00: Festivitatea de premiere


 

173 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI