Connect with us

Ştiri din Sălaj

Cod ROŞU. Canicula face victime în Sălaj


Au fost persoane care au leşinat în plină stradă din cauza caniculei, iar numărul de apeluri la Ambulanţa Sălaj a crescut săptămâna aceasta, în medie, cu 10 pe zi. Meteorologii anunţă că temperaturile vor ajunge chiar şi la 42 de grade Celsius


Judeţul Sălaj şi alte 15 judeţe din România se află astăzi şi mâine sub avertizare meteorologică COD ROŞU de caniculă. Meteorologii anunţă că temperaturile vor ajunge chiar şi la 42 de grade Celsius. Minima acestor zile va fi de 25 de grade Celsius, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat.

Sunt sub atenţionare meteorologică judeţele: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Hunedoara, Mehedinți și Dolj. 

A crescut, odată cu valul de căldură, şi numărul de sesizări la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj. Dacă luni, la ambulanţă au fost 72 de solicitări, numărul acestora  crescut, în medie, cu 10 pe zi. Ieri au fost înregistrate 89 de solicitări la SJA Sălaj, cu 17 mai multe decât la începutul săptămânii.

Liviu Varga, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Sălaj ne-a spus că în această săptămână numărul de solictări la Ambulanţă a crescut din cauza valului de căldură. “Au fost persoane care au solicitat ambulanţa pentru că li s-a făcut rău în plină stradă din cauza căldurii”, spune Varga.   

Recomandările medicilor

În perioada caniculară medicii recomandă:

  •  Efectuarea deplasărilor în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
  • Adăpostirea în spații dotate cu aer condiționat;
  • Purtarea hainelor lejere, subțiri, preferabil din bumbac, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
  • Consumarea a 1,5-2 litri de lichide/zi;
  • Consumarea de fructe și legume sau iaurt;
  • Evitarea băuturilor care conțin cofeină;
  • Evitarea alimentelor cu un conținut sporit de grăsimi;
  • Menținerea legăturii cu persoanele vârstnice;
  • Nu lăsați nesupravegheați copiii sau animelele în autoturisme;
  • La serviciu, alternarea efortului dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus.

379 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj