Connect with us

DIVERSE

Sălăjenii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la ”Olimpiada Încrederii şi a Solidarităţii”. PROGRAMUL turneului de fotbal


Maratonul sportiv ce se va organiza pentru ajutorarea tânărului Florin Răcoare va avea loc sâmbătă şi duminică pe Stadionul Municipal “Gheorghe Guşet” unde vor avea loc mai multe competiţii de fotbal, tenis de masă, cros, fitnes, dar şi un meci demonstrativ de oină


Cazul Florin Răcoare i-a marcat pe mulţi sălăjeni şi nu numai, astfel că au început să se facă donaţii, licitaţii, spectacole caritabile şi tot felul de acţiuni, ce au avut ca şi scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea tânărului, care suferă de leucemie şi are nevoie de o intervenţie chirurgicală  ce costă 120.000 de euro. Evenimentele caritabile pentru Florin Răcoare încă continuă, iar la final de săptămână va fi o acţiune de amploare, este vorba despre “Olimpiada Încrederii şi a Solidarităţii”.

Grupul “Reuşim Împreună”, alături de Asociaţia Sportivă Cavalerii Zalău şi Crucea Roşie Sălaj, fiind susţinuţi şi de Primăria Municipiului Zalău au pus la cale acest mare eveniment sportiv ce va avea loc sâmbătă şi duminică, pe Stadionul Muncipal “Gheorghe Guşet” din Zalău. Zălăuanii şi nu numai au ocazia să participe la activităţi de fotbal, atletism, tenis de masă, fitness, dar şi la un meci demonstrativ de oină, iar toată suma strânsă în urma taxelor de înscriere şi a donaţiilor va ajunge în contul lui Florin Răcoare.

Maratonul sportiv de la finalul săptămânii va debuta sâmbătă de la ora 11.00 cu cumpetiţia de tenis de masă. Alin Ciupe este reprezentantul acestei discipline, taxa de înscriere fiind de 50 de lei. Atât sâmbătă, cât şi duminică, va avea loc şi un concurs de fitnes, reprezentantul acestei discipline fiind Cosmin Paşca.

Sâmbătă, de la ora 18.00 va avea loc crosul pentru copii pe o distanţă de 1 km, urmând ca duminică de la ora 16.00 să aibă loc întrecerea pentru adulţi, de data aceasta pe o distanţă de 3 km, amblele întreceri fiind coordonate de fostul atlet de performanţă, Daniel Magdaş.

Echipa de oină, CS Politehnica Cluj vine la Zalău!

Iubitorii sportului şi cei care vor dori să fie alături de Florin Răcoare prin prezenţa la acest eveniment sportiv vor avea parte şi de un meci demonstrativ de oină. Profesorul de sport de la şcoala din Dragu, Cosmin Ardelean a fost cel care a făcut posibil un astfel de joc, la care va fi prezentă CS Politehnica Cluj, care va juca cu Speranţa Dragu, o echipă formată din foşti şi actuali elevii ai şcolii din Dragu, acolo unde oina este o tradiţie în Sălaj şi chiar în ţară. Partida demonstrativă va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00 şi va fi urmată şi de alte surprize, chiar şi licitaţii a unor mingi şi bastoane de oină.

Competiţia de fotbal va avea 12 echipe la start!

Renumită prin organizarea unei alte competiţii caritabile, Memorialul “Radu Gog”, AS Cavalerii Zalău s-a alăturat acestui demers şi se va ocupa şi de organizarea întrecerii de fotbal. S-au înscris 11 echipe, este vorba de Zona, Dream Team, Bavaria Gold, Stelya Brădet, Onorel Service, Intertoto, AS Voinţa Horoatu Crasnei, Simion Bărnuţiu, Euro Dezmembrări, TDI şi AJF Sălaj însă în cursul zilei de azi  se mai aşteaptă înscrierea unei echipe, astfel că turneul să aibă la start 12 formaţii.

Taxa de înscriere a fost 500 de lei, fiecare formaţia urmând a disputa minim patru meciuri. Sistemul de joc este 8+1 şi nu există nicio restricţie în ceea ce priveşte participarea jucătorilor.

Meciurile de fotbal se vor disputa sâmbătă de la ora 11.00 şi duminică de la ora 13.00, iar durata unui joc este de două reprize a câte 15 minute.

Delegaţii echipelor au hotărât ca jucătorii să poarte doar adidaşi (sintetic/sală), ghetele fiind interzise pentru a evita accidentările. Se califică în semifinale echipele clasate pe primul loc în cele trei grupe, alături de cea mai bună echipă clasata pe locul doi în grupe. Stabilirea semifinalelor se va face prin tragere la sorţi. Se va alcătui apoi un clasament cu restul formaţiilor, după care se vor disputa jocuri de clasament: 5-6, 7-8, 9-10 şi 11-12.

Comisia de Organizare va pune la dispozitie sticle cu apă rece pentru echipe, la toate jocurile.

Să mai spunem că pe toată durata evenimentului, la stadion vor fi amplasat urne de la Crucea Roşie, unde lumea poate dona sume de bani pentru Florin Răcoare.

Programul turneului de fotbal:

Grupa A: Zona, Bavaria Gold, Voinţa Horoatu Crasnei şi Intertoto

Grupa B: Stelya Brădet, AJF Sălaj, Euro Dezmembrări şi TDI

Grupa C: Echipa 12, Onorel Service, Dream Team şi Simion Bărnuţiu

 

Sâmbătă, ora 11.00: Zona – Intertoto (Teren 1)

Ora 11.00: Bavaria Gold – Voinţa Horoatu Crasnei (Teren 2)

Ora 11.45: Stelya Brădet – TDI (T1)

Ora 11.45: AJF Sălaj – Euro Dezmembrări (T2)

Ora 12.30: Echipa 12 – Simion Bărnuţiu (T1)

Ora 12.30: Onorel Service – Tream Team (T2)

Ora 13.15: Intertoto – Voinţa Horoatu Crasnei (T1)

Ora 13.15: Zona – Bavaria Gold (T2)

Ora 14.00: TDI – Euro Dezmembrări (T1)

Ora 14.00: Stelya Brădet – AJF Sălaj (T2)

Ora 14.45: Simion Bărnuţiu – Dream Team (T1)

Ora 14.45: Echipa 12 – Onorel Service (T2)

Ora 15.30: Bavaria Gold – Intertoto (T1)

Ora 15.30: Voinţa Horoatu Crasnei – Zona (T2)

Ora 16.15: AJF Sălaj – TDI (T1)

Ora 16.15: Euro Dezmembrări – Stelya Brădet (T2)

Ora 17.00: Onorel Service – Simion Bărnuţiu (T2)

Ora 17.45: Dream Team – Echipa 12 (T2)

 

Duminică, ora 13.00: Semifinala 1 (Teren 1)

Ora 13.00: Semifinala 2 (Teren 2)

Ora 13.45: Joc clasament: locurile 11 – 12 (T1)

Ora 13.45: Joc clasament: locurile 9 – 10 (T2)

Ora 14.30: Joc clasament: locurile 7 – 8 (T1)

Ora 14.30: Joc clasament: locurilr 5 – 6 (T2)

Ora 15.15: Finala mică (T1)

Ora 16.00: Finala mare (T2)

Ora 17.00: Festivitatea de premiere

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE