Connect with us

TENIS

Andrei Brisc, în creştere de formă

Fost jucător de fotbal, acum tânărul sportiv dovedeşte reale calităţi la fileu

Deşi practică tenisul de câmp de scurt timp, Andrei Brisc demonstrează că iubeşte din ce în ce mai mult tenisul. "nainte a practicat fotbalul, la CS Viitorul Zalău, jucând pe postul de portar. Poate de acolo şi-a păstrat reflexele şi buna mobilitate pe care o are acum la fileu. Ultimele două luni au fost de referinţă pentru tânărul tenismen al CSM Zalău.

La competiţia rezervată Zilelor Cetăţii, care s-a transformat, de fapt, într-un concurs naţional, înscris în calendarul Federaţiei Române de Tenis, Andrei Brisc a concurat la categoria 12 ani, deşi el are doar zece. Şi Raul Dobai, un alt practicant de perspectivă al sportului alb a făcut acelaşi lucru. Ca atare, primele două trepte ale podiumului le-au aparţinut, Raul Dobai clasându-se pe prima poziţie, iar Andrei Brisc pe cea de-a doua.

Trebuie să spunem că sportivul din urmă amintit a participat recent la Cluj-Napoca la o altă competiţie, la o categorie superioară de vârstă, este vorba despre Cupa Marc. De fapt, tot la 12 ani, la fel cum s-a întâmplat şi de Zilele Cetăţii. Pe malul Someşului, tânărul nostru tenismen a cucerit locul I şi se anunţă a fi unul dintre sportivii de perspectivă ai CSM Zalău. La acest turneu au mai luat parte şi Alexandra Olaru şi Eugen Pânzar, la categoria 10 ani. Ambii s-au clasat pe poziţia a III-a.

 

Loading...
2 Comments

2 Comments

  1. GGLKlTeXaNhLCbEazA

    5 September 2011 at 7:30

    Short, sweet, to the point, FREE-exactly as information sohlud be!

  2. A B C

    31 March 2012 at 11:26

    TINEO TOT ASA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS