Connect with us

DIVERSE

 Adrian Fărcaş – director executiv DJST Sălaj: ”Ediţia a IV-a a Cupei Tineretului a fost cea mai reuşită”. CLASAMENTE FINALE


La ediţia din acest an au participat un număr record de 17 echipe. Şi de această dată, Time Caffe Jibou a câştigat competiţia, pentru a patra oară la rand


În ultimii ani, DJST Sălaj a reuşit să reînvie şi sportul din Jibou, prin competiţiile pe care le-a organizat în oraşul de pe Someş, este vorba de Crosul “TineretuluI” sau Cupa “Tineretului” la minifotbal.

Cea de-a doua întrecere şi-a consumat sâmbătă ediţia a IV-a, la care au participat un număr record de 17 echipe, dintre care una din afara judeţului, este vorba de FC Kiss Baia Mare. Destinată tuturor tinerilor din Sălaj şi nu numai, acţiunea a putut fi considerată ca fiind un adevărat maraton sportiv, având în vedere că la terenul sintetic de lângă Stadionul “Rapid” au fost 12 ore pline de fotbal, disputându-se 31 de partide!

Cele 17 echipe participante au fost împărţite în patru grupe, iar primele două clasate s-au calificat în fazele eliminatorii. Şi de această dată, Time Caffe Jibou nu a avut adversară, astfel că gruparea condusă de Adrian Brîglezan a respectat tradiţia şi a cucerit pentru a patra oară la rând trofeul.

Pe locul 2 s-a clasat Hop-Hop Tihău, în timp ce podiumul a fost închis de către Samus Someş Odorhei.

Celelalte participante au fost Marino Team, FC Cuceu, Tihău Boys, F.C. Kiss Baia Mare,  FC Viitorul, FC Jibou, Profinox, TDI-Trans, Viitorul Gârbou, Royal Ardeal, Bianconerii, Arsenal Zalău, Tihău Gold şi Agronova Dragu,  unele dintre ele având în componenţa lotului şi jucători cu experienţă din fotbalul sălăjean precum Andrei Teglaş, Alex Turcu, Cristian Ţurcaş, Radu Blaga, Vlad Buda, Marius Muntean, Vlad Ortelecan, Marcel Petcu, Apai Tiberiu, Ciprian Roja sau Flaviu Porumb.

La finalul competiţiei s-a organizat şi festivitatea de premiere, iar premiile au fost pe măsură, DJST Sălaj oferind tricouri, mingi de joc, trofee, diplome, rucsacuri, dar şi medalii. S-au acordat şi premii individuale.

“Aceasta a IV-a ediţie a competiţiei sportive, Cupa Tineretului la minifotbal desfăşurată la Jibou a fost cea mai reuşită, mai ales din punct de vedere al numărului record de 17 echipe participante. Toate au dat dovadă de spirit de fair-play, atât în relaţia cu adversarii, cât şi în relaţia cu arbitrii si spectatorii. Ne bucurăm de faptul că am organizat această acţiune sportivă foarte reuşită la care au participat peste 200 de tineri doritori de a face mişcare şi sport în aer liber, într-un cadru organizat. De asemenea, am observat pe parcursul manifestării sportive determinare, dorinţă, ambiţie şi daruire în jocul tuturor echipelor, fiecare dintre ele dorind în acest fel să se claseze la finalul acţiunii cât mai sus în clasament. În final, mulţumim partenerilor locali, Primaria oraşului Jibou şi  Spitalul Orăşenesc Jibou, care ne-a asigurat asistenţa medicală pe tot parcursul competiţiei”, a declarat Adrian Fărcaş, directorul executiv de la DJST Sălaj.

 

Clasament final:  

 

Locul 1: Time Caffe Jibou – delegat Adrian Brîglezan

Locul 2: Hop Hop Tihău – delegat Cristian Cheţa

Locul 3: Samus Someş Odorhei – delegat Tudor Corniş

Locul 4: TDI Trans – delegat Dorin Teglaş

 

Premii individuale:

 

 Titlul de cel mai bun portar: Marcel Petcu

Titlul de cel mai bun jucator: Lucian Pocol

Golgheterul turneului: Răzvan Birta

Cel mai promiţător tânăr jucător: Marius Muntean jr.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE