Connect with us

LIGA I

Dia Guard Divino merge cu gânduri mari la Campionatul Naţional. PROGRAM COMPETIȚIONAL, DECLARAȚII


Campioana Sălajului a reuşit să obţină calificarea la turneul final de la Bacău, după ce la Campionatul Regional de la Oradea a obţinut medaliile de bronz. Miercuri seara, Ciprian Pavel şi compania vor debuta la turneul de la Bacău, împotriva celor de la AC Luciano Arad


La începutul lunii iulie, Dia Guard Divino – campioana Sălajului la minifotbal – a participat la Campionatul Regional de la Oradea. Evoluţiile sălăjenilor au fost bune, spre foarte bune în cadrul competiţiei din judeţul Bihor. Prin urmare, Ciprian Pavel și compania au reuşit să cucerească medaliile de bronz.

În total s-au desfăşurat câte patru campionate regionale, la finalul cărora s-au stabilit echipele care vor participa la turneul final. Reuşita campioanei Sălajului a permis participarea la Campionatul Naţional, care se va desfăşura în perioada 12 – 15 iulie, la Bacău.

La turneul final s-au calificat nu mai puţin de 20 de echipe, care au fost împărţite în 4 grupe, a câte 5 formaţii fiecare.

În urma tragerii la sorţi ce a avut loc la Alba Iulia, campioana Sălajului a fost repartizată în Grupa C a competiţiei, alături de AC Luciano Arad – formaţie ce a terminat pe locul secund în Liga 1 din Arad, MAV Sports Timişoara – locul secund din Timiş,  Ary & Roby Buftealocul secund din Ilfov şi Coriolan Bacău.

La Campionatul Naţional, Dia Guard Divino va debuta chiar astăzi. De la ora 20.00, formaţia condusă de Florin Marian Raţ şi Florin Pop va da piept cu AC Luciano Arad, iar meciul se anunţă a fi deschis oricărui rezultat.

Următorul meci pe care Dia Guard Divino îl va disputa la turneul final va avea loc joi, de la ora 12.00, când se va duela cu MAV Sports Timişoara, iar de la ora 20.00, sălăjenii îşi vor măsura forţele cu echipa locală, Coriolan Bacău. Ultimul meci din cadrul grupei Ca pe care îl va disputa campioana Sălajului, va fi cel împotriva grupării ilfovene Ary & Roby Buftea, vineri, de la ora 16.00.

Să spunem că primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în faza sferturilor de finală. Partidele din această fază a competiţiei se vor desfăşura vineri, cu începere de la ora 19.00. Sâmbătă, de la ora 11.00, respectiv 12.00 sunt programate semifinalele, iar ceva mai spre seară, de la ora 17.30 va avea loc finală mică, în timp ce finala mare se va desfăşura o oră mai târziu.

Să spunem că la turneul final de la Bacău, Dia Guard Divino nu se va putea baza pe unul dintre ce mai valoroşi jucători din lot. Este vorba despre Dan Mureşan, care nu va putea face deplasarea la Bacău, din cauza serviciului.

 


Grupa C a Campionatului Naţional:

MAV Sports Timişoara, Coriolan Bacău, Dia Guard Divino, Ary & Roby Buftea (Ilfov) şi AC Luciano Arad

Programul celor de la Dia Guard Divino:

Azi, ora 20.00: AC Luciano Arad – Dia Guard Divino

Joi, ora 12.00: Dia Guard Divino – MAV Sports Timişoara 

Ora 20.00: Dia Guard Divino – Coriolan Bacău

Vineri, ora 16.00: Ary&Roby Buftea – Dia Guard Divino


 

 Declarații înaintea competiției:

Andrei Bene, jucător Dia Guard Divino:

“Sperăm să jucăm finala”

“Noi o să tratăm fiecare partidă cu maximă seriozitate, iar înaintea Campionatului Naţional, atmosfera la echipă este una foarte bună. Suntem motivaţi să câştigăm. Chiar dacă o să fie greu, suntem uniţi. Pentru turneul final, sperăm să jucăm finala, dar obiectivul nostru este clasarea pe unul dintre locurile 1 – 4”

 

Marius Rus, jucător Dia Guard Divino:

“Mergem cu gândul doar la victorie”

“Mergem la Bacău cu gândul de a face o figură cât mai frumoasă şi de a reprezenta judeţul Sălaj cât mai onorabil cu putinţă. Noi ca şi lot, împreună cu  şefii echipei ne dorim o clasare cât mai sus, dacă se poate, între primele patru. Mergem cu gândul doar la victorie şi sperăm ca norocul să fie de partea noastră”.

 

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in LIGA I