Connect with us

LIGA I

Sălăjeanul Ciprian Pavel, cel mai bun jucător al Campionatului Regional de la Oradea


Pavel a pus umărul la obţinerea medaliilor de bronz pentru Dia Guard Divino şi la finalul turneului a fost desemnat drept cel mai bun jucător al turneului


Un talent incontestabil, Ciprian Pavel s-a remarcat în sezonul precedent, precum şi în ultimele sezoane ca fiind un marcator înnăscut.

Înzestrat cu o tehnică deosebită, Pavel a reuşit să devină principalul marcator al Ligii 1 de minifotbal din Sălaj. Jucătorul celor de la Dia Guard Divino a izbutit nu mai puţin de 83 de goluri, goluri cu ajutorul cărora, Dia Guard Divino a cucerit titlul judeţean.

Forma excelentă prin care trece zălăuanul a continuat şi la Campionatul Regional de la Oradea, iar Pavel a fost principalul marcator al campioanei Sălajului. Aceste evoluţii nu au fost trecute cu vederea, iar la finalul competiţiei, Ciprian Pavel a fost desemnat drept cel mai bun jucător de la acest turneu.

“A fost un turneu foarte greu, cu echipe foarte bune. Mă bucur că am reprezentat Sălajul cu mândrie şi am obţinut un rezultat bun. Cu puţin noroc, cred că puteam să ne batem pentru locul 1. Totuşi, sunt fericit că am putut să-mi ajut echipa şi că am fost desemnat cel mai bun jucător al turneului. Este un premiu pe care nu l-aş fi putut obţine fără ajutorul colegilor mei. La turneul final de la Bacău, vrem să facem un joc cât mai bun şi de ce nu să terminăm între primele 4”, ne-a declarat Ciprian Pavel.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA I