Connect with us

HANDBAL

După mai bine de un an, HC Zalău se bazează din nou pe Mihaela Cheţa-Foltic!


Experimentatul portar a revenit la antrenamentele echipei încă de la finele campionatului trecut, iar în noul sezon îi va face concurenţă Paulei Vişan, cea care a făcut un campionat excelent şi a contribuit la clasarea echipei pe locul 3


Până la începerea pregătirilor în vederea noului sezon au mai rămas doar câteva zile, dar HC Zalău are în proporţii mari definitivat lotul. Deocamdată, la gruparea de sub Meseş au venit trei jucătoare noi, dar la Zalău mai sunt aşteptate încă două jucătoare.

Pe lângă transferurile din această vară, antrenorul Gheorghe Tadici va mai putea conta şi pe două handbaliste din anii trecuţi, este vorba de interul Claudia Constantinescu şi de “portăriţa” Mihaela Cheţa Foltic.

Prima a revenit după o accidentare şi pe finalul campionatului trecut a evoluat în câteva rânduri, în timp ce Mihaela Cheţa-Foltic este din nou la dispoziţia echipei, după ce a revenit din concediul de maternitate.

Chiar dacă revenirea sa era aşteptată încă din returul campionatului trecut, până la urmă, portăriţa nu a jucat în niciun meci din stagiunea trecută, chiar dacă din primăvară a început antrenamentele.

Pe serviciile sale, Tadici se bazează începând din această vară, mai ales că deja gruparea de sub Meseş a împrumutat deja doi portari, pe Adina Sabău la CSU Timişoara, iar pe Ana Maria Inculeţ la Unirea Slobozia.

Mihaela Cheţa- Foltic revine în circuit şi îi va face concurenţă Paulei Vişan, cea care a făcut un campionat excelent şi a contribuit la clasarea echipei pe podium.

În sezonul următor, HC Zalău va avea în lot tot trei portari, după ce în această vară Tadici a transferat-o pe Raluca Kelemen, o tânără de 19 ani de la CSS Caracal, care este şi internaţională de tineret. Chiar în zilele trecute, cu Raluca Kelemen în lot, Naţionala de tineret a României a câştigat Trofeul “Carpaţi”, turneu amical ce a avut loc la Constanţa.

În final, vrem să îi urăm Mihaelei un călduros “La Mulţi Ani”, având în vedere că experimentatul portar a împlinit zilele trecute frumoasa vârstă de 27 de ani!

 

13 Vizualizari
1 Comment

1 Comment

  1. GICU

    8 July 2017 at 19:49

    Trebuia demult data afara . Cu ea in echipa s-a castigat locul 10 , o lenesa de …meserie !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL