Connect with us

FOTBAL

Amicale “tari” pentru Rapid Jibou

Cu un nou antrenor pe bancă, gruparea de pe Someş încearcă şi în acest an să bată la porţile Ligii a III-a

An de an, Rapid Jibou ţinteşte cele mai îndrăzneţe obiective. Şi, dacă ar fi să ne uităm după numele sonore pe care le are în lot, ar fi îndreptăţită să ţintească atât primul loc în judeţ, cât şi câştigarea fazei judeţene a Cupei României. Din păcate, marea problemă a jibouanilor este lipsa unui buget necesar oferirii unor condiţii decente tinerilor şi talentaţilor fotbalişti care răsar la Jibou în fiecare generaţie. Se vorbea despre o colaborarea cu Radu Pop, finanţatorul Luceafărului Bălan. In acest fel, s-ar fi rezolvat toate neajunsurile Rapidului. Tratativele au intrat în impas, dar speranţa nu a murit la Jibou. Chiar şi fără bani, Rapidul va încerca şi în acest an să termine campionatul pe primul loc pentru a ajunge la barajul de promovare în Liga a III-a.

Problema banilor nu s-a rezolvat, încă, dar, cu toate acestea, cei care se ocupă de destinele echipei au perfectat amicale tari pentru această vară. Unul dintre ele s-a consumat sâmbăta trecută, la Bistriţa. Sălăjenii s-au duelat cu Gloria II Bistriţa, pe terenul de antrenament din imediata vecinătate a stadionului pe care joacă echipa mare. Suprafaţa de joc a fost ireproşabilă, astfel că am asistat la un joc cursiv, cu multe pase la firul ierbii ale celor două combatante. Sigur, bistriţenii, cu mulţi jucători care se pregătesc cu prima echipă, au dominat mai mult şi au deschis scorul după o neatenţie a defensivei. Rapidul a ieşit mai mult la joc şi chiar a impresionat prin câteva combinaţii de efect pe cele două flancuri. Au apărut şi ocaziile, dar golurile cădeau tot în poarta oaspeţilor, pregătiţi de Marius Muntean, antrenorul care i-a luat locul legendarului Ioan Fabian şi însoţiţi de Dinu Moldovan, care a evoluat ani buni la Bistriţa. Rapidul a redus din diferenţă prin Adrian Fărcaş, care a executat impecabil o lovitură liberă. Scorul era 3 – 1. De fapt, aşa s-a şi terminat prima repriză. Gloria II a schimbat la pauză aproape întreaga distribuţie, în timp ce jibouanii au mizat pe acelaşi unsprezece până prin minutul 60, când au venit şi schimbările. Căldura sufocantă şi-a spus cuvântul în tabăra condusă de Marius Muntean, odată cu trecerea timpului instâlându-se şi oboseala. Au venit şi două erori de arbitraj, un ofsaid mare şi un penaly inexistent, astfel că Gloria II şi-a mărit avantajul. In multe rânduri, defensiva a rezistat eroic, fie portarul Ciprian Petran (legitimat la CS Barcău Nuşfalău), fie fundaşii Alin Mureşan, Marius Mureşan sau Ciprian Roja opunându-se altor goluri ca şi făcute. Cel de-al doilea gol al jibouanilor a fost opera lui George Porumb, tânărul jucător al Someşului Odorhei înşirând toată defensiva adversă şi marcând elegant pe lângă portarul gazdelor. Vizitatorii puteau să mai marcheze de două ori, dar Adrian Fărcaş a ratat singur cu portarul şi a irosit chiar şi o lovitură de la 11m. Una peste alta a fost un test util pentru gruparea sălăjeană, având în vedere că are în lot o sumedenie de jucători tineri.

Săptămâna viitoare, Rapid Jibou se va confrunta cu FC Zalău, urmând apoi să susţină meciuri de verificare cu Olimpia Satu Mare, Luceafărul Oradea, FC Bihor şi FC Maramureş Universitar Baia Mare. Au existat discuţii chiar şi cu conducerea formaţiei Juventus Bucureşti, astfel că rapidiştii din Jibou s-ar putea deplasa chiar şi în capitală pentru un amical.        Ciprian PETRAN

Gloria II Bistriţa – Rapid Jibou  8 – 2 (3 – 1)

Au marcat: Rogozan (7, 25, 47 – penalty), Mocanu (11), Boerică (52, 54, 85) şi Buta (70), respectiv Adrian Fărcas (36) şi George Porumb (79)

Rapid Jibou: Ciprian Petran – Major Robert, Marius Mureşan, Alin Mureşan, Vlad Paşcalău, Doru Rus, Alex Turcu, Ciprian Roja, Marius Haiduc, Adrian Fărcaş şi Ovidiu Moldovan. Au mai jucat: Dan Opriş, George Porumb, Ionuţ Noje, Alexandru Mureşan, Vlad Ortelecan, Mihai Mureşan, Szekely Ferencz şi Bogdan Rus. Antrenori: Marius Muntean (principal) şi Adrian Fărcaş (secund)

 

170 Vizualizari
Loading...
3 Comments

3 Comments

  1. marius

    16 July 2011 at 9:42

    are echipa buna rapid jibou ,rupe tot anu asta!!

  2. sile

    17 July 2011 at 4:53

    rupe tort sio latra rau ca gudurau! da cipri petran e la jibou?ca undei cas ul e si nas ul!adica no hop la stana!

  3. tel

    18 July 2011 at 21:04

    daca nici speranta nu e ,nimic nu e; succes jibou

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL