Connect with us

Ştiri din Sălaj

REPORTAJ. Obiective măreţe la CS Crasna. GALERIE FOTO


După un sezon bun, pe care l-a terminat pe locul 6, reprezentanta comunei în fotbalul sălăjean anunţă că intră în bătălia pentru un loc pe podium. În plus, fotbalul ia o amploare tot mai mare în comuna condusă de Bogya Miklos, astfel că din toamnă, CS Crasna îşi va înscrie două grupe de juniori în campionatele judeţene!


“Până la urmă, sportul şi mişcarea înseamnă sănătate pentru toată lumea. De aceea, susţinem sportul şi în special fotbalul, pentru ca tinerii din comună să aibă unde face mişcare. Un alt obiectiv de-al nostru este să ridicăm copiii din faţa calculatorului şi să-i aducem la sport. Ne preocupă orice activitate şi orice domeniu. În continuare vom face tot posibilul să dezvoltăm comuna. Însă, nu toate lucrurile se pot face în acelaşi timp, iar cetăţenii trebuie să aibă răbdare. Nevoile trebuie prioritizate” , a declarat primarul Bogya Miklos.

Comuna Crasna este o localitate cu cea mai frumoasă situare geografică a Sălajului, care se bucură de un trecut istoric demn, atestat istoric sub denumirea de Cetatea Crasnei. Comuna Crasna este situată în partea sud-vestică a judeţului Sălaj, în Depresiunea Şimleu, la confluenţa râului Crasna cu Valea Banului. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul satelor componente actualei comune Crasna aduc dovezi materiale ale unor locuiri încă din cele mai vechi timpuri, astfel lângă satul Ratin s-a descoperit o aşezare atribuită culturii Tisa, faza târzie, iar pe raza localităţii Huseni s-au semnalat aşezări aparţinând epocii bronzului.

Prima atestare documentară a satelor aparţinătoare comunei: Crasna în anul 1213, sub numele de Carasna, Ratin în anul 1259 ca Terra Rathon, Huseni la 1341 cu numele de Huzyazo (Husasu), şi satul Marin în 1458 ca Maron, iar în 1497 ca Maroni, atunci când regele Ungariei, Matei Corvin donează moşia Marinului, baronului Bonffi Ştefan şi fiilor săi. Cotată ca una dintre cele mai frumoase şi bine gospodărite aşezări din judeţ, Crasna este străbătută de râul cu acelaşi nume, Lacul de acumulare în care acesta se varsă constituind un loc preferat de împătimiţii pescuitului.

Economia comunei se bazează pe activităţi în domeniul: industriei de prelucrare a lemnului, industriei materialelor de construcţii, comerţului, seviciilor şi agroturismului. Activitatea de bază rămâne însă agricultura, prin cultura plantelor şi creşterea animalelor, pomicultura şi viticultura. Pe dealurile împânzite cu vii se află aproape 1000 de pivniţe (beciuri) şi căsuţe de vacanţă, vinurile de Crasna fiind apreciate la concursurile naţionale şi chiar internaţionale.

În mediul rural tot mai multe localităţi sălăjene se află în scădere ca şi număr al populaţiei, având în vedere că tinerii trag mai mult spre oraş sau în străinătate. La Crasna, această modă nu este prea valabilă. Asta deoarece, comuna situată la doar 20 de km de Zalău are potenţial şi poate fi ridicată oricând la rang de oraş, având în vedere că are toate utilităţile necesare bunului trai al oraşului, de la apă şi canal, până la parcuri moderne, trotuare frumos amenajate, locuri de agrement şi pentru petrecerea timpului liber. În plus, comuna cu peste 6.000 de locuitori este atractivă mai ales pentru forţa de muncă, în Crasna existând foarte multe societăţi comerciale.

Pop Emeric, cel care a condus comuna timp de 16 ani (în perioada 2000 – 2016) a contribuit la saltul ei. Din vara anului trecut, Bogya Miklos a ajuns în fotoliul de primar cu intenţii clare de a continua procesul de dezvoltare. “Am găsit comuna pusă la punct. Fostul primar, domnul Pop Emeric, s-a luptat pentru locuitorii din Crasna şi a depus multe proiecte de finanţare pentru a dezvolta comuna. Nu a existat proiect de finanţare pe care să nu îl accesăm. Din anul 2006, şi eu am lucrat la Primărie, în biroul de proiecte, iar din 2012 am fost viceprimar. Ideea a fost clară de fiecare dată. Dacă există un proiect  de finanţare de care suntem interesaţi trebuie să-l accesăm, indiferent cât este de lucru. Fără surse de finanţare externe nu putem să dezvoltăm comuna. Această chestiune funcţionează şi acum”, ne-a declarat Bogya Miklos.

Echipa de fotbal a progresat vizibil în ultimii ani

În comuna Crasna, fotbalul a avut tradiţie în trecut, iar Spartac Crasna şi mai apoi Favorit au fost formaţii cu pretenţii la primele locuri. Ba mai mult, Favorit s-a luptat într-un sezon pentru titlul de campioană cu FC Zalău şi a fost vicecampioana Sălajului. Din anul 2012, la Crasna s-a început un nou proiect şi s-a format un club sportiv, dar rezultatele nu au apărut încă de la început. Cu o echipă formată doar din jucători localnici şi din zonă, CS Crasna a fost ultima clasată în sezonul 2012 – 2013. A urmat progrese de la an la an, iar în anul 2015 trupa antrenată de Claudiu Cornaci a fost aproape de câştigarea fazei judeţene a Cupei României. Într-o finală jucată la Jibou cu campioana Luceafărul Bălan, CS Crasna a avut ghinion şi a ratat milimetric trofeul, după ce a fost învinsă la loviturile de departajare.

Totuşi, sezonul 2016 – 2017 rămâne cel mai bun din istoria recentă a echipei, la finalul căruia s-a obţinut o clasare pe locul 6. Asta după ce în retur, Szigyarto Zsolt şi colegii săi au avut un parcurs notabil şi au făcut faţă chiar şi adversarelor care s-au luptat la titlu! Reuşitele din sezonul încheiat de câteva săptămâni îl mulţumesc şi pe primarul Bogya Miklos, cel care s-a arătat dispus să susţină mişcarea fotbalistică  şi mai consistent, mai ales că din sezonul viitor se anunţă obiective îndrăzneţe.

“Parcursul echipei, mai ales cel din retur ne mulţumeste. Este o clasare destul de bună, dar în campionatul următor ne dorim rezultate şi mai bune. Pentru sezonul viitor ne vom bate la primele locuri şi ne propunem ca şi obiectiv o clasare pe podium. Rezultatele ne-au ambiţionat şi avem toate condiţiile pentru a realiza acest obiectiv. Atmosfera din club este foarte bună şi s-a format un nucleu pe care putem să ne bazăm. Ne dorim să atragem cât mai mulţi jucători din comună şi să dăm şansa juniorilor noştri”, ne-a mărturisit primarul Bogya Miklos.

În acest sens, în această vară, la nivel de lot se vor face şi câteva transferuri, dar în primul rând se doreşte păstrarea jucătorilor cu care CS Crasna a obţinut cea mai bună clasare. “Dacă vrem primele locuri este nevoie şi de                 jucători din afara comunei. În 2012 am încercat varianta cu jucătorii noştri, doar din comună, însă nu a prea ieşit deoarece echipa a fost tot pe ultimele locuri. Apoi am tot progresat şi în această vară am obţinut cea mai bună performanţă”, a adăugat primarul.

În mare parte, bunul mers al echipei este asigurat de către banii veniţi de la autorităţile locale, însă cum Crasna este o comună mare, susţinere financiară mai vine şi de la diferiţi sponsori.

“Din punctul de vedere al Primăriei şi Consiliului Local, vom susţine în continuare echipa de fotbal. Ce ţine de cheltuieli legate de transport şi faţă de AJF Sălaj le suportăm noi. Conform legii în vigoare avem posibilitatea să finanţăm activitatea sportivă prin proiecte de finanţare. Anul trecut am alocat 35.000 lei, iar 10% a venit din partea clubului. Avem şi câţiva sponsori, dar dacă vor fi rezultate şi mai bune, altfel vom putea sta de vorbă şi cu ei. Atunci şi buzunarele lor se vor deschide mai uşor. Chiar în şedinţa următoare vom discuta cu consilierii despre noul obiectv al echipei şi cu siguranţă vor fi de acord. Până la urmă, sportul şi mişcarea înseamnă sănătate pentru toată lumea. Un alt obiectiv de-al nostru este să ridicăm copiii din faţa calculatorului şi să-i aducem la sport”, a mai spus Bogya Miklos.

Cel mai important sponsor al echipei este SC Fibrex CO Crasna (administrator Traian Pop) care e alături de echipă încă de la înfiinţarea ei. Mişcarea fotbalistică mai este susţinută de către Vincze Service, Olecom Prod, dar un suport financiar destul de important a venit şi de de la Boglar Champ, având în vedere că mai mulţi locuitori din comună lucrează la puternica societate din Nuşfalău.

Herberth Robert – conducătorul formaţiei:  “Am reuşit să jucăm de la egal la egal cu echipele ce se bat la titlu”

La prima vedere, un loc 6 în Liga a IV-a nu pare o mare reuşită, însă pentru CS Crasna această clasare înseamnă mult. Această vine la 5 ani de la înfiinţarea clubului şi îi obligă pe oficiali   să spere la mai mult în stagiunea următoare.

“La Crasna s-a închegat un grup unit şi este o atmosferă frumoasă. Pentru sezonul viitor ne dorim să-i păstrăm pe jucătorii din actualul lot şi vom mai face transferuri, pe posturile unde suntem deficitari. Vor reveni la echipă cei care au fost împrumutaţi, Vizaknai Peter de la CS Atletic, Szabo Szilard de la AS Carastelec, dar există şi  jucători cu calităţi, care acum termină junioratul şi care vor fi promovaţi la echipa mare. Încet-încet, ne vom axa pe copiii noştri”, ne-a declarat conducătorul echipei, Herberth Robert, cel care are o satisfacţie mare după acest retur, în care CS Crasna a făcut meciuri bune chiar şi cu fruntaşele campionatului. “În retur am simţit că avem forţă să ne batem cu orice echipă şi am jucat de la egal la egal cu cele care s-au luptat pentru titlu. Nu vrem să visăm prea tare, iar deocamdată interesul clubului nu este pentru Liga a III-a. Vrem să rămânem la acest nivel şi să creştem jucători, iar în sezonul următor să ne îndeplinim acest obiectiv orgolios”, a adăugat Herberth.

Mulţumit de rezultatele înregistrate de echipa de fotbal este şi administratorul public al comunei – Vincze Alexandru, un iubitor al fotbalului şi fost jucător la Spartac Crasna. “Pentru noi, locul 6 a fost o realizare, dar acum trebuie să stabilim o direcţie clară, cu obiective şi din campionatul următor să ne batem la primele locuri. Avem potenţial pentru aşa ceva”, a spus Vincze Alexandru.

Din toamnă, CS Crasna îşi înscrie două  grupe de juniori în campionat!

Clasarea bună pe care a avut-o CS Crasna în sezonul recent încheiat s-a datorat şi faptului că la echipă au fost câţiva jucători importanţi din afara comunei. Însă, pe viitor, oficialii echipei doresc să se bazeze doar pe jucători din zonă, mai ales că în comună există potenţial şi foarte mulţi copii sunt atraşi de “sportul rege”.

De fapt şi rezultatele din trecut au fost foarte bune, iar în urmă cu doi ani, echipa de juniori s-a bătut la primele locuri. A urmat o decădere, din cauza unor probleme la nivelul băncii tehnice, astfel că juniorii de la CS Crasna au terminat campionatul doar pe locul 13. Din această vară, datele problemei se schimbă, iar din câte se pare, obiectivul echipei va fi primul loc.

“Am avut un sezon dezamăgitor, dar altfel vor sta lucrurile din toamnă. Sperăm să ne întărim şi în sezonul viitor să ne batem la titlu. Noi avem jucători taletanţi în comună, iar unii dintre ei au fost împrumutaţi pe la diferite echipe, chiar şi la CS Atletic, în Campionatul Naţional de juniori republicani”, a spus Herberth Robert, conducătorul echipei. Tot în această vară, în cadrul clubului se vor forma şi două grupe de juniori, iar CS Crasna va avea reprezentate în campionatul juniorilor D şi E! “Am mai avut grupe de copii şi juniori până în urmă cu doi ani. Pentru jucătorii din zonă, la noi este o rampă de lansare. Ne pregătim ca din toamnă să ne înscriem în campionatul de juniori D şi E. Antrenor va fi Tarr Adorjan, un profesor de sport din Meseşenii de Jos. El deja face antrenamente săptămânale cu copiii şi îi pregăteşte pentru meciurile oficiale”, ne-a mai informat oficialul.

Handbalul, un sport iubit la Crasna

Fiind o comună mare, la Crasna există mulţi copii care se îndreaptă spre sport. Nu doar fotbalul este iubit, ci şi handbalul, disciplină sportivă la care elevii au rezultate deosebite la diferite competiţii, mai ales la Cupa Văilor. Şi anul acesta echipa de băieţii de la Liceul Tehnologic “Cserey-Goga” a terminat pe primul loc, la faza finală participând şi echipa de fete.

“În cadrul şcolii sunt scoase în evidenţă grupele de handbal. Au un club aparte şi ne mândrim cu ei. S-a creat şi concurenţă între cele două discipline, iar una dintre greutăţile noastre este că aceşti copii care joacă handbal vin şi la fotbal. Este greu să le impunem să joace doar într-o parte”, a spus primarul. Deocamdată, handbalul se practică doar la nivel şcolar, însă pe viitor nu este exclus ca la Crasna, sportul pe semicerc să fie practicat şi la nivel de performanţă. “Acum vrem ca handbalul să fie practicat doar la nivel şcolar, însă pe viitor ne vom gândi mai bine, deoarece există potenţial”, a mai adăugat primarul.

La baza sportivă se vor construi două terenuri, unul de antrenament, iar altul cu suprafaţă sintetică

Dacă în ultimii ani, echipa de fotbal s-a zbătut în a doua jumătate a clasamentului, la capitolul infrastructură sportivă, CS Crasna a fost tot timpul pe primele locuri. În comună există un stadion cochet, cu tribune şi vestiare moderne, cu pistă de atletism, chiar şi cu o mică nocturnă, suficientă pentru antrenamentele programate la ore mai târzii.

”Încercăm să întreţinem cât mai bine baza sportivă, iar de acest lucru se ocupă domnul Daniel Sereş. El îşi dă silinţa pentru ca stadionul, dar mai ales gazonul să arate impecabil”, a declarat primarul. La baza sportivă se mai aduc şi îmbunătăţiri, iar autorităţile locale intenţionează să construiască şi două terenuri, unul pentru antrenament, iar altul cu suprafaţă sintetică. “Suprafaţa de joc trebuie protejată şi ne dorim să facem şi un teren de antrenament, în spatele porţii unde există loc suficient. Ne vom gândi şi pentru un teren sintetic, mai ales că un astfel de teren nu există în comună”, a anunţat primarul.

Că tot suntem la capitolul baze sportive, să mai spunem că în comună mai există un teren de fotbal la Marin, acolo unde a fost şi o echipă care a câştigat campionatul zonal, în urmă cu peste 30 de ani. Recent, pe acest teren a avut loc un meci de old-boys între foştii jucători de la Gloria Marin.

Trei proiecte importante depuse în anul 2017

Cu toate că este pusă la punct la capitolul utilităţi pentru locuitori, comuna Crasna este într-o continuă dezvoltare. În acest sens, încă din primul an de mandat, primarul Bogya Miklos împreună cu colegii din primărie au demarat noi  proiecte, trei dintre ele fiind depuse în acest an.

Două dintre ele vizează asfaltarea unor străzi din Crasna şi Marin, pe o lungime de 7,5 km, dar autorităţile locale s-au gândit să extindă şi reţeaua de drum agricol, cu nu mai puţin de 14 km. Al treilea proiect depus se referă la partea culturală, mai exact la reabilitarea căminului din Huseni, după ce  anul trecut a fost câştigat un proiect pentru reabilitarea şcolii şi grădiniţei.

Şi dacă tot suntem la capitolul infrastructura şcolară, de menţionat că în Crasna există şi Liceul Tehnologic “Cserey-Goga”, în incinta căruia se află şi o sală de sport. Grădiniţa şi şcolile sunt puse la punct, iar cei aproximativ 1.200 de elevi au condiţii foarte bune. La nivel de proiecte începute trebuie amintită extinderea reţelei de apă şi canalizare, în Crasna şi Marin, care în momentul de faţă este finalizată în proporţie de 80%.

“Mai avem un proiect nou de asfaltare a patru străzi şi construirea unui pod peste râul Crasna, între strada Morii şi strada Veche, lângă Biserica Baptistă, iar proiectul este deja depus. Dorim să mai construim şi o grădiniţă”, a spus primarul.

Crasna, comuna cu patru centre de zi, dar şi cu un spital modern

În Crasna, viaţa de la comună este aproape identică cu cea de la oraş. Pe lângă câteva supermarketuri mari din centrul comunal, bănci, instituţii sau diverse magazine, comuna se mândreşte cu patru centre de zi, câte unul în fiecare din satele aparţinătoare!

“Tot ce depinde de noi, încercăm să facem. Într-adevăr, comuna este mare, dar şi bogată, însă avem şi cheltuieli. Avem şcoli, grădiniţă, liceul, dar şi patru centre de zi, unde angajaţii sunt plătiţi din bani de la bugetul local. Este un lucru bun că aceste centre funcţionează la o capacitate mare. Este o investiţie de succes, dar întreţinerea şi funcţionarea costă bani”, a declarat Bogya Miklos.

La Crasna funcţionează la standarde înalte şi Spitalul de Boli Cronice, care în anii trecuţi a fost renovat, dar şi dotat cu aparatură de ultimă generaţie, care asigură servicii medicale complexe. În incinta spitalului funcţionează şi o secţie de  balneo-fizioterapie, unde se foloseşte apa termală, cu care a fost înzestrată comuna. Aparatele medicale de recuperare sunt moderne, astfel că pacienţii beneficiază de condiţii bune. Chiar şi pacienţii aflaţi în stare avansată cu boala, fără posibilităţi de vindecare, îşi mai alină durerea şi suferinţa la spitalul din Crasna, unde există un compartiment de îngrijiri paliative.

Comuna are potenţial turistic

Comuna are una dintre cele mai frumoase aşezări sălăjene, cu relief deluros, cu construcţii tradiţionale, obieceiuri şi petreceri, dar mai ales cu dealuri pline cu vii, care “ascund” sute de pivniţe, construite în stil tradiţional. Vinul are o tradiţie bogată la Crasna, făcut din struguri de soi, astfel că mai mulţi localnici din zonă participă an de an concursuri de degustare a vinului, cu rezultate foarte bune. Pe acest segment, autorităţile locale vor să pună accent, mai ales că este o şansă bună de a dezvolta turismul. Nu doar vinul este renumit în comună, ci şi pălinca de prune, de pe urma căreia, autorităţile locale vor să construiască un brand.

“Ne dorim să punem accentul pe partea de turism. Datorită aşezării, la noi este o tradiţie cultivarea viţei de vie. Vrem să realizăm drumul vinului şi să punem accentul pe pruna din Crasna. Am putea construi un brand din acest lucru şi tocmai de accea, anul trecut, cu ocazia Zilelor comunei am organizat Festivalul “Prunelor”. Anul acesta, în perioada 1 – 3 septembrie vom organiza ediţia a II-a. Produsul cel mai renumit din prune este pălinca. Ne mândrim şi noi că în zonă se face pălincă foarte bună, dar din prune se pot face multe alte lucruri, spre exemplu dulceţuri renumite”, ne-a mărturisit Bogya Miklos.

Ar fi multe alte lucruri pozitive de spus despre comuna Crasna, acolo unde primarul  este la început de mandat, dar deja a reuşit multe realizări şi în următorii ani îşi propune şi mai multe lucruri.

“În continuare vom face tot posibilul să dezvoltăm comuna. Însă, nu toate lucrurile se pot face în acelaşi timp, iar cetăţenii trebuie să aibă răbdare. Nevoile trebuie prioritizate”, a încheiat Bogya Miklos.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj