Connect with us

VOLEI

Mihai Ciupe: “Mi-ar plăcea să mai obţin o medalie internaţională”

Juniorul Rematului va participa şi în această săptămână la o “balcaniadă”, rezervată, de această dată, juniorilor

Ce poate fi mai frumos pentru un sportiv decât să-şi reprezinte ţara la diverse competiţii internaţionale. Ei bine, iată că Mihai Ciupe se bucură de acest privilegiu. Voleibalistul descoperit şi crescut de CSS Zalău va participa şi în această săptămână la un Campionat Balcanic, de această dată rezervat juniorilor, după ce săptămâna trecută s-a întors cu medalia de bronz la gât după “balcaniada” de cadeţi. Turneul va avea loc în Macedonia, în localitatea Krusevo. Obiectivul delegaţiei ţării noastre este obţinerea unei medalii.

“Mi-ar plăcea să mai obţin o medalie internaţională. Va fi greu, deoarece şi adversarele noastre vor face tot ce le stă în putinţă pentru a ajunge cât mai sus posibil. Dar, noi suntem încrezători”, ne-a mărturisit tânul nostru voleibalist. Naţionala noastră va intra în luptă chiar azi, şi face parte dintr-o grupă în care mai întâlnim reprezentativele similare ale Turciei, Moldovei şi Muntenegrului. Din câte se pare, turcii vor participa tot cu echipa cu care au concurat şi la nivelul cadeţilor. Tricolorii au plecat spre Macedonia ieri dimineaţă, la bordul unui autocar. Abia după acest turneu Mihai Ciupe va intra într-o binemeritată vacanţă, care, însă, nu va dura prea mult. Asta pentru că zălăuanul va urma un program de pregătire individuală pentru a se prezenta într-o formă cât mai bună la reunirea lotului campioanei Remat, grupare cu care Ciupe a câştigat titlul naţional în ultimele două sezoane.   Ciprian PETRAN

 

134 Vizualizari
Loading...
5 Comments

5 Comments

  1. eu

    14 July 2011 at 13:27

    bravo mihai.
    mult succes si te asteptam acasa ca pe un capmion

  2. dani

    14 July 2011 at 13:44

    iara asta? nu v-ati saturat de el? bine ca nu scrieti de el si cand merge la pisu… pt eu, ce scris acolo, campion sau camion???:))

  3. greu

    14 July 2011 at 22:49

    O sa vedeti ce se intampla cu el daca nu prinde echipa remat. Locul lui e pe la o nou promovata dar nici acolo nu e sigur ca poate juca titular! In rest numa bine dar parca nu aveti alti sportivi mai buni despre care sa scrieti. Auzi petrane ne-ai inebunit cu ciortea acuma incepi cu ciupe?

  4. eu

    18 July 2011 at 9:36

    pt cei care comenteaza; ati vrea voi sa fiti in locul lui, asa caci pt cei care nu pot ajunge la struguri spun caci “struguri sant acri” …………..LA REVEDERE…………….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in VOLEI