Connect with us

HANDBAL

Adina Sabău s-a despărțit de HC Zalău și a ajuns în Banat


Tânărul goal-keeper va deveni studentă la figurat, dar şi la propriu, după ce HC Zalău a împrumutat-o la CSU Timișoara, formaţie care în sezonul viitor se va bate pentru promovarea în Liga Naţională


În sezonul trecut, Adina Sabău (n. 12 Februarie 1997) a fost una dintre puţinele handbaliste sălăjene din Liga Naţională. Aflată de trei ani sub comanda antrenorului Gheorghe Tadici, tânăra “portăriţă” a celor de la HC Zalău a intrat între buturi la unele meciuri, însă concurenţa a fost una acerbă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât experimentata Paula Vişan a avut un sezon extraordinar.

Pentru a acumula experienţă, goal-keeper-ul în vârstă de 20 de ani avea nevoie de meciuri în picioare. Acest lucru era cam dificil la Zalău, cu atât mai mult cu cât Mihaela Foltic a revenit din concediul de maternitate şi concurenţa a devenit şi mai mare.

În aceste condiţii, pentru următoarea stagiune, “portăriţă” originară din Zalău a fost transferată sub formă de împrumut la CSU Timişoara.

Să precizăm că, în sezonul trecut, singura formație  din Timișoara a fost CSU de Vest, care s-a clasat pe locul 7 în Seria B din liga secundă.

Altfel se va pune problema în sezonul viitor, când gruparea din Banat vrea să se bată la promovare. Pentru acest obiectiv îndrăzneţ, pe Bega au fost aduse în această vară mai multe jucătoare cu experienţă, precum Sabine Klimek (HC Zalău), Ioana Rădoi (fostă jucătoare a echipei HCM Baia Mare), Loredana Sas (Corona Braşov) sau Jelena Markovic (SCM Craiova), dar care în carieră a mai jucat în Croaţia, Germania, Franţa şi Belarus, pentru ca acum câţiva ani puternicul inter să câştige Liga Campionilor cu Buducnost Podgorica!

“Mă bucur că antrenorul Lucian Ghiulai a reuşit să creeze nucleul acestei echipe şi să pună bazele unei formaţii ce vrea să ajungă în prima ligă. Vom completa lotul cu tinere foarte talentate, majoritatea din zona de aici. Suntem realişti şi ne gândim că omogenizarea va fi o problemă, e inevitabil pentru un club care e la început, dar ne bazăm şi pe faptul că nivelul ligii a doua e redus şi echipa se va exprima tot mai bine pe măsură ce vor trece etapele”, a declarat Radu Ţoancă, preşedintele grupării bănăţene.

Revenind la Adina Sabău, să spunem că sălăjeanca va deveni studentă la figurat, dar şi la propriu, deoarece la Timişoara “portăriţa” va urma şi o facultate din cadrul Universităţii de Vest.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL