Connect with us

DIVERSE

Sărbătoare fotbalistică în satul Marin. GALERIE FOTO şi VIDEO


Fostele glorii ale echipelor de fotbal din Marin din anii ‘80 şi ‘90 s-au reîntâlnit pentru o dispută amicală, la care au asistat peste 300 de persoane! La final, organizatorii au acordat zeci de diplome de participare


În weekend, la Marin, a fost o mare sărbătoare pe terenul de fotbal. Cu ocazia aniversării a 37 de ani de la cucerirea  titlului zonal, gloriile echipelor Gloria Marin ’80 şi Gloria Marin ’90 s-au întâlnit într-o dispută amicală.

La acest eveniment deosebit, au asistat peste 300 de persoane, inclusiv primarul comunei Crasna, Bogya Miklos, alături de consilierii locali. Astfel, cu un asemenea public, gloriile fotbalulului din Marin au fost “împinse de la spate” şi au oferit un spectacol frumos pe terenul de fotbal.

Atmosfera a fost una plăcuta, o atmosferă amicală, una de sărbătoare. Chiar dacă jucătorii au avut o vârstă înaintată, aceştia au ţinut să joace meciul, aşa, ca la carte, două reprize a câte 45 de minute fiecare. Brigada de arbitri a acestei partide a fost condusă de Birtalan Attila.

Meciul a fost unul destul de încins, din toate punctele de vedere, cu faze spectaculoase şi multe goluri. În prima repriză, Gloria Marin ’90 a fost echipa mai proaspătă şi mai eficientă şi a avut un avantaj minim, 3 – 2. În repriza secundă, gloriile Marinului din ’80 şi-au amintit de titlul zonal cucerit în urmă cu 37 de ani şi au reuşit să revină în joc. Totuşi, după 90 de minute, jocul era egal, 6 – 6.

Pentru stabilirea câştigătoarei, a fost nevoie de executarea loviturilor de la 11m. După o serie prelungită, Glorin Marin ’90 s-a impus. Totuşi, ce e mai important, este această frumoasă iniţiativă şi faptul că pasiunea pentru fotbal a reuşit să adune la terenul sătesc o mulţime de oameni. După finalul jocului, cu toţii s-au deplasat la căminul cultural, acolo unde au servit masa.

„A fost o atmosferă de sărbătoare. Toată lumea s-a simţit bine, pot spune că a fost o adevărată manifestare de genul fiii satului, pe linie sportivă. Scopul principal al acestei manifestări a fost să atrag tineretul pe terenul de sport. Mişcarea înseamnă sănătate şi mi-am dorit să îi îndepărtez pe cei tineri de statul în faţa calculatoarelor sau prin baruri. Ţin să le mulţumesc şi celor care ne-au oferit sprijin financiar, SC Multicom SRL, Ionică Trans şi Euro BXB. Pe viitor, am dori să înfiinţăm şi o echipă de fotbal, însă totul depinde de oficialităţile locale”, au fost cuvintele organizatorului principal, Vasile Pop (Lică).

 


Loturile celor două formaţii:

Gloria Marin ‘80: Nelu Chirilă, Flore Lupuţ – Şandor Avram, Vasile Costea, Aurel Alexa, Ioan Peştean, Dumitru Groze, Gheorghe Pop, Vasile Pop (Lică), Florian Maxim, Ioan Maxim, Florin Gozman şi Şandor Avram

Gloria Marin ‘90: Florin Gozman – Marius Pop, Sebastian Pop, Aurel Şandor, Sorin Şandor, Fiţiu Avram, Petrişor Ardelean, Gelu Pop, Ioan Peştean, Mircea Lazăr, Torkos Avram, Alin Chirilă, Iustin Ardelean şi Silviu Oprea


 

729 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE