Connect with us

HANDBAL

HC Zalău va avea un buget mai mare în noul sezon


Medaliată cu bronz în stagiunea trecută, gruparea sălăjeană va evolua din toamnă în Cupa EHF. În acest sens, Consiliul Judeţean Sălaj a pregătit un buget mai mare cu aproximativ 300.000 de lei, faţă de anul trecut!


Ca în fiecare an, Consiliul Judeţean Sălaj este aproape de handbal, iar instituţia condusă de Tiberiu Marc va susţine masiv HC Zalău şi în sezonul 2017 – 2018.

Cum gruparea de sub Meseş a obţinut medalia de bronz în Liga Naţională şi şi-a asigurat şi calificarea în Cupa EHF, formaţia antrenată de Gheorghe Tadici va avea un buget mai mare, mai ales că în toamnă va reveni în cupele europene, după o pauză de patru ani.

În acest sens, pentru sezonul următor, Consiliul Judeţean Sălaj a pregătit un buget de aproape 2,7 milioane  lei, (27 miliarde lei vechi), cu aproape 300.000 lei (3 miliarde lei vechi) mai mult  decât anul trecut.

Suma a fost propusă în cadrul şedinţei  ce a avut loc săptămâna trecută, iar proiectul va fi votat cu ocazia  şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Sălaj, care este programată miercuri dimineaţă, de la ora 9.00.

În prima parte a sezonului, HC Zalău va beneficia de 1,35 milioane de lei, cealaltă jumătate din suma aprobată urmând să fie alocată la începutul anului viitor, pentru a doua parte a campionatului.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL