Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici răspunde acuzelor lansate de Adriana Holhoş

Cu toate că Adriana Holhoş şi-a încheiat socotelile cu HC Zalău, handbalista a lansat unele informaţii, acuzându-l virulent pe managerul Gheorghe Tadici. Totul a culminat cu apariţia în presa centrală a unui articol bazat pe câteva dezvăluiri ale Adrianei, din perioada petrecută la Zalău. Fosta golgeteră a grupării de la poalele Meseşului a criticat aspru stilul de pregătire al lui Tadici, spunând chiar că a fost ameninţată şi marginalizată. Ba chiar s-a ajuns la un “război rece”, unul care se va duce în instanţă. Sigur, era greu de crezut că Gheorghe Tadici va rămâne pasiv la acuzele care i s-au adus, astfel că în cursul zilei de ieri a organizat o conferinţă de presă prin intermediul cărora şi-a expus propria versiune la acuzele care i s-au adus. Punct cu punct, exact în ordinea în care Adriana Holhoş şi-a început pledoaria. Mai întâi ded toate, managerul lui HC Zalău a afirmat faptul că acel articol a fost unul la comandă. “Tot ce s-a scris acolo a fost comandat. Autoarea acelui articol a mai fabricat câteva articole în care am fost acuzat de diferite lucruri”, ne-a mărturisit Tadici.

Apoi, oficialul echipei noastre a trecut în revistă toată perioada petrecută de Adriana Holhoş la HC Zalău, evidenţiind atât părţile pozitive, dar mai ales cele negative. “Vreau să se ştie că relaţia Gheorghe Tadici – Adriana Holhoş a fost una strict profesională, antrenor – jucătoare, cu drepturile şi obligaţiile aferente. Nimeni nu are voie să-şi creeze un statut special, deoarece handbalul este un joc colectiv. Regulamentele în vigoare trebuie respectate de absolut toată lumea. Am fost acuzat că sunt mai drastic. Recunosc că sunt mai temperamental, dar pentru a le ajuta pe sportive să progreseze”, a adăugat Gheorghe Tadici.

Tot acesta a mai afirmat că nu a avut nimic cu Adriana Holhoş, ci caracterul ei a condus-o spre actuala situaţie, una care nu ar fi trebuit să aibă loc. In toată istoria clubului zălăuan au existat doar două litigii ce au trebuit soluţionate de către Federaţie şi în ambele a fost implicată Adriana Holhoş. “Am vrut să o ajut să devină o campioană, dar problemele ei de caracter şi faptul că a dorit să aibă un statut aparte au condus la izolarea ei de grupul de jucătoare. Spunea că nu s-a putut prezenta la cursuri, la liceu şi facultate, însă să nu uite că ambele le-a absolvit în calitate de jucătoare a HC Zalău”, a precizat oficialul grupării de la poalele Meseşului.

Vom reveni cu alte amănunte legate de această conferinţă de presă.

 

loading...
Loading...
11 Comments

11 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in HANDBAL