Connect with us

DIVERSE

Tenaris şi Michelin reprezintă Sălajul la Campionatul Naţional al firmelor şi Instituţiilor. GRUPELE ŞI PROGRAMUL

 


Cele două grupări vor încerca să facă o figură cât mai frumoasă şi chiar să lupte pentru titlul naţional, care în ultimii doi ani a fost câştigat de către echipe sălăjene


 

În ultimii ani, minifotbalul a cunoscut o dezvoltare pe toate planurile, iar competiţiile naţionale au devenit tot mai ridicate ca şi nivel, dar şi ca număr de participante. Chiar dacă se află doar la a treia ediţie şi turneul final al Ligii Firmelor şi Instituţiilor a devenit o competiţie extrem de puternică, la care numărul de participante a ajuns la 42 de echipe, asta după ce acum doi ai au participat 10 formaţii, iar anul trecut au fost prezente 12 grupări. Ediţia din acest an, care va avea loc în perioada 23 – 25 iunie, la Piatra Neamţ se anunţă cea mai reuşită, cu un număr record de participante. Printre ele se numără şi două echipe din Sălaj, este vorba de Tenaris şi Michelin.

Campioana judeţeană Euro Dezmembrări, cea care anul trecut a devenit şi campioana României nu va participa din cauza unor probleme de lot, iar Tenaris şi Michelin vor încerca să reprezinte cu cinste Sălajul şi chiar să lupte pentru titlul naţional, care în ultimii doi ani a ajuns în judeţul nostru.

 

În anul 2015, medaliile de aur au fost câştigate de Tenaris, formaţie care participă pentru al doilea an la rând, în timp ce pentru Michelin, prezenţa la un turneu final reprezintă o premieră. Legat de competiţia de sub Pietricica, să spunem că cele 42 de echipe au fost împărţite în 14 grupe a câte trei echipe. Vineri vor avea loc meciurile de grupe, după care sâmbătă şi duminică se vor disputa fazele superioare.

 

Tragerea la sorţi a avut loc ieri la Piatra Neamţ, iar reprezentantele Sălajului îşi cunosc echipele cu care se vor duela în faza grupelor. Tenaris face parte din Grupa G, alături de Hella Electronics Timişoara şi Comdata Craiova, în timp ce Michelin se regăseşte în Grupa H, din care mai fac parte Jandarmii Piatra Neamţ şi Lac Balş Craiova.

 

“Vom participa pentru a treia oară la această competiţie şi putem spune că avem deja experienţa turneelor finale. Va fi mult mai greu, fiindcă vor fi prezente 42 de echipe, însă noi mergem cu gândul la primul loc. Avem un lot bun şi cred că putem repeta performanţa de acum doi ani. Nu vrem să facem compania de ruşine şi trebuie să luptăm pentru o clasare cât mai bună. Trebuie să tratăm serios fiecare meci, mai întâi să ieşim din grupe şi după aceea ne vom putea gândi şi la fazele finale”, a declarat Samir Sabou, conducătorul de la Tenaris.

Şi cei de la Michelin sunt încrezători, chiar dacă se află pentru prima dată la un astfel de turneu.

 

“Este primul turneu final la care participăm, dar nu avem emoţii, fiindcă avem în lot jucători care au mai jucat la un nivel ridicat şi care pot face diferenţa. Nu avem un obiectiv, mergem să jucăm şi să facem o figură frumoasă. Important să trecem prima dată de grupe. Cu siguranţă va fi un turneu puternic, având în vedere că participă 42 de echipe. La o astfel de competiţie contează forma de moment, dar şi norocul. Avem la dispoziţie aproape tot lotul, dar din păcate singurul dezavantaj este faptul că nu vom putea conta pe portarul Banto Istvan. Sperăm să nu se resimtă lipsa sa”, a spus Adrian Negrea, conducătorul de la Michelin.

 

Programul echipelor sălăjene:

Grupa G: Vineri, ora 12.00: Tenaris – Comdata Craiova

Ora 19.00: Hella Electronics Timişoara – Tenaris

 

Grupa H: Vineri, ora 14.00: Lac Balş Craiova – Michelin Zalău

Ora 18.00: Michelin Zalău – Jandarmii Piatra Neamţ

 

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVERSE