Connect with us

DIVERSE

Naţionala Artiştilor printre favorite la Turneul Naţional

După Cluj în anul 2010, acum Timişoara se pregăteşte pentru un eveniment sportiv deosebit. Un eveniment care concretizează eforturile şi activitatea a peste 25.000 de jucători legitimaţi la mai mult de o mie de echipe din întreaga ţară. Este vorba despre Turneul Final al Campionatul Naţional de Minifotbal–JOMA, competiţie organizată sub egida Federaţiei de Minifotbal din România, şi aflată la a cincea ediţie.

 

Cele 24 de echipe campioane ale celor 36 de campionate de minifotbal din România se reunesc în acest an la Timişoara pentru a-şi disputa titlul de cea mai bună echipă de minifotbal din ţară. Este un titlu de prestigiu, pentru că echipa naţională de minifotbal a României este una dintre cele mai puternice din Europa, aceasta câştigând de o manieră categorică ultimul turneu european care a avut loc în Slovacia, anul trecut.

 

La Turneul Final din capitala Banatului participă echipe de minifotbal care provin din cele mai puternice campionate locale, dar şi din campionate tinere, înfiinţate recent.

“Va participa, astfel, tripla campioană naţională en-titre, Magic Iaşi, căreia i se vor alătura, în cursa pentru titlu, Radical Craiova (vicecampioana naţionala), echipe cu tradiţie, cum ar fi, Consiliul Judeţean Buzău, Autoland Hosu Zalău sau Avantaje II Deva (locul 3 la ediţia precedentă), dar şi gazdele, reprezentate de Mav Glissando Timişoara, formaţie neînvinsă în toate competiţiile, în ultimele 12 luni”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România.

O prezenţă mult aşteptată este cea a Naţionalei Artiştilor, unde printre protagonişti se numară Dani Oţil, Aurelian Temişan, Adrian Enache, Ghedi Kamara şi încă aproape 20 de artişti binecunoscuţi românilor. Prezenţa acestei formaţii este mult aşteptată mai ales de studentele din complexul Politehnica, unde se află terenurile de joc, Naţionala Artiştilor având o tradiţie din a rupe inima domnişoarelor, mai ales după frumoasa prestaţie de la Zalău, unde s-a disputat, anul trecut, Cupa României la Minifotbal. Acolo, vedete precum Temişan şi Kamara au jucat neaşteptat de bine, descurcându-se mai mult decât onorabil în faţa unor echipe de minifotbal care reunesc jucători de clasă internaţională”, ne-a declarat acelaşi Răzvan Burleanu.

 

Minifotbalul este un sport extrem de dinamic şi de spectaculos, care se desfăşoară într-o viteză ameţitoare, pe teren cu iarbă artificială de dimensiuni aproximativ 40x20m. Regulile sunt asemănătoare celor de la fotbalul jucat în curtea şcolii sau în stradă, însă accentul cade pe fair play şi pe fluidizarea jocului. În România, în fiecare an se dispută peste 30.000 de meciuri oficiale de minifotbal în campionatele locale organizate aproape în toată ţara, iar popularitatea acestui sport creşte de la an la an. “Anul trecut am  demarat campionate la Tulcea, Suceava, Piatra Neamţ, Târgovişte, Oradea, Bistriţa, Focşani, iar anul acesta pe harta minifotbalului se vor mai adăuga cel puţin încă zece campionate care vor debuta în diferite regiuni ale ţării”, a subliniat Răzvan Burleanu. “Minifotbalul este un sport pentru amatori, însă numeroase firme susţin activitatea unor echipe de top. Este un sport deosebit, extrem de iubit care reuneşte interesul fotbaliştilor care fie că s-au retras din activitatea competiţională, fie că nu au mai dorit să joace la echipe profesioniste. Este un sport unde românii sunt printre cei mai buni din Europa, este un sport care a legitimat zeci de mii de jucători, având un potenţial enorm. După cinci ani de activitate ai Federaţiei de Minifotbal, pot să spun că progresele sunt foarte mari, şi mă refer aici la numărul de jucatori, de echipe, la bazele sportive, calitatea şi numărul lor, dar şi la susţinerea pe care echipele o au în rândul susţinătorilor. Este un sport care îşi dovedeşte forţa şi prin acest campionat naţional unde participă cei mai buni 400 de jucători din România, şi unde tribunele se vor dovedi, sunt sigur, aproape neîncăpătoare.”

 

Competiţia va avea loc în perioada 01 – 03 iulie, deschiderea oficială şi tragerea la sorţi a grupelor urmând să aibă loc joi seara, de la ora 20.00. Duminică, la ora 12.00, se va desfăşura finala mare pe care fiecare dintre cele 24 de echipe calificate: Lin & Ema Alba Iulia, Naţionala Artiştilor Bucureşti, Grafit Soccer Invest Bacău, FC Amicii Baia Mare, Vulturii Bistriţa, S.S. Becko Braşov, Consiliul Judeţean Buzău, Radical Craiova, Avantaje II Deva, Atletico Abcoz Galaţi, Galacticii Hunedoara, Magic Difpress Iaşi, Terramold Iaşi, Expo Granit Mediaş, Ekatrust Ploieşti, Oz Er Golden Roman, Roş Albaştrii Satu Mare, Cariocas Sibiu, Railex Suceava, Pandurii Târgu Mureş, Sport Klub Târgovişte, Mav Glissando Timişoara, Marix Tulcea şi Autoland Hosu Zalău va lupta să şi-o revendice.

Echipele vor fi repartizate în 6 grupe a câte 4 echipe fiecare, în fazele eliminatorii calificându-se ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă, precum şi 4 echipe cel mai bine clasate pe locurile 3.

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. salajan

    30 June 2011 at 20:48

    favorite din timisoara craiova zalau si ploiesti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVERSE