Connect with us

ALTE SPORTURI

Un copil, o tablă de şah şi un vis care prinde aripi!

Se numeşte Rareş Moldovan, iar la un moment dat ne-a uimit pe toţi, acasă, pentru că nu mai pierdea nici o partidă de şah, prea repede după ce abia a învăţat cum se joacă. El a văzut pe tabla cu pătrăţele albe şi negre mai multe decat noi. Astfel, tata nu-i mai făcea în curând faţă, iar cunoscuţii încercau încă şi încă un joc cu el, vrând să afle unde greşeau în faţa unui copil

 Rareş e fratele meu şi vreau să vă spun tuturor că fiecare are ceva numai al lui, ştie ceva mai bine decât orice, dar nu mulţi se încumetă să se joace, să muncească, dar mai ales să creadă în talentul lor. Părinţii, colegii, profesorii, ne pot ajuta, dar nu pot niciodată să facă ceea ce depinde de noi. Să ne luăm puţin mai în serios, să nu renunţăm pentru că nu credem în ceea ce simţim că ne place, ni se potriveşte. Vă voi da un exemplu simplu, dintre noi. Ştiu că fiecare dintre cei care citiţi acum rândurile acestea aveţi ceva special, în mintea şi în mâinile voastre, aşa cum am şi eu. Dar despre asta o să-i las pe alţii să vă spună.

   

Cine e Rareş?

 Întâmplător fratele meu, dar, deloc întâmplător că este un mic campion, la şah. Aşa cum v-am spus, la vârsta lui, când încă se joacă, nu-i place să mănânce orice, s-ar scula puţin mai târziu. Nu arată a fi obosit, râde, fuge sau vorbeşte ca noi toţi. Uneori e la fel de mofturos! În schimb, învaţă ca noi, şi… învaţă din ce în ce mai bine acest sport al minţii, numit şah. Să vă povestesc câte ceva, pentru că trebuie să mă credeţi, şi mai ales să credeţi în voi. Aşa cum a facut-o el şi cum o fac eu, având lângă mine şi exemplul lui. A participat, până acum la foarte multe concursuri, la cele  mai multe reuşind să urce pe treptele podiumului. Sigur, au fost multe concursuri, iar din înfrângeri nu poţi decât să înveţi şi să câştigi. Premiile l-au motivat, dar jocul, mai greu cu timpul în faţa altor copii talentaţi, i-a oferit talia competiţiei, ambiţiei de a  fi mai bun. Deci, s-a întâmplat să simtă şi succesul altora în faţa lui.

 

Drumul spre reuşită e reflectat în vitrina cu trofee

 

A rămas acelaşi copil. Nu şi la şah. Până la urmă, a cam reuşit să se impună în cele mai multe dintre competiţiile la care a participat şi între ele, nu a uitat să vadă ce mai trebuie să ştie, sau să o întrebe pe antrenoarea lui, d-na Vengritzki, aproape întotdeauna de Rareş, iar amândoi aproape de tabla cu piese parcă ar fi două armate fără moarte, aşteptând generalul de geniu.

 În drumul lui printre armatele puse pe pătratele, în două culori potrivnice, Rareş a luat de două ori locul 1 la un concurs zonal, la Sighetul Marmaţiei. Primul, la cupa 8 Martie şi celălalt la Cupa Marmaţiei. Un alt loc 2, la Baia Mare, la cupa Rivulus Dominarius, alt loc 2 la cupa Nord-Vest din Satu Mare, la categoria de vârstă 13-14 ani, când el avea doar 12 ani, i-au întărit încrederea în ceea ce ştie şi poate. La cupa Dorsan de la Cluj a fost al doilea, reuşind să-l învingă în meci direct pe ocupantul locului 1. Nu poţi să le faci pe toate! A fost atunci şi olimpiada de matematica la care Rareş a participat, ratând astfel 2 meciuri.

Matematica nu e deloc straină de sah…

În fiecare lună, fratele meu e invitat la un turneu închis, Cupa Danone, tot la Cluj, iar de câte ori a participat a reuşit să ia locul 1. Tot invitat special a fost şi la câteva turnee de seniori. A fost puţin altfel, a avut ocazia să joace cu mari maieştri internaţionali şi cu mulţi alţi jucători valoroşi din ţară şi de peste hotare. Ce nu îţi face rău, te întăreşte, iar Rareş, vş spun, a rămas şi acum acelaşi copil ca şi noi.

 A fost la Iaşi, la Bucureşti, din nou la Satu Mare unde acum a reuşit să obţină doar 3,4 puncte din 7. În schimb l-a ajutat studiul şahului, obţinând un loc întâi la dezlegări de probleme. Un gram de talent cere kilograme de seriozitate şi preocupare, aşa,s-a clasat pe locul 2 la categoria juniorilor sub 16 ani. Între primii 20 dintre peste 800 de juniori, atât la şah clasic, rapid, cât şi dezlegări de probleme aşa cum de altfel el şi-a propus pentru anul acesta, înseamnă să culegi roadele talentului şi ale timpului furat de la joacă, de la filme, calculator şi câte altele. Între colegii de clasă nu se pune altfel problema decât să fie în pas cu el, la şcoală şi cât se poate şi la joacă.

 Deşi nu e uşor să ştii că un elev nu e prezent la orele pe care trebuie să i le predai, pentru ce a reuşit Rareş şi pentru că la şcoală nu se consideră altfel decât un şcolar, e bine să vă spun că le mulţumim şi domnilor profesori, foarte înţelegători, şi aproape de fratele meu, şcolarul, când trebuie să recupereze orele la care era cu ochii între piesele gata de lupta minţii pe tablă. Doar a lipsit în timp cam două săptămâni, participând la campionatele naţionale.

 

Ce înseamna un concurs de şah? Aşa ceva nu are sfârşit

 Ei, dar să nu uit ultimul concurs la care a participat, olimpiada judeţeană la care a câştigat locul 1 şi s-a calificat pentru etapa naţională , de la Botoşani. A avut de jucat 3 partide de şah clasic câte o oră şi jumătate de jucător şi trei partide de şah rapid de câte 30 de minute de jucător. Asta în fiecare dintre cele patru zile de joc. S-a întâlnit cu jucători având chiar şi cu 4 ani mai mult, ca vârstă şi ca experienţă, campioni naţionali şi mondiali. El ne-a spus că încă nu a reuşit să-i bată pe toţi. Ne-a şi arătat că se poate. S-a impus în faţa lor la şah rapid, clasându-se în fruntea clasamentului şi acum mă uit la ce înseamnă o nouă treaptă de drum cu pătrăţele ales de Rareş. Doar şi acum a adus acasă cupa şi medalia de aur la şah rapid. Rareş ne promite că anul viitor va aduce acasă o medalie şi la şahul clasic,acolo unde n-a reuşit încă. Rareş, un copil care trece pe lânga noi, joacă mingea, e campionul nostru judeţean la şah şi nu ne-a făcut deloc de ruşine. De la un simplu joc, la o pasiune, calea este pavată cu încredere şi stăruinţă, pentru oricine.

Articol realizat de Ana MOLDOVAN, clasa a VII-a A, Şcoala Gimnazială “Gheorghe Lazăr” Zalău

 

317 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. vancsea

    30 June 2011 at 9:12

    comentariile se sterg?ca nu mai apare nimic?ati inceput monitorizarea?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI