Connect with us

LIGA a II-a

“Cavalerii” pierd ultimul meci, dar câştigă eşalonul secund

Vulturii Hida a cedat pe ultima sută de metri în lupta pentru promovare, fiind învinsă în această etapă de mult mai slab clasata echipă a celor de la Autovip. Aceştia au fost conduşi pe tot parcursul jocului, scorul de la pauză arătând în mare parte cine este învingătoarea. Aşadar, după acest eşec formaţia din Hida încheie campionatul la doar două puncte de unul dintre locurile care permit promovarea în primul eşalon. Echipa condusă de Ioan Sâmpetrean mai are totuşi o şansă ca în sezonul următor să evolueze în prima ligă, deoarece la finele campionatului se vor face baraje de promovare-retrogradare între locurile 5-7, respectiv locurile 15-16 din eşalonul superior. Cetatea Valcău nu s-a prezentat la meci în această etapă, astfel că FC Dacia câştigă toate cele trei puncte puse în joc, la masa verde. Dream Team îi imită pe cei din Valcău, trimiţând victoria în tabăra celor de la Perla.

Old Boys Info Plus, învinge  surprinzător în această etapă Trans Oşanu, dar rămâne tot pe unul dintre locurile retrogradabile. Prima parte a jocului a fost una extrem de echilibrată, însă în partea a doua, echipa condusă de Sorin Cherecheş a reuşit să se distanţeze şi în final să obţină fără probleme victoria. Aşadar, după această înfrângere, Ioan Antal şi compania termină sezonul la doar două puncte de ultimul loc care permite accederea în Liga I “Autoland Hosu”. După ce pe parcursul întregului sezon au evoluat foarte bine reuşind să obţină victorie după victorie şi de multe ori să învingă echipe mult mai bine clasate, pe final, Dodecor Cehu Silvaniei a “oprit motoarele”, fiind învinsă în această etapă de echipa a doua a celor de la Focus Cipricom. La pauză, echipa condusă de Ovidiu Negrea avea un avantaj de două goluri pe tabela de marcaj, însă surprinzător, pauza dintre cele două reprize se pare că le-a prins foarte bine lui Toth Karoly şi colegilor săi, care au reuşit să întoarcă rezultatul de la pauză, ba mai mult să câştige chiar la două goluri diferenţă. După această victorie meritată, echipa condusă de Marin Taloş  îşi asigură şi pentru anul viitor prezenţa în Liga a II-a “Trans Oşanu”.

Sportul Var a obţinut victoria care le permite promovarea, chiar în faţa liderului. Aceştia s-au impus fără probleme în faţa “cavalerilor” care practic nu au avut nici o şansă. Atât în prima repriză, cât şi în partea a doua a jocului, formaţia din Var a dominat, rezolvând ecuaţia învingătoarei încă din prima repriză. Cu toate că a terminat în fotoliul de lider, Cavalerii nu au drept de promovare deoarece fiind echipă formată numai din arbitri, regulamentul nu le permite să evolueze într-un eşalonul superior.

După ce etapa trecută a fost învinsă de o echipă care pornea cu şansa a doua, în ultima etapă, Adorianis a trecut fără probleme de una dintre codaşele clasamentului, Vladis Crişeni. Înainte de această etapă, Cosmin Paşka şi colegii săi nu mai aveau oricum nici o şansă de a se salva de la retrogradare, astfel că sezonul viitor îi vom vedea în Liga a III-a “Fortec” acolo unde sperăm că vor reuşi rezultate mai bune şi vor reveni în eşalonul secund. Echipa condusă de Gheorghe Iancu încheie meritat campionatul pe locul trei, iar anul viitor vor da piep cu “granzii” din prima ligă.

Fiind ultima etapă de campionat, multe echipe nu s-au prezentat, deoarece practic nu mai aveau şanse să obţină ceva în acest campionat. Acest lucru s-a întâmplat şi la meciurile dintre Băile Boghiş – Logistic şi Cosmo Construct Generalii – Diesel Club, acestea din urmă renunţând să evolueze în această etapă.

Aşadar, în ultima etapă am avut parte de unele surprize care au adus schimbări, mai ales în partea de sus a clasamentului, dar lucrul neplăcut a fost că patru echipe nu s-au prezentat la ultimul meci din această ediţie de campionat.                                      

 

Autovip – Vulturii Hida 6 – 5 (3 – 1)

Au marcat: Adrian Gheţe (3), Codruţ Ardelean (2) şi Lazăr Zoltan, respectiv Ionuţ Fechete (2), Cornel Onaţ (2) şi Andrei Boldor

Autovip: Ioan Chiş, Codruţ Ardelean, Paul Remeş, Ioan Sârbe, Paul Blaga, Lazăr Zoltan şi Adrian Gheţe. Delegat: Ioan Chiş

Vulturii Hida: Radu Onaţ – Ioan Sâmpetrean, Cornel Onaţ, Dănuţ Nica, Andrei Boldor, Cristian Unguruşan, Ionuţ Fechete, Ionuţ Leitan şi Dorin Pop. Delegat: Ioan Sâmpetrean

 

Cetatea Valcău – FC Dacia 0 – 3 (nepr.)

 

Perla – Dream Team 3 – 0 (nepr.)

 

Old Boys Info Plus – Trans Oşanu 7 – 2 (3 – 2)  

Au marcat: Adrian Mureşan (2), Ciprian Deac (2), Sorin Mureşan, Răzvan Pop şi Alexandru Pop, respectiv Adrian Coroian (2)

Old Boys Info Plus: Marius Ilieş – Romulus Strâmbu, Adrian Mureşan, Sorin Mureşan, Sorin Cherecheş, Mihai Pop, Sergiu Negritaş, Răzvan Pop, Alexandru Pop, Andrei Surducan şi Ciprian Deac. Delegat: Sorin Chereche

Trans Oşanu: Ioan Barou – Marius Prodan, Victor Prodan, Vasile Crişan, Adrian Coroian, Ioan Antal, Grigore Pop, Csapo Norbert şi Csapo Ioan. Delegat: Ioan Antal

 

Dodecor Cehu Silvaniei – Focus Cipricom II 3 – 5 (2 – 0)

Au marcat: Daniel Magdaş (2) şi Claudiu Ardelean, respectiv Toth Karoly (3) şi Cristian Crişan (2)

Dodecor Cehu Silvaniei: Florin Sabou – Daniel Magdaş, Liviu Morar, Ovidiu Negrea, Claudiu Ardelean, Daniel Coste şi Cosmin Ardelean. Delegat: Ovidiu Negrea

Focus Cipricom II: Ioan Pereş – Marin Taloş, Adrian Dobocan, Cristian Crişan, Toth Karoly, Tudorel Teglaş, Tiberiu Cosma, Adrian Deac şi Ştefan Deac. Delegat: Marin Talo

 

Sportul Var – Cavalerii 9 – 3 (5 – 1)

Au marcat: Ovidiu Moldovan (3), Alexandru Turcu (2), Major Robert, Alin Mureşan, Ciprian Teglaş şi Marius Răşinar (autogol), respectiv Radu Mic (2) şi Tunyogi Ferencz

Sportul Var: Paul Secheli – Claudiu Chereji, Ciprian Teglaş, Major Robert, Ovidiu Moldovan, Alexandru Turcu, Alin Mureşan şi Rareş Pintea . Delegat: Claudiu Chereji

Cavalerii: Viorel Grec – Gabriel Bârjac, Andrei Filip, Radu Mic, Marius Răşinar, Cătălin Remeş, Vlad Ortelecan, Flavius Seiche, Ionuţ Roşan, Fabian Rus şi Tunyogi Ferencz. Delegat: Robert Goie

 

 

Vladis Crişeni – Adorianis 5 – 9 (2 – 1)

Au marcat: Ioan Breban (3), Nagy Attila şi Bogdan Paşka, respectiv Andrei Nerţan (4), Bogdan Pop (3) şi Călin Morar (2)

Vladis Crişeni: Ovidiu Bojan, Cornel Ştefan – Ioan Breban, Vlad Dobocan, Cosmin Paşka, Nagy Attila, Bogdan Paşka şi Cătălin Crişan. Delegat: Marin Dobocan

Adorianis: Major Otto – Gheorghe Iancu, Marcel Gros, Călin Morar, Andrei Nerţan, Bogdan Pop şi Mihai Mihoc. Delegat: Gheorghe Iancu

 

Băile Boghiş – Logistic 3 – 0 (nepr.)

 

Diesel Club – Generalii 0 – 3 (nepr.)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in LIGA a II-a