Caută articole
Filtrează articole
23.06.2011 - 11:59
Traian Cuceuan, suspendat un an
Incidentele grave de la finalul ultimului act al fazei judeţene a Cupei României nu au rămas fără urmări. Asistentul Asztalos Lorincz este decisă să-l dea în judecată pe agresorul său, căpitanul de echipă al Unirii Sălăţig, este vorba despre Traian Cuceuan. Pentru aceasta, arbitrul şi-a scos un certificat medical de la medicul legist care să ateste faptul că a fost bruscat. La vestiare, Cuceuan mărturisea că abia l-a atins pe arbitrul asistent, dar lucrurile au fost destul de clare şi incontestabile. Supăraţi pe faptul că au pierdut finala, oficialii Unirii Sălăţig au înaintat un memoriu prin intermediul căruia acuzau maniera de arbitraj a centralului Robert Goie, pe care l-au acuzat chiar că s-ar fi adresat într-o manieră necuviincioasă oficialilor şi jucătorilor. Comisia de Disciplină s-a întrunit pentru discutarea şi soluţionarea acestui caz. La şedinţă au fost aşteptaţi şi reprezentanţii Unirii, care susţineau faptul că deţin o casetă video care ar proba toate cele susţinute. Însă, aceştia nu s-au prezentat, astfel că membrii Comisiei de Disciplină au fost nevoiţi să judece în lipsa lor. Au fost luate şi măsuri, spunem noi, nu prea drastice, având în vedere că fotbalul din Sălaj s-a confruntat în acest an cu o sumedenie de incidente de acest fel. Traian Cuceuan, jucătorul în cauză, a fost suspendat un an din toate competiţiile, Zaharie 2 luni, iar Liviu Buzure - secretarul Primăriei din comuna Sălăţig, fost arbitru chiar, a primit o suspendare de 1 lună.
MEMORIU
Adresat Comisiei Judeţene a Arbitrilor Sălaj şi Comisiei de Disciplină
Prin prezentul memoriu dorim să vă aducem la cunoştinţă punctul nostru de vedere referitor la cele întâmplate la finala cupei României faza pe judeţ care s-a desfăşurat, sâmbătă 11 iunie 2011, la Crasna . În primul rând, considerăm cel puţin nefericită delegarea acelei brigăzi de arbitri neexperimentaţi la un asemenea meci, iar lipsa lor de pregătire şi experienţa a dus la incidentele care au fost la final. Considerăm că fiind o finală de cupă, acest meci merită po brigadă de arbitrii divizionari, cu experienţă, capabil să ducă la bun sfârşit meciul, nu nişte arbitrii “monitorizaţi”.
Referitor la organizarea meciului după cum probabil ştiţi, arbitrul a permis începerea jocului fără a avea oameni de ordine. Atragem atenţia asupra comportamentului arogant şi sfidător la adresa echipei noastre şi a delegaţilor echipei noastre pe care l-a afişat înainte de meci şi pe întreg parcursul meciului, arbitrul de centru, care în minutul 75, la o întrerupere a jocului şi-a permis să i se adreseze unui delegat de la echipa noastră înscris pe foaia cu delegaţii, care avea cel puţin dublu vârsta lui, citez: “ieşi mă în p...la mea afară”. În minutul 60, atacantul cu numărul 9 de la echipa adversă face un fault violent la portarul nostru în careul de 6 metri. Jocul este întrerupt aproximativ 5-7 minute, portarul nemai putând să reia jocul. Arbitrul nu acordă cuvenitul cartonaş roşu pentru fault violent, iar după 5 minute de la producerea faultului (jocul fiind întrerupt) la protestul vehement al spectatorilor acordă cartonaş galben, dar surpriză, nu numărului 9 care a faultat şi care credem că mai avea un cartonaş galben, ci numărului 10. În urma atacului violent, portarul nostru nu a mai putut continua jocul. Acelaşi număr 9 de la Venus, în minutul 65 ţine de tricou, evident, din spate, pe numărul 14 de la Unirea care scăpase pe contraatac. Arbitrul acordă fault, nu şi cartonaş galben. Aceste greşeli majore la care se adaugă şi alte greşeli, plus maniera de arbitraj, total împotriva echipe noastre au creeat o atmosferă tensionată care a degenerat în minutul 75, când asistentul de pe partea cu tribuna a semnalizat în mod eronat o poziţie de offside la un jucător de la Unirea, moment în care o parte din jucătorii noştrii au vrut să părăsească terenul de joc. La această întrerupere, domnul arbitru de centru şi-a permis să i se adreseze delegatului nostru “ieşi mă în p...la mea afară”, după cum am precizat şi mai sus. Jocul a fost reluat după o întrerupere de 7-8 minute, după reluare domnul arbitru acordând numărului 10 de la Unirea, două cartonaşe galbene pentru proteste în interval de 10 minute. Unirea rămânând în inferioritate. (Se dă roşu pentru proteste, dar nu se dă roşu pentru un fault violent la portar.) Domnul arbitru ia o decizie pe care noi nu o înţelegem, şi pe care nici dumneavoastră, nu cred că aţi mai întâlnit-o: schimbă asistentul L1 cu asistentul L2, asistent care va lua spre sfârşitul meciului o decizie greşită care a stat la baza incidentelelor din final. Deşi au fost făcute 8 schimbări şi jocul a fost întrerupt de două ori, prima data pentru faultul la portar, iar a doua oară în minutul 75, centralul, în mod surprizător!? acordă doar 5 minute de prelungire!!! În minutul 94, la o fază prelungită de atac după o centrare de pe partea dreaptă spre careul advers, noul asistent L2 semnalizează în mod greşit offside, după care mai mulţu jucători şi spectatori formează un meleu în jurul arbitrului asistent, care este împins şi îmbrâncit. Nu se acordă nici un cartonaş galben sau roşu. După calmarea spiritelor, arbitrul de centru reia jocul cu o lovitură liberă indirectă pentru offside, mingea ajunge la centrul terenului după care fluieră sfârşitul jocului. La finalul jocului aflăm că se reţine legitimaţia căpitanului de echipă Cuceuan Traian. De ce? Pentru că în timpul jocului când au fost incidente cu arbitrul asistent nu i s-a arătat cartonaş roşu!! iar după terminarea jocului, jucătorul nostru nu a produs nici un incident care să dea dreptul arbitrului să-i reţină legitimaţia. Având în vedere cele prezentare în prezentul memoriu, vă rugăm să luaţi măsuri şi împotriva arbitrului de centru care a făcut praf această finală, nu numai împotriva echipei şi jucătorilor noştri. Recunoastem şi regretăm comportamentul violent al căpitanului nostru de echipă, dar a nu se uita că acest comportament a fost cauzat de maniera tendenţioasă de arbitraj a centralului. Dacă arbitrul de centru al acestui meci primeşte o suspendare mai mică decât cea pe care o va primi căpitanul nostru de echipă Cuceuan Traian, este posibil ca echipa noastră să se retragă din campionat în anul viitor, la fel cum au procedat şi alte echipe sătule să fie furate pe faţă de arbitrii care îşi bat joc de munca noastră şi de banii noştrii. Până la acest meci am fost înţelegători cu arbitrii, am spus: este Liga a V-a, este normal, aici încep şi ei arbitrajul, mai greşesc, am fost un fel de echipe cobai pe care se fac experienţe cu arbitrii, dar considerăm că în acest meci, meritam o brigadă de arbitri decentă.
Vizualizari: 1285
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Nume:
cotizo - 03.07.2011 - 12:02
mai actualizati scrisurile cu herecleanu din anu trecut!se petrec lucruri enorm de grave de domeniul MAFIEI ITALIENE si in fotbal.vedeti ca nu sunt in regula simpatiile catre maieriste!salatig merita victoria! a fost oprita de cineva! Salajul ar trebui desgfiintat ca organ!ca alte judete mici in fotbal .nai performanta de ce sai ajf?sa fie comasate si un sef de centru>atat.fara sute de comisii si ciurda de mafioti!
Nume:
nicu chis - 26.06.2011 - 21:58
ai vazut ineregistrarea? ai vazut inregistrarea mai loco/? este pe yutube si nu avea rost sa mergem cu ea ce sa demonstaram ca avem dreptate?nu avea farmec sintem singuri impotriva tuturor asa ca mergeam fara rost
Nume:
loco - 25.06.2011 - 17:25
cine nu v-a anuntat ma? nu voi sustineati sus ca mergem cu caseta la sedinta? sau ati uitat? sedinta e tot timpul la aceeasi ora in acelasi loc, asa ca lasa-ti textele
Nume:
nicu chis - 25.06.2011 - 11:41
dece pe noi nu nea anuntat nimeni cand e sedinta? nu era civilizat sase faca lucru asata? sau tarani nu au ce cauta la asa ceva rusine tuturor
Nume:
nicu chis - 25.06.2011 - 11:37
ce comisie ?cei care neau furat? aia nui comisie aia e vrajeala
Nume:
danu - 23.06.2011 - 22:13
intilnire de oameni care in loc sa incurajeze fotbalul se intilnesc si decid soarta unor echipe care sau straduit ani la rind sa demonstreze ca se poate face performanta si cu bani putini daca nu ne-ar taia elanul astia care le stiu pe toate mie jena sa le mai pronunt numele
Nume:
trill - 23.06.2011 - 21:10
regretabil/cum sa solutionat?sa intalnit comisia?ca nu transpira nimic!
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








