Caută articole
Filtrează articole
23.06.2011 - 09:54
Autoland Hosu câştigă Cupa României
"Rechinii” au câştigat şi acest trofeu, după ce în urmă cu o saptămâna au devenit campioni ai judeţului!
Minifotbalul în judeţul nostru devine tot mai apreciat de către iubitorii fotbalului, care la finalul săptămânii au fost într-un număr foarte mare, aproximativ 300 de persoane, la finalele Cupei României. Aceştia au fost răsplătiţi cu o demonstraţie de fotbal de calitate practicat de echipele finaliste.
Spectacolul din teren nu a lipsit, astfel că în finala competiţiei am avut parte de unul dintre cele mai frumoase meciuri disputate în acest sezon. Euro Glia Nuşfalău, dornică să obţină un trofeu în acest an, a deschis repede scorul, la prima ocazie importantă a meciului, însă după numai câteva minute, Ionuţ Jeler a restabilit egalitatea printr-un şut fenomenal din marginea careului, în vinclul porţii apărate de Ciprian Petran. Jocul a început să fie din ce în ce mai rapid, ambele echipe arătând că merită pe deplin să joace într-o finală. Astfel, formaţia condusă de Osz Andras a reuşit să mai înscrie odată, prin cel mai bun om de pe teren în acest meci, Szeles Tibor. După această reuşită, a urmat practic un asediu din partea “rechinilor” care au ratat ocazii foarte bune de a egala. Mai întâi, Mihai Gaidoş a driblat foarte bine un adversar, însă şutul său a lovit stâlpul porţii, ca după numai câteva secunde, Micle să trimită un şut năpraznic, respins cu dificultate de Ciprian Petran. Golul egalizator a venit în urma unui contraatac foarte rapid, finalizat de Răzvan Hendea cu un şut magistral din afara careului, la colţul lung. Finala se “încinge” înainte cu câteva minute de fluierul de final a primei reprize, atunci când, Szeles Tibor driblează foarte bine doi adversari la colţul terenului, pătrunde în careu şi îi pasează perfect golgeterului campionatului, Gabor Gabor, care nu putea rata din acea poziţie.
În repriza a doua, tot echipa condusă de Hosu Ioan a început mai bine, astfel că au început din nou să pună în dificultate apărarea formaţiei din Nuşfalău. Defensiva acestora a cedat în urma unei greşeli a lui Ciprian Petran, care după ce a reţinut un şut puternic, a scăpat mingea din braţe la marginea careului, chiar în picioarele lui Nicolae Micle, care a îndeplinit o simplă formalitate trimiţând balonul în poarta goală. Meciul a continuat să fie unul extrem de disputat şi după această gafă, Gabor Gabor şi compania, cu puţină şansă puteau să preia conducerea din nou, însă au avut ghinionul ca de fiecare dată mingea să lovească bara porţii. Lovitura de graţie, şi practic cea care a adus trofeul în tabăra campionilor a fost reuşită de Ionuţ Jeler, care cu doar cinci minute înainte de final a trimis un şut puternic de la aproape mijloculul terenului, mingea a lovit bara, după care a intrat în poartă. Vizibil afectaţi de primirea golului, Euro Glia a mai cedat odată, chiar după un minut, când Micle s-a distrat practic cu fundaşii adverşi şi a înscris fără probleme cu un şut puternic la colţul lung, din mijlocul careului. Aşadar, după o finală extrem de disputată, Autoland Hosu reuşeşte să îşi apere trofeul câştigat şi anul trecut în dauna Sportului Sălăjean, finală care poate a fost cel mai frumos meci disputat pe un teren de minifotbal din judeţul nostru.
Simoda câştigă în ultima fază
În finala mică, pentru ocuparea locurilor 3-4, s-au întâlnit Simoda Macrogroup, echipă care spera la startul campionatului să câştige tot şi singura echipă din Liga a II-a, ajunsă până în această fază a competiţiei, Cavalerii. Echipa condusă de Ioan Zirbo nu s-a prezentat la meci cu tot efectivul, jucătorii din Cluj-Napoca lipsind de la această confruntare. Astel, Fabian Rus şi compania au început cum nu se putea mai bine meciul, reuşind ca la mijlocul primei reprize să aibă un avantaj de două goluri pe tabela de marcaj. Vicecampionii, nu au cedat iar cu doar câteva minute înainte de fluierul de final au reuşit să reducă din diferenţă, astfel că repriza care a urmat a fost una extrem de disputată. Echipa condusă de Robert Goie a încercat să se desprindă din nou la două goluri, însă de fiecare dată şuturile lui Fabian Rus au fost respinse de Emil Lucaciu. Fiind împinşi de la spate de conducătorul echipei, Alin Toma şi colegii săi au reuşit să restabilească egalitatea, astfel că finalul partidei a fost unul de foc. Când toată lumea se aştepta ca învingătoarea să fie stabilită în urma loviturilor de departajare, chiar în ultima fază a jocului, în urma unei bâlbâieli în careu, Simoda a reuşit să dea lovitura şi să obţină victoria care îi clasează pe locul trei.
La sfârşitul săptămânii, Cipricom şi Euro Glia Nuşfalău ne vor reprezenta judeţul la faza naţională a Cupei României, care se va disputa la Sibiu, unde sperăm ca cele două echipe să facă o figură cât mai frumoasă, la fel ca şi anul trecut. Alin CIUPE
Finala mare:
Autoland Hosu Rechinii - Euro Glia Nuşfalău 5 - 3 (2 - 3)!
Au marcat: Ionuţ Jeler (2), Nicolae Micle (2) şi Răzvan Hendea, respectiv Lakatos Karoly, Alexandru Duca şi Gabor Gabor
Autoland Hosu Rechinii: Ionuţ Coste, Adrian Dragoş - Cristinel Csalanos, Vlad Berbecar, Mihai Gaidoş, Răzvan Hendea, Claudiu Murg, Ionuţ Jeler, Nicolae Micle, Ionuţ Iacob, Beko Gabor şi Mihai Bolboacă. Delegat: Azimi Anaraki Ramin. Conducător: Ioan Marius Hosu
Euro Glia Nuşfalău: Ciprian Petran, Furu Laszlo - Kallai Geza, Garbacz Szilard, Alexandru Duca, Lakatos Karoly, Gabor Gabor, Szeles Tibor, Orban Robert şi Farnas Ferencz. Delegaţi: Osz Andras şi Cseke Ludovic
Cartonaş galben: Gabor Gabor
Au arbitrat: Nicolae Chiş-Ciure şi Gheorghe Ciule
Omul meciului: IONUŢ JELER (Aut. Hosu)
Finala mică:
Simoda Macrogroup - Cavalerii 3 - 2 (1 - 2)
Au marcat: Florin Sur, Alin Toma şi Claudiu Jula, respectiv Vlad Ortelecan şi Radu Mic
Simoda Macro: Emil Lucaciu - Alin Toma, Cristian Ţurcaş, Vegh Robert, Florin Sur şi Claudiu Jula. Delegaţi: Ioan Zirbo şi Vegh Ferenc
Cavalerii: Viorel Grec - Marius Răşinar, Tunyogi Ferencz, Radu Mic, Dan Remeş, Fabian Rus, Vlad Ortelecan, Robert Goie, Ionuţ Roşan şi Bogdan Puşcaş. Delegat: Robert Goie
Cartonaşe galbene: Toma şi Vegh, respectiv Mic
Au arbitrat: Nicolae Chiş-Ciure şi Gheorghe Ciule
Omul meciului: ALIN TOMA (Simoda)
Vizualizari: 1407
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








